Păcatele lui Rayder [BoyxBoy]

♦ Capitolul IX- Acum o să vă sărutați? ♦

"The only thing more more incredible than your smile, is when your smile is because of me"

Kayden

           2 Săptămâni. 2 Idioate de săptămâni de când Rayder mă ignoră complet. Nici măcar o frază aruncată aiurea, nici măcar un rânjet pervers, la naiba, nici măcar o privire oricât de neînsemnată n-am primit din partea sa. Nu știu dacă este din cauza faptului că ultima noastră ceartă parcă și-a pus amprenta pe amândoi, sau din cauza faptului că tocmai ce a aflat că lucrez pentru Antonio, care este prietenul său.

           Nu înțelegeam de ce mă afectează atât de mult faptul că mă tratează cu această indiferență, dar mă simțeam dat la o parte din toate punctele de vedere. Faptul că îmi ignora fiecare tentativă de a mă apropia cât de cât de el, mă făcea să mă gândesc serios la actul de acum câteva săptămâni. O surpriză la fel de mare cum am fost eu pentru el, a fost să dau peste el în biroul lui Antonio.

            Nu știam exact ce ar trebui să fac, deci am înfăptuit prima chestie care mi-a venit în minte și aceea de a-l trata cu răceală, însă totul parcă s-a întors împotriva mea, deoarece acum nici nu mai vrea să audă de mine. Când rămânem singuri în aceeași încăpere, încearcă cât mai repede să o părăsească, când mai dădeam neintenționat peste el pe pistă, sau la club, doar îmi ignora cu desăvârșire toate acțiunile. Aș fi preferat chiar și să-mi adresese niște înjurături, orice, dar tot ceea ce făcea el era să-mi ignore persoana ca și cum nici nu aș fi existat.

           —Hey, Kay. Mă asculți?

           Mi-am întors buimac privirea spre cea a lui Dante, privindu-i încruntătura dintre sprâncene cum se adâncește mai mult. Am dat aprobator din cap, văzându-i buzele cum încep din nou să se miște, dar nici un cuvințel rostit de el nu ajungea la urechile mele.

           Atenția mi-a fost furată de cel cu ochii negri, ce stătea la câțiva metri distanță de noi, conversând încet cu Hero. Pentru câteva secunde după mult timp am făcut contact cu găurile sale negre, încercând să-mi dau seama ce se petrece în ele, dar faptul că și-a întors privirea rapid, pufnind încet m-a făcut să simt un junghi în inimă. Nu aveam habar de ce se purta atât de rece cu mine, nu e ca și cum am făcut ceva rău, nu?

           Am încercat să îmi focusez atenția spre cuvintele ce-i ieșeau amalgam din gura lui Dante, încercând să îmi dau seama cam despre ce a trăncănit timp de câteva minute în șir, dar tot ce îmi ieșea în cale erau ochii negri ai celui de la câteva scaune distanță. Faptul că aveam un orgoliu de fier, nu ne permitea niciunuia să începem o conversație, oricât de banală ar fi fost ea. Cu toate că am mai avut câteva tentative de a-i vorbi, nu a ieșit nimic bun din ele.

           Dar până la urmă de ce îmi băteam atât de tare capul cu ce gândea sau făcea Rayder, în definitiv era viața lui și ignora pe cine voia, sau vorbea cu cine voia. În ultimele săptămâni l-am văzând purtund dialoguri scurte și la obiect cu Hero, iar la celelalte replici ale fraților săi doar se rezuma la a afirma scurt, sau a da din cap. Înțelegeam din această situație că nu doar eu sunt afectat de momentul critic în care ne aflăm.

           Și eu mă aflam în aceeași poziție ca și el, cel blond fiind singura persoană cu care mai purtam un dialog normal, cu ceilalți doar mai schimbând câteva vorbe pe ici-colo. Dante deja bănuia că se întâmplă ceva cu mine, dar până când a deci să-și țină întrebările în frâu, povestindu-mi mai mereu despre aventurile ciudate dintre el și Hero. Mă bucuram să-l aud că măcar unul dintre noi se bucură, deoarece la cum sunt împrejurările, nu părea că o să vorbim foarte curând, lucru pentru care îmi venea să-mi dau un pumn în față. Nici măcar nu-mi dau seama cum am ajuns în această situație.