𝐓𝐄𝐀𝐑𝐒 𝐎𝐅 𝐁𝐋𝐎𝐎𝐃 ─ Castlevania

Capitolul 3

Tenebra nu își dăduse seama cum bătrânul orator a reușit să îi facă pe ea și pe Belmont să nu se ucidă între ei, însă oma făcut-o. Oratorul nu și-a dat numele, insistînd să i se spună Staroste.

Bătrânul i-a condus la casa oratorilor. Tenebra s-ar fi așteptat ca oratorii să doarmă în căruțe.

– O cabană? Wow. Se pare că pe langă amenințările de la biserică ați primit și chirie. comentă Trevor.

– Belmont! zise Tenebra privindu-l urât.

– Ce?

Tenebra își dădu ochii peste cap, dar nu mai spuse nimic, continuând să meargă. Belmont chiar era nepoliticos, iar ea nu aprecia asta. Deși abia îl cunoscu, Tenebra îl ura. Simțea că era ceva greșit în asta, în această ură. Dar nu era nejustificată. Clanul Belmont i-a ucis familia Tenebrei. Poate că Belmonții au primit ce meritau când au fost exilați...

Staroste i-a invitat pe amândoi în casă. Înauntru, toți oratorii stăteau pe podea, parcă așteptându-l. Casa era una mică, ce avea o singură încăpere. Nu era decât o singură fereastră, una mică ce lăsa cu greu lumina slabă înăuntru. Încăperea era întunecată, singura sursă de lumină fiind niște lumânări.

– Ai venit! spuse un orator mai tânăr, părând cu câțiva ani mai mic decât Trevor sau Tenebra.

Băiatul era slăbuț, cu o față lungă și tenul măsliniu. Părul îi era creț și dezordonat, de un șaten închis. Purta straie cenușii de orator, ca ale Starostelui.

– Am fost prins de oamenii bisericii. răpsunse bătrânul.

Băiatul privi surpins și îngrijorat, venind mai aproape.

– Cum așa? Și ești bine? Am spus că e prea devreme să ieșim.

– Iar eu am spus că este nevoie să ajută oamenii Arn. Și da, sunt bine, răspunse el arătând către Trevor și Tenebra. Datorită acestor tineri.

Arn rămase uimit.

– Nu știu cum am putea să vă mulțumim...

– Ne-ați putea aduce ceva de băut. propuse Belmont, fața lui luminându-se.

– Sigur, zise Staroste zâmbind slab. Arn, adu-le prietenilor noștri niște apă.

– Știți ceva? Lăsați... spuse Trevor dezamăgit.

Tenebra își dădu ochii peste cap.

– Nu, cred că aș vrea eu niște apă. spuse ea, dându-și o șuviță de păr negru ce îi venea pe față după ureche. Văzui că voi, oratorii, aveți ceva probleme cu biserica. Dar de ce vă disprețuiesc?

– Ei cred că Dumnezeu ne urăște. Că din vina noastră vin demoni, că noi i-am atras aici...

– Dar nu este așa, izbucni Arn aducându-i apa Tenebrei. Episcopul știe prea bine că din vina lor Dracula distruge oamenii cu armatele lui. Ei au ars-o pe soția lui pe rug, ca vrăjitoare.

Tenebra era gata să se înece cu apa. Deci asta era. Nu doar că Biserica a atras ura lui Dracula asupra Valahiei, a Europei, a întregii umanități, dar încercă să își acopere faptele murdare aruncând vina pe altcineva. Pe cei care vor să ajute cu adevărat oamenii.

– Dar de ce nu plecați? întreabă Trevor. Veți sta aici ca martir pentru niște oameni care oriucum vă vor morți?

– Dar Războinicul adormit... începu Arn.

– Războinic adormit? întreabă Tenebra confuză.

– Am auzit de ea... zise Trevor. E o legendă locală.