Cuvintele lui Derek m-au pus pe ganduri.Toata ziua m-am gandit la ceea ce mi-a spus si tot nu inteleg cum el a reusit sa ma vada cum eram inainte.Doar doua persoane ma cunosteau cu adevarat,acestea fiind Aiden si Erica.Pe Erica o stiam de cand eram mica,dar odata ce crescusem se schimbase foarte mult,ajungand sa nu mai vorbim si comportandu-se tot mai urat cu mine,chiar daca nu ii facusem nimic.Cand aflase ca ramasesem insarcinata,imi intorsese pur si simplu spatele.Cat despre Aiden,se schimbase si el.Toata lumea se schimbase,asa ca eu de ce sa raman la fel?
M-am imbracat repede,aruncand la intamplare niste haine pe mine si i-am pus lesa lui Scrappy si am iesit pe usa.
Am trecut pe la florarie si am cumparat niste flori.In cateva minute am ajuns in fata unei porti din fier forjat si impunatoare cu o pancarda mare deasupra pe care scria “Wereflower Cemetery”.Chiar daca parea sumbru pe din afara,inauntru era chiar frumos fiind plin de verdeata si flori si chiar niste banci.Nu era foarte mare,ci potrivit pentru un oras mic.Ar fi chiar un loc dragut daca nu ar fi mormintele care dau atmosferei un aer de tristete si sumbritate.Doar cand te gandesti cati oameni sunt inmormantati aici,locul lor de odihna de dinainte de a te naste tu,chiar si de cateva decenii, cum rudelor lor se inecau in lacrimi,suferinta coplesindu-i pe toti,iar cei care nu s-au alaturat rudelor moarte vin aici pentru a le aprinde o lumanare sau pentru a aduce flori si pentru a-si aduce aminte de momentele frumoase petrecute impreuna..E greu sa traiesti doar din amintiri.O stiu prea bine.
Am inaintat pana am ajuns langa un copac,acolo fiind inmormantati parintii mei.Am ingenunchiat langa mormintele lor si am schimbat florile uscate cu cele viu colorate si frumos parfumate si le-am pus in vaza.Mi-am trecut degetul peste gravura de pe morminte.Erau asezati unu langa altul.
“Aici se odihneste
Chloe Blake.
1974-2004
Cea a carui zambet angelic te facea fericit.Te-ai intors printre ingeri,acolo unde iti este locul.”
Pe celalalt scria:
“Aici se odihneste
Edwin Blake
1970-2004
Nu iti placea sa vezi pe nimeni suparat,considereai ca viata e prea frumoasa pentru a o irosi aiurea.Fara tine,viata nu mai e la fel de frumoasa”
Simteam cu imi dadeau lacrimile.
-Mami,tati! Mi-a fost dor de voi! Chloe e bine,pe zi ce trece tot mai frumoasa se face.Seamana izbitor de mult cu tatal ei.
Incercam sa imi tin in frau lacrimile,nu vroiam sa plang.
-Am nevoie de voi!Sa imi spuneti ce sa fac..Imi este frica sa ma deschid in fata lui Derek.Nu vreau sa fiu din nou ranita.Dar am nevoie disperata ca cineva sa imi fie alaturi.Aceste sentimente se bat cap in cap si nu stiu cat mai rezist.Nu stiu daca sa am incredere sau nu in el.Sunt foarte confuza si imi este foarte frica.
Scrappy statea langa mine cu capul pe labute,simtindu-i caldura corpului sau micut.Il mangaiam pe cap si incercam sa imi gasesc cuvintele,lacrimile navalindu-mi in cele din urma pe obraji.
-E foarte greu sa fiu parinte,mai ales la varsta mea.Cand pateste Chloe ceva,nu stiu ce sa fac,ma acapareaza frica,frica de a nu o pierde si pe ea. Nu inteleg cum reuseati voi sa faceti mereu ceea ce trebuia..chestia asta nu vine cu un manual de instrunctiuni.Tin minte ca atunci cand ma jucam de-a mama,papusa fiind copilul meu,voi ma urmareati zambind si spuneati:”Uita-te la ea,va fi o mama minunata.”Dar oare aveati dreptate?Uneori am senzatia ca v-am dezamagit profund.Nu sunt fiica pe care voi ati fi meritat-o.Voi erati de-a dreptul perfecti,pe cand eu,sunt un dezastru.Sunt o dezamagire.Toata lumea ma considera o tarfa,chiar daca nu e adevarat,dar eu i-am lasat sa creada asta.Am fost o lasa.Nu am luptat.Nu am facut cum mi-ati spus voi.
Am mai stat in liniste uitandu-ma in gol.Ma simteam mai bine acum ca ma descarcasem.Aici ma simteam mai aproape de ei.Parca erau chiar langa mine.
Scrappy isi ridicase privirea si se uitase in jur ciulindu-si urechile.M-am uitat si eu la randul meu si stiam din adancul inimii ca sunt ei.
In cele din urma am plecat,stergandu-mi lacrimile de pe obraji si dupa mult timp,aveam un mic zambet pe fata.
In drumul spre casa,am trecut pe langa fosta casa a familiei Thomas si m-am oprit in dreptul ei.Nu am mai stat pe ganduri si am inaintat spre usa si am apasat pe sonerie.Am asteptat cateva secunde si usa s-a deschis.
-Buna ziua,doamna Simmons!Derek este acasa?
YOU ARE READING
Traind printre amintiri
Teen FictionMa numesc Lorin si sunt tarfa orasului Wereflower! De atatea ori am auzit acest lucru ca in cele din urma am ajuns sa cred si eu asta despre mine...De ce sa stau intr-un colt si sa plang cand aud acest cuvant de alint indreptat spre persoana mea?Nu...
