— Tatăl tău ţi-a vorbit?

— Mi-a spus că tatăl tău a venit să-l vadă, cu mult timp în urmă.

— Trăieşti bine la ai tăi?

— O să mă bată dacă mă vede cu tine.

— Vrei să ne căsătorim?

— Dar trebuie ca mai întâi să se mărite sora mea…

— Ţi-e frică?

— Da, mi-e frică. Tata este rău. E periculos şi pentru tine. Tata mă poate lovi şi poate să te lovească şi pe tine.

El rămâne aşezat în linişte în spatele taluzului, în timp ce eu mă zoresc să adun iarba. Are aerul că mă aşteaptă, deşi ştie prea bine că nu mă pot întoarce în sat cu el.

— Tu rămâi aici, eu o să mă întorc singură.

Şi umblu repede pentru a mă întoarce acasă, mândră de mine. Vreau să aibă o bună impresie, să mă considere o fată cuminte. Trebuie să fiu foarte atentă la reputaţia mea, pentru că eu sunt aceea care l-a atras.N-am fost niciodată atât de fericită. Să fiu cu el, atât de aproape, chiar numai câteva minute, e minunat!Simt minunea asta în tot trupul meu, fără să o pot defini limpede, în acel moment.

Sunt mult prea naivă şi nu am primit  mai  multă  educaţie  decât  o  capră,  dar  această senzaţie de miraculos este cea a eliberării inimii mele şi totodată a corpului meu. Pentru prima oară în viaţă, sunt cineva pentru că am decis eu însămi să fac ceea ce fac. Sunt vie. Nu ascult nici de tatăl meu, nici de altcineva. Dimpotrivă, mă răzvrătesc.Amintirea acelor clipe şi a celor ce vor urma este destul de clară. Pentru ce-a fost înainte, este aproape inexistentă. Nu mă văd, nu ştiu cu cine semăn şi dacă sunt drăguţă sau nu. Nu am conştiinţa de a fi o fiinţă umană, de a gândi, de a  avea  sentimente.  Cunosc  frica,  setea,  când  e  cald, suferinţa şi umilinţa de a fi legată ca un animal în grajd şi bătută până nu-mi mai simţeam spatele.

Groaza de a fi sugrumată sau aruncată în fundul unei fântâni. Am primit, docilă, atâtea lovituri. Chiar dacă tatăl meu nu mai aleargă aşa de repede, el găseşte întotdeauna o modalitate să ne prindă. Este uşor pentru el să mă dea cu capul de peretele băii pentru că am vărsat apă pe jos. Este simplu să mă lovească peste picioare cu bastonul când ceaiul vine prea târziu. Nu te poţi gândi la tine însuţi când trăieşti în felul acesta. Prima mea întâlnire adevărata cu Faiez, în câmpul de grâu încolţit, îmi dă pentru prima oară în viaţă o idee despre  ceea  ce  sunt. 

O  femeie,  nerăbdătoare  să-l regăsească, care îl iubeşte şi este hotărâtă să devină soţia lui cu orice preţ.În ziua următoare, pe acelaşi drum, aşteaptă să trec spre câmp şi vine să mă întâlnească.

— Te uiţi şi la alţi băieţi în afară de mine?

— Nu. Niciodată.

— Vrei să vorbesc cu tatăl tău despre căsătorie?

Îmi  vine  să-i  sărut  picioarele  pentru  asta.  Aş  dori  să meargă  acum,  în  momentul  acesta,  să  alerge  ca  să  îl anunţe pe tatăl său că el, Faiez, nu mai vrea să aştepte, că trebuie să mă ceară de la familia mea, să aducă pentru mine aur şi bijuterii şi să pregătească o mare petrecere.

— Am să-ţi dau de veste pentru data viitoare şi nu mai purta vesta asta roşie când te întâlneşti cu mine, bate la ochi, este periculos.

Zilele trec, soarele răsare şi apune, şi de dimineaţă până seara  pândesc  pe  terasă  un  semn  din  partea  lui.  Sunt sigură că este îndrăgostit. La ultima noastră întâlnire, nu a venit. Am aşteptat îndelung, peste un sfert de oră, cu riscul să  întârzii  acasă  şi  să  fiu  prinsă  de  tatăl  meu.  Eram neliniştită şi nefericită, dar data următoare a venit. L-am văzut venind de departe pe drum, mi-a făcut semn să mă ascund  tocmai  departe,  în  spatele  taluzului,  acolo  unde nimeni nu ne poate vedea, pentru că ierburile sunt înalte.

Arsă de vieUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum