𝐓𝐄𝐀𝐑𝐒 𝐎𝐅 𝐁𝐋𝐎𝐎𝐃 ─ Castlevania

Capitolul 6

Nu știa cât trecuse, însă soarele era pe cale să apună. Oratorii nu făceau prea multe. Tenebra își lăsă capa pe jos și începu să se joace cu flacăra unei lumânări. Oratorii i-au pus multe întrebări despre familia ei și despre dragoni.

– Da, mă pot transforma în dragon, dar de obicei evit asta. răspunse ea. Emoțiile mele devin de... stăpânit când sunt în formă completă.

Toți oratorii s-au mirat și au scos sunete de admiranță. Tenebra se simțea destul de bine că putea contribui la împărțirea informațiilor oratorilor.

Ușa se deschise, iar Trevor Belmont își făcu apariția. Nu era singur, asta observă Tenebra prima dată. Nepotul lui Staroste — mai degrabă nepoata, stătea im capul ușii, în spatele lui Trevor. Era scundă și firavă, iar haina de orator îi venea largă. Ochii ei mari de un albastru închis erau acoperiți de șuvițe de un roșcat atât de pal încât părea blond auriu în lumină. Tenebra își dăduse seama din prima că era o fată. Oratorii îmbrăcau fetele ca băieți pentru a fi mai în siguranță. Și în plus, fata era chiar foarte frumușică. Staroste păru șocat. Credea că nepoata lui era moartă. Își îmbrățișă nepoata.

Brusc, atenția Tenebrei fu atrasă de o a treia persoană ce era acolo. Părea a fi îmbrăcat ca un pirat, recunoscu ea. Era mai scund decât Trevor, dar nu cu mult. Trevor intră, poftindu-l pe bărbat înăuntru.

– Nu știu cum să îți mulțumesc. zise Staroste punându-și mâna pe umărul lui Trevor. Când am văzut-o pe Sypha în viață... nu mi-a venit să cred.

– Nu trebuie să îmi mulțumiți, faceți doar ce am spus. Părăsiți orașul. Creaturile nopții pot fi mai aproape decat credem. Plecați din Gresit! spuse Trevor, apoi se uită la Tenebra. Valabil si pentru tine, Sirvart!

Tenebra îl privi confuză, dar confuzia fu rapid înlocuită de enervare.

– Nu îmi poți spune ce să fac. Nu voi pleca. Spre deosebire de tine, eu sunt aici să lupt cu demonii, nu să fug de ei. zise ea, apoi se ridică și plecă furioasă.

Își luă capa, îmbrăcând-o. Se îndreptă spre ușă, însă se opri in dreptul tânărului care îl însoți pe Trevor.

– Tenebra Sirvart, zise ea.

– Grant Danasty. răspunse bărbatul strângându-i mâna Tenebrei.

– Încântată de cunoștință, Grant. spuse fata pe același ton agresiv cu care vorbise cu Trevor, apoi ieși, trântind ușa.

Nu aveau decât să vină, demonii... gândi ea. I-a ajuns. Oratorii stăteau așteptând moartea, crezând că au puterea să ajute oamenii. Iar Trevor era ultimul fiu al clanului Belmont, cei care au vânat demoni și vampiri timp de secole, iar acum nu are de gând să miște un deget pentru a ajuta oamenii unui oraș. Tenebra era furioasă, dar nu atât de furioasă precum era dezamăgită.

Tenebra străbătuse străzile Gresitului. Soarele avea să apună, văzu ea, iar întunericul începu să își facă apariția. Tenebra se urcă pe un zid, unde stătu, privind cerul și așteptând venirea hoardelor nopții. Nu știuse cât timp trecuse. Destul de mult, probabil, din moment ce era mai întuneric decât ultima dată. Ceva ce observase era că localnicii lipseau cu desăvârșite. Probabil s-au închis în casă, sau...

Inima Tenebrei se opri pentru o secundă. Se ridică și făcu o săritură, aterizând pe pământ. Se uită în stânga și în dreapta. Recunoștea locul. Era între ziduri, acolo unde ea și Belmont l-au întâlnit pe bătrânul orator. Auzi niște strigăte din partea dreaptă. Întoarse capul și îl văzu pe Trevor Belmont alergând, fiind fugăit de oamenii din Gresit ce erau înarmați cu lănci, topoare, cuțite, furci și alte arme.