O carte specială pentru un suflet pur

Cea mai proastă decizie

Acum că botezul a trecut, să vorbim despre cea mai proastă decizie, pe care am putut să o iau vreodată.

      Undeva la începutul lui iunie 2019 am acceptat, după mult stres, să ies cu tine în parc, ca să te vadă tatăl tău. În sufletul meu, simțeam cum ura pentru el, creștea pe zi ce trece. Dar cu toate acestea, bunătatea din mine a fost mai puternică, făcându-mă să cedez și să-l las să te vadă. Cea mai mare greșeală!

      De când ne întâlnisem și până am ajuns în parc, nici unul dintre noi nu zisese nimic. Tu, dormeai liniștită în cărucior. Însă, în parc totul s-a schimbat. Nu știam cât teatru poate să aibă omul ăsta în el, dar cu timpul am aflat. Ce-i drept, cam târziu, dar tot e bine.

      Cum stăteam eu și fumam, l-am auzit că plânge, dar tot nu i-am dat importanță, până-n clipa în care s-a tras lângă mine și și-a încolăcit brațele în jurul meu. Fumul pe care-l trăsesem mi se blocase în gât (dacă este posibil așa ceva) și eram cât pe ce să scap țigara dintre degete. Ceva, acolo în inima asta mică și neagră a mea, s-a mișcat în clipa aceea. Parcă era o nouă speranță, însă am rămas la fel de indiferentă. El plângea și-și cerea scuze continuu, dar eu mă gândeam la orice altceva. Oricât îmi greșise, parcă tot voiam să-l iert. L-am iubit! Enorm.

      O să înțelegi mai bine, acest sentiment minunat, dar totuși periculos, atunci când o să crești, puiule. Cu toate că aș vrea să rămâi mică, să nu guști niciodată din durerea unei inimi rănite, dar acest lucru nu este posibil.

      Restul timpului l-am petrecut mult mai relaxați, în sensul că te trezisei și era ocupat să se joace cu tine, să te țină-n brațe etc.

      După mica noastră plimbare, începusem să vorbim, din nou, ca înainte. Să-mi promită câte-n lună și-n stele, să-mi jure iubire. Azi așa, mâine așa, până când mi-am ascultat din nou inima și am cedat. Pe lângă inimă, a mai fost vorba și de faptul că mereu îmi dorisem să crești lângă tatăl tău, să fim o familie unită. De data aceea sperasem că înțelesese faptul că pot trăi fără el sau faptul că viciul său era neînsemnat pe lângă noi, familia sa.

      După o ceartă destul de rea cu ai mei, mă hotărâsem să ne împăcăm și să ne mutăm împreună, din nou. Cearta fusese din cauză că părinții mei, erau siguri că nu s-a schimbat, pe când eu cu inima mea asta idioată, credeam altceva sau poate speram. Ei nu voiau să fac acest pas, doar din simplu fapt că ne iubesc enorm și îi doare să ne știe supărate, nervoase sau că nu avem cele necesare.

      Eu, ca de obicei, crezând în basme, am plecat alături de tine. Totul a fost frumos și bine, cred că vreo două sau trei săptămâni, până când a văzut domnul că începem să ne înțelegem iar, că mi-a trecut supărarea. Ieșim prin parc, ca o familie mare și fericită, ceea ce nu eram, doar ne prefăceam că am fi. Căldură afară, fiind iulie aproape, merge la magazin și își cumpără o bere, după încă una și încă una,până ajunsese deja pe la vreo 10-12 beri.

      Din acea zi începuseră certurile, la fel ca înainte. Știind că am plecat odată, pot pleca din nou, când vedea că sunt din ce în ce mai nervoasă, începea să se calmeze. Stătea potolit vreo săptămână, nu mai punea gura deloc pe alcool, după iar o lua razna.

      Am fost la mare, puiule, dar nu singure, cu el. Totul a fost un dezastru. A băut ca un bețiv notoriu, ne-am certat rău, am stat nemâncată două zile nenorocite, de mi se făcuse rău. Nu că am fi rămas fără bani, dar nu puteam mânca din cauza supărării. Totul se ducea naibii, ai mei avuseseră dreptate, dar îmi era totuși frică să le spun.

      Nu voiam să-i aud cum îmi reproșau că am fost o credulă, că ei au avut dreptate, voiam totuși să le demonstrez că de data aceasta eu aveam dreptate, dar pe cine păcăleam? Totul era exact cum îmi spuseseră ei. Plângeam aproape zi și noapte, certuri mai mereu, tu începusei să fii sperioasă, tristă, doar când mai veneam pe la ai mei, mai râdeai, în rest stăteai doar serioasă.

      Eu eram cu nervi întinși la maxim. Au fost zile în care mă lăsa fără nici un leu în casă, doar pentru că el cu o zi înainte își luase băutură și cheltuise aproape toți banii, iar pe cei puțini care îi mai rămâneau, îi lua cu el că, na nu avea țigări omul și mergea la muncă, iar proasta, adică eu, rămâneam cu un sugar de 6 luni în casă fără niciun leu. Dacă aveam mâncare bine, dacă nu, aia era.

      Îți cer din nou iertare puiule.. și o să-ți cer până când voi muri.