Emma Tudor a fost învățată de mică ce este ambiția şi să nu renunțe niciodată la visul ei, oricât de greu va fi de împlinit. Iar, când încăpățânarea şi orgoliul ei se îmbină, nimeni nu o mai poate opri. A fost rănită, dar s-a ridicat şi a luptat în...
Încă mă gândesc la noaptea când am fost în club, nu pot înțelege de ce nu l-am plesnit când era pe cale să mă sărute. Nu-l plac, ba chiar, îl disprețuiesc, iar daca fac asta de ce n-am plecat? Îmi îndrept privirea spre mulțimea de studenți ce așteaptă marele bal. Au mai rămas cinci luni în care trebuie să-l suport pe el, totul se va încheia. Puțină răbdare, îmi spun în gând și mă îndrept spre Oana.
— Emma! zice apoi mă îmbrățișează de parcă nu ne-am văzut de doi ani.
Nu spun nimic așteptând să se îndepărteze când observ figura nesuferitului, se apropie de noi oprindu-se în dreptul nostru. Aruncă țigara pe jos apoi o calcă cu piciorul urmând să-și îndrepte postura.
— Ce faci Oana, mă lași puțin să vorbesc cu Emma? întreabă, iar Oana încuviințează.
— Cum vreți voi, revin mai târziu, zice plecând.
Îl privesc pentru câteva secunde apoi îmi îndrept privirea în altă direcție. Nu vreau să-l văd, știe că am un iubit și tot a încercat să mă sărute. Eu nu voi fi pe lista aceea, oricât de tare ar încerca. Inspir adânc încercând să-i dau de înțeles să plece, dar el se apropie cu un pas.
— Știi, atitudinea asta nu mă va face să plec, zice șoptit.
— Atunci voi pleca eu, zic vrând să plec, dar mă apucă de braț oprindu-mă.
— De ce fugi, Emma? întreabă făcându-mă confuză.
— Tu nu simți atracția dintre noi? Uită-te în ochii mei și spune-mi că nu, zice făcându-mă să râd. Îmi îndrept privirea spre ochii săi, iar când îi văd privirea serioasă râsul meu piere.
— Nu încerca să negi asta, Emma. Este peste puterile noastre, zice venind mai aproape, dar mă îndepărtez.
— Ești nebun. Noi doi nu existăm, nu se va întâmpla niciodată. Cum vrei să-ți mai spun? Am încercat toate modalitățile în acești aproape patru ani de zile, eu nu voi fi pe lista ta, spun îndreptându-mi postura și plecând doi pași de lângă până când mă oprește iarăși.
— Asta era, Emma? Lista aia stupidă? zice îndepărtându-și mâna de pe brațul meu. Știi, nu judeca dacă habar n-ai despre ce e vorba, spune făcându-mă să-mi întorc privirea spre el. Ce vrea să spună prin asta?
— Dacă n-ai fi un mincinos, un afemeiat și un arogant, poate ar fi altfel, zic enervată plecând de data asta lăsându-l în urmă.
Eu nu judec fără să știu despre ce este vorba, toată lumea știe. Să nu mai spun de săracele fete care mergeau plângând pe coridor, iar el nu dădea nici doi bani pe suferința lor. Ce pot să înțeleg din toate astea? El crede că totul i se cuvine, nu e chiar așa. Nu putem avea tot ce vrem, nu e moral să ai o listă cu fetele care au picat în plasa ochilor tăi. Dar el nu vede aspectele acestea, el vede doar ce-i convine. Dar eu nu voi fi cea care-i va deschide ochii, eu sunt doar cea care-i rezistă farmecelor lui de vrăjitor.
Mi-a stricat toată ziua cu cuvintele lui, dar eu sunt de vină că am stat să-i ascult prostiile. Auzi la el, atracție. Ce atracție? Nu exista așa ceva. Eu pentru el simt doar dispreț, sunt singurele sentimente nicidecum atracție. Pufnesc nervoasă privind curiozitatea din ochii lui Marius, dar nu vreau să vorbesc cu el despre asta pentru că ne vom contrazice. Nu vreau să mă cert cu el din cauza lui Adrian. Nu înțeleg de ce este gelos pe Adrian, nu are absolut niciun motiv. Mi se par doar niște pretexte stupide că să avem certuri copilărești, iar eu nu vreau asta. Eu vreau să fiu liniștită și vreau să știu că partenerul meu are sută la sută încredere în mine, altfel nu merge. N-are cum să meargă. Unde nu este încredere, nu este nimic. Iar timpul se scurge și nu este de pierdut. Dar i-am mai acordat o șansă, chiar am ajuns să țin la el.
— Ești bine? întreabă.
— Da, nu-ți face griji, spun punându-mi capul pe umărul său.
— Nu mă minți, da?
— De ce aș face-o? spun, iar liniștea se lasă. Îl văd că privește în gol, dar aleg să nu spun nimic.
Minutele trec în liniște rămânând fiecare cu gândurile lui, eu rămânând să mă gândesc la ce a spus Adrian. Nu știu ce e mai grav că el crede asta sau că eu am lăsat să se creadă asta în fața tuturor și ce este cel mai enervant, oricât am încercat să-l evit, mereu a apărut în peisaj. Este ca o boală care mă urmărește, dar nu mă va prinde. Oftez zgomotos îndepărtându-mă de Marius, parcă totul mă deranjează. Nu-mi mai găsesc locul deloc. Parcă m-am săturat de tot, am ajuns la capăt de drum.
— Sigur ești în regulă? spune, enervându-mă, dar nici măcar eu nu știu de ce m-am enervat.
— Da, vreau doar să stau puțin singură, spun și-l pot auzi cum pleacă. Măcar el pricepe din prima.
Rămân singură privind cum apusul se apropie, ce mai zi! Pot auzi zgomot în spatele meu și aș minți dacă aș spune că nu sunt speriată. Încerc să privesc cu coada ochiului ce provoacă sunetul, dar când îl observ pe Adrian, plec. N-am nevoie de prostiile lui acum.
— Hei! De ce fugi de mine? spune, prinzându-mă de braț și oprindu-mă din drum.
— Chiar n-am timp de prostiile tale, spun exasperată.
— De ce stai singură?
— E treaba ta? Ce-ți pasă? spun dezinteresată schimbându-mi privirea în altă direcție.
— Cum adică de ce-mi pasă? întreabă iritat.
— Noapte bună, spune plecând și lăsându-l în urmă.
Chiar nu voiam să mai ascult prostiile lui, mereu spune aceleași lucruri. Mereu spune că-i pasă, dar eu n-am încredere în el și orice fată normală la cap n-ar avea încredere în el. A rănit atâtea fete, iar ultimul lucru pe care-l vreau e să termin facultatea cu o inimă zdrobită. Nu mersi, mai bine rămân cu Marius, în el pot avea încredere. Asta dacă vom mai fi împreună până când se termină facultatea. Dar nici nu mă interesează în mod deosebit, vreau doar să se termine cu bine și să merg mai departe cu viața mea. Asta e tot ce-mi doresc.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Cam atât a fost şi acest capitol! Sper că v-a plăcut!
