Latino Lover

C A P I T O L U L 34

— Mă sună, i-am arătat mamei telefonul, iar ea m-a asigurat că o să conducă silențios în așa fel încât să nu descopere că vin cu mașina pentru că ar fi intrat la bănuieli.

— Da, am răspuns mai senină ca niciodată, sesizând că nu era prea multă gălăgie pe fundal. Probabil ieșise afară să fumeze și să se asigure că vin.

— Ce faci, Madena? mă întrebase ca și cum totul ar fi în regulă. Sper că nu ai uitat de faptul că trebuie să vii la petrecerea de ziua mea? părea amuzat, speram să nu fie genul acela de amuzament din spatele dezamăgirii.

— Mi-am dat naibii machiajul o dată și a trebuit să-l refac, dar vin cu siguranță! l-am asigurat optimistă în timp ce o vedeam pe mama din colțul ochiului cum chicotea amuzată.

— Nu te grăbi, ia-ți tot timpul din lume! Pot să aștept, mă asigura îngăduitor. Dă-mi un mesaj când ajungi, o să vin să te iau.

L-am asigurat că voi face exact așa cum mi-a cerut după care am închis. Puteam să spun că îi adoram vocea calmă și convingătoare? Mi-am așezat telefonul înapoi în geantă și m-am rezumat la a privi străzile luminate pe ici pe colo. Mă gândeam la cum avea să reacționeze la cadoul meu?

— Te las aici, Madena! îmi vorbise, trezindu-mă la viață. Privisem bezmetică în jurul meu, realizând că eram la mai puțin de treizeci de metri de club. Nu o să te las în parcare pentru că nu e ok să fii văzută cu mine prin jur. Dacă rămâi la Valentino peste noapte, nu te mai deranja să îmi spui, mi se adresase mai înțelegătoare ca niciodată, iar eu am îmbrățișat-o fără să mai spun ceva. Simțeam că era de prisos să îi mulțumesc pentru cât de drăguță fusese în această seară. Am coborât imediat și i-am făcut energică din mâini în timp ce întorcea mașina.

Mi-am aranjat rochia mai bine după care m-am gândit că ar fi fost cazul să-l sun pe Carl. Spre surprinderea mea, brunetul mă aștepta în fața clubului și trebuia să admit că prietenul lui Valentino chiar arăta bine.

— Madena, wow. Nu te-am mai văzut niciodată îmbrăcat atât de... elegant! Carl vorbise ciudat, făcându-mă să mă simt stânjenită. Se pare că rochia mea cu umerii dezgoliți atrăgea priviri contrar dorințelor mele.

— Nu e potrivit cum m-am îmbrăcat? l-am întrebat încurcată, simțindu-mă cam dezgolită în fața ochilor lui cercetători.

— Nu, nu. Nu am spus asta, încercase să mă contrazică stânjenit. Îți stă foarte bine, mă complimentase într-un sfârșit, făcându-mă să mă simt vizibil mai bine. Valentino e un norocos să te aibă, adăugase cu un zâmbet larg și plin de tot felul de înțelesuri.

Am zâmbit puțin ciudățel, urmându-l în interiorul clubului întunecat și gălăgios. Localul era puțin mai atipic deoarece vedeam pentru prima dată americani dansând în același spațiu cu cei mexicani fără să se iște cu scandaluri așa cum se întâmpla în copilăria mea. Speram ca totul să decurgă bine până la sfârșitul serii.

M-am prins de brațul lui Carl, chinuindu-mă să nu calc pe nimeni pe picioare și să nu-mi pierd geanta de pe umeri. Nu vedeam nimic în fața ochilor, întunericul contrastant cu lumina puternică a reflectoarelor mă făcea să mă simt amețită.

Ca câțiva pași în fața mea l-am zărit pe Valentino, conversând fericit cu vreo alți doi tipi pe care nu-i cunoșteam personal, dar pe care i-am mai văzut înainte în compania lui. Mă bucuram să-l văd fericit și cu zâmbetul pe buze. Simțeam că avea persoanele potrivite lângă el, chiar dacă eu nu eram pe lista oamenilor care îi făceau zilele frumoasa.