Sfânta Vineri

Familia...

Am observat că în capătul holului licărea o lumină albastruie, făcând impresia de furtună. Am intrat pe prima ușă pe care am zărit-o și am lasat-o deschisă. Era un birou pentru clienți. Am dedus asta din mormanul de hârtii și călimare care erau întinse pe biroul verde. În cameră se găsea o canapea destul de răvășită. Tăieturi adânci se observau în căptușeala albăstruie , care prezenta mari porțiuni de spumă înșirate pe pernele canapelei. Un miros înțepător m-a străpuns imediat cum am făcut primii pași. Era un miros stătut, iar asta m-a facut să mă simt amețit și confuz. Lângă canapea era un scaun intact față de canapeaua distrusă.
M-am așezat și capul mi s-a dat pe spate, de parcă nu am mai avut un moment de odihnă și liniște de mult timp. Mi-am pus palemele pe față și am frecat cu podul palmei ochii, iar pe vizor mici scântei galbene și verzi au aparut prin încăpere. M-am facut comod  și am examinat tot ce era de vazut împrejur. Un raft imens cu cărți era dispus paralel cu peretele ce găzduia perechea cealaltă a scaunului pe care stateam și o masă cu un sfeșnic ce ținea trei lumânări. Lângă mine se afla o măsuță cu un sertar. M-am întins și am apucat de mânerul sertarului. Deschizandu-l am cotrobăit prin el apucând câteva hartii. Le-am apropiat de ochi pentru a avea o perspectivă mai clară asupra cuvintelor.
Am răsfoit foile maronii, căutând o informație utilă. Ochii îmi curgeau lin pe foaie, trecând peste detalii notariale. Erau hârtii administrative, bancare prezentând suma de bani și terenurile. Am găsit o schiță a conacului, care era masivă. Avea o groază de camere cât și parter - etaj. Am împăturit mapa, dar nu înainte de a nota unde sunt. Printre multele hârtii am găsit un plic de piele. L-am pus deoparte și am continuat răsfoirea ultimelor documente, după am așezat la loc foile și mi-am indreptat atenția înspre plic. L-am luat după măsuță și am desfăcut ușor sigiliul. Am scos documentele și am început a le citi. Într-un final am gasit informatii prețioase, numele membrilor din anul pozei.
Am reținut ultimul an în care a fost făcută poza, 1943 septembrie 13. Primele foi erau ale bunicilor, Petre Falanga și Maria Falanga, iar copii lor, adică parintii, erau Radu și Isabella Falanga. M-am uitat peste datele lor dar unele erau cenzurate, cu o pastă neagră. Datele nașterii si locul lipseau. Copii aveau sters definitiv toate datele,numai numele mic aparea. Eram confuz. Pe băiat il chema Patric iar pe fată  Anamaria. Ceva era putred la mijloc, numele Falanga nu aparea la copii, ceea ce este destul de neașteptat conform vremurilor trecute. Am mai cotrobăit prin hârtii, dar nimic nou nu s-a ivit. Le-am pus la loc in plic și mi-am continuat misiunea. Era clar că cineva a umblat prin documente, nu aveam altă modalitate de a explica semnele acestea, care se accentuau descoperire dupa descoperire.
  "Familia asta e ciudată rau!" La momentul acela o anchetă urma să înfăptuiesc, chiar daca simțurile îmi spuneau altceva. Mintea era atât de sedusă de jocul pe care l-am provocat, încât a început să uite că cel mai probabil nu o sa mai ies din conac. Bucuria de a afla o istorie atât de  tumultoasă, mă inundase și prin cap a început a se asambla un tipar, un fir care mă va conduce într-o crimă morbidă. Am examinat cele două lucruri descoperite, cuțitul si documentele pe care le țineam în mână, și am încercat să formez o legătură între cele doua obiecte. O mie de idei îmi veniseră în minte, dar am eliminat dintre ele până când  am ajuns la două piste, și ele incerte.
  Atenția mi-a fost atrasa de trântirea unei uși de pe hol, și pașii repezi si greoi care se indreptau spre ușă mea