𝐓𝐄𝐀𝐑𝐒 𝐎𝐅 𝐁𝐋𝐎𝐎𝐃 ─ Castlevania

Capitolul 2

Alchimia... În Europa medievală această căutare de a transfroma metalul în aur sau substanțele anorganice în formă umană se spunea a fi o treabă atât de măreață precum recrearea muncii Domnului... Astfel, mulți alchimiști au încercat din greu să găsească un răspuns.

Între timp, însă, adepții domeniului întunericului și ai artelor oculte au studiat alchimia demonică. Forjarea demonilor.

Devotații acestei arte întunecate foloseau forțe demonice puternice pentru a lua sufletele torturate ale celor din iad și a le transforma în demoni - creaturi ale nopții loiale doar creatorului lor. Se spune că numai trei maeștrii ai forgei au reușit cu succes să dobândească această sinistră abilitate.

Târgoviște, Valahia, 1475

Castelul lui Dracula se afla acum la granița orașului Târgoviște, în apropierea unei păduri, departe de așezările omenești de acolo. Întunericul nopții ce învăluia Valahia era una atât de întunecată încât nici stelele și nici luna nu se puteau zări.

O siluetă feminină se putea zări pe lângă castel, fiind în față, la intrare. Ușa ce permitea intrarea în reședința contelui Dracula era una înaltă. Castelul nu avea porți și nici ziduri ca apărare. Ar fi fost inutile, pe lângă faptul că ar împiedica mutarea castelului. Acesta era păzit doar de două gărzi vampiri, îmbrăcați în armură. La vederea femeii cei doi vampiri se încruntară, arătându-și colții, însă o lăsară să treacă. Vampirilor nu le placeau oamenii. Însă ea nu era un om oarecare.

Fata — Irene, purta o capă lungă și neagră cu o glugă ce îi acoperea jumatate din față. Privi în față, văzându-l pe Dracula stând la capătul sălii pe o platformă mai înaltă care avea niște scări largi pe partea dreaptă. Ea se apropie și îngenunchie în fața lui.

– Lord Dracula... Stăpâne, atacul orașului Târgoviște a decurs conform planului. zise ea. Ba chiar mai bine decât ne-am fi așteptat.

Dracula o privi fără nicio emoție. Irene lăsă capul în jos.

– Plănuiesc un al doilea atac asupra Gresitului. continuă ea.

– Plănuiești? întreabă Dracula.

– Încă nu le-am dezvăluit aceste intenții lui Hector și Isaac, dar sunt sigură că vor fi de acord.

– V-am făcut generalii mei. Deși sunteți oameni, am încredere în voi. Astfel, v-am lăsat pe voi să plănuiți atacurile asupra Valahiei. Pe mine nu ma interesează decât moartea lor. Cu toate astea, vreau sa mă informați în legătură cu planurile voastre de atac. Nu mă dezamăgiți!

– Nu o voi face... Nu o vom face, Dracula, Lord al umbrelor. zise ea ridicându-se.

Irene plecă, străbătînd sala principală a palatului, întrând pe un coridor întunecat al castelului.

– Hector. Isaac. zise ea când dădu peste ceilalți doi maeștri ai forjei.

Irene și dădu gluga jos, dezvăluindu-și chipul. Părul ei negru îi căzu în valuri pe spate, ajungându-i până la talie.

– Deci? întreabă Isaac.

– Ce a zis Dracula?

– I-am spus despre succesul nostru din Târgoviște, ei bine, al demonilor noștri... A spus să nu îl dezamăgim. Și să îi spunem despre planurile noastre.

Când Dracula s-a arătat la ușa ei, cerându-i ajutorul pentru a-și face o armată de creaturi ale nopții, Irene a crezut că va lucra singură. Asta făcuse toată viața, fusese singură. Irene ura oamenii, astfel s-a izolat de ei, învățând alchimie și forjarea demonilor. Irene era din Ungaria și l-a întâlnit pe Dracula când acesta călătorea. Cu ajutorul lui, ea a avut posibilitatea de a învăța aceste arte întunecate. Irene îi era foarte recunoscătoare lordului vampir pentru asta, un alt motiv pentru care a și acceptat să îl ajute cu planul său.

Se pare că era așa și în cazul celorlalți doi maeștri ai forjei. Hector era un alchimist necromant din Grecia, iar Isaac, un fost sclav din Africa, ce a învățat alchimia demonică. Pe toți trei îi legau două lucruri - localitatea pentru Dracula și ura față de umanitate.

Tocmai de asta erau sceptici și neliniștiți în preajma unui altuia, chiar dacă se obișnuiseră unul cu altul. Deși se respectau între ei și comunicau, fiecare era pentru el. Isaac era total dedicat lui Dracula. Era un om foarte serios, dar și tăcut. Hector, pe de altă parte, deși era inteligent, era ușor de convins. De asta Irene îl prefera pe el. Era mai simplu să îl facă să fie de acord cu ea. Iar dacă amândoi erau de aceeași parte în legătură cu planurile, Isaac nu prea avea altă opțiune decât să fie de acord cu ei.

– A spus ceva despre următorul atac? întreabă Isaac.

– Are încredere în noi să planificăm atacurile. răspunse Irene. Iar eu i-am spus că vom ataca din nou Gresit.

– Stai, ai decis asta singură? Fără să ne consulți și pe noi? întreabă Hector, vizibil deranjat.

– Și de ce un al doilea atac asupra Gresitului? zise și Isaac.

– Nu v-am spus deoarece am considerat că așa vom salva mai mult timp. Oricum va trebui să fiți de acord cu mine. De ce? Vă spun eu de ce. În orașul ăla se află ceva... nu pot spune exact ce, sau cine, însă nu prevestește nimic de bine.

Isaac se încruntă.

– Deci va trebui să ne irosim timpul și armata doar pentru că ai avut tu o premoniție?

– Poate că nu, zise Irene calmă. Însă, după cum știți, nu prea mai avem cu ce lucra. Trupurile neînsuflețite din Târgoviște s-au împuținat. Avem nevoie de cadavre pentru a crea demoni. Am mai atacat Gresitul, însă nu a fost la fel de reușit ca cel din Târgoviște. Aproape jumătate din populația Gresitului încă respriă. Și au un intreg canal plin cu trupurile morților. Dracula a spus să nu îl dezamăgim. Iar, deși urăsc să o spun, atacul din Gresit a fost o dezamăgire. Nu încape îndoială că trebuie să atacăm din nou, până când nu va mai fi un singur om în picioare.

Hector încuviință, la fel și Isaac, chair dacă părea puțin neîncrezător și iritat. Cei trei porniră să lucreze. Isaac rămăsese în spate, iar Hector o luase în față. După ce Hector plecase, Isaac o prinse pe Irene de braț, trăgând-o spre el.

– Uite, zise el. Poate ai reușit să îl atragi pe Hector de partea ta. Poate că ai reușit să mă convingi cu planurile tale. Dar nu ești mai presus față de noi. Nu ne ești superioară.

Irene îl privi preț de câteva secunde.

– Nici nu vreau să fiu, Isaac. Irene zâmbi. Dar mă flatează că tu crezi asta. Cu toate asteaz, eu te văd pe tine și pe Hector ca egali, atâta tot. Irene își retrase brațul, aducându-l pe Isaac mai aproape de ea. Acum treci la muncă!