“Don't waste your love just let it last Cause once its gone it's never coming back"
ओह! यह छवि हमारे सामग्री दिशानिर्देशों का पालन नहीं करती है। प्रकाशन जारी रखने के लिए, कृपया इसे हटा दें या कोई भिन्न छवि अपलोड करें।
— General Wang!
Trupul generalului căzu la pământ precum o clepsidră spartă. Nisipul s-a scurs, era prea târziu. Soldații mărșăluiau în fugă spre cel ce i-a călăuzit în război. Armura îi era despicată de patru săgeți ce i-au îmbibat trupul într-o eșarfă roșie de sânge în jurul taliei.
— Nu ar trebui să îl plângem. De acum în colo va fi cu adevărat fericit.
Cei patru soldați loiali apucaseră trupul lipsit de viață a generalului Wang târându-l prin măcelul cunoscut drept război. Unii nu se puteau abține, picături cristaline se formau în colțul lucitoar al ochilor plonjând apoi pe plapuma de frunze portocalii. Armata vastă rămăsese în patru oameni, soldați ce acum tânjeau după motivația liderului, o vorbă bună sau măcar o batjocoră. Îi căraseră trupul ca pe un cufăr prețios. Vina, fericirea, amărăciunea, toate acestea se întruchipau în efortul pe care îl depuneau pentru a săpa o groapă ce îi va conferi confortul unui sanctuar.
Viața următoare avea să fie dusă în armonie, sub umbra unui copac impunător ce îi plângea dorul cu frunze ruginii. Săpaseră de ceva vreme, o groapă mult prea adâncă, mult prea mare pentru un simplu muritor. Dar el nu era doar un biet muritor, ci părintele fiecăruia. Părinte, frate, amic, lider, dușman, cărăuș.
— Li Qin se va bucura să îl revadă. Grăi printre convoiul de lacrimi unul dintre soldați rezemați de trunchiul pomului, privind cu amărăciune spre Jackson.
— Pierderea ei a fost prima sa moarte, e obișnuit cu durerea. A doua moarte e nimic în comparație cu ce a trăit când a îngropat-o. De acum însă va trăi fără griji, fără durere. Ai auzit amice, vei fi fericit!
Soldații se așezaseră istoviți după ce îngropară cadavrul macinând pământul între pumni, de parcă l-ar fi invidiat pentru locul în care urma să se îndrepte. În tradiția chinezească se spune că îndrăgostiții trebuie să fie îngropați împreună, pentru a se regăsi și bucura unul de celălalt și în următoarea viață. Trupul lui Li Qin se afla la doi pași de cel al generalului Wang și deși niciunul nu își putea imagina ce se petrece acum sub mormanul de țărână, cumva le puteau simți îmbrățișarea și fericirea.
— Să nu mai zăbovim. Haideți să ne luăm rămas bun. Călătoria lui s-a oprit aici, însă începe acolo. Trebuie să îi onorăm spiritul.
Proptindu-se pe coate, îmbrâncindu-se din cauza membrelor rănite, soldații se ridicară într-un final. Luând postura fermă, de neclintit pe care o afișau în fața lui Wang își începuseră ritualul Taoist. Palmele și încheieturile le erau încordate, atât de țepene încât venele păreau să pocnească de sub startul de epidermă. Într-un răcnet gutural membrele superioare se contorsionau sub forma unor mișcări neobișnuite și accentuate la fiecare încheietură.
