„Triunghiul amoros este ca o barcă șubredă. Va există mereu o a treia persoană care să strice echilibrul și ne vom clătina departe în larg, așteptând ca unul dintre noi să pice în ape adânci." - Aleksei Volkov.
⚜️Moartea lui Armando Castillo nu pare...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
... 5- Mia ...
Azi am avut o revelație. Nostradamus are barbă, și codiță.
🔸⚜️🔸
Cum simțeam că adâncimile lacului mă înhață iar puținul aer ce mă mai ținea conștientă îmi părăsise pieptul, brusc aud zgomot aproape de mine și sunt trasă către suprafață înainte ca apa să-mi inunde plămânii.
Trag aer adânc în piept zgomotos în timp ce mă zbat, spasmele punând stăpânire pe trupul meu ce parcă se trezise dintr-o amorțeală letală. Tușesc zgomotos și mă agăț ca de colacul de salvare de brațele lui puternice, încolăcite în jurul meu. Mă întinde pe mal și mă ține în brațe, lovindu-mi spatele ușor cu palma lui lată, în timp ce dau afara ultimele picături de apă ce aproape mă înecaseră.
— Ce faci aici?! Mă răstesc printre guri disperate de aer.
— Ce faci tu aici?
Lungiți împreună pe mal, încerc să-mi liniștesc suflul, tremurând îngrozitor, mai mult de spaimă. Mă distanțez de el și îmi strâng genunchii aproape de piept după ce-mi dau părul ud pe spate și-l privesc încruntată.
— Voiam să... să... murmur și-l privesc confuză.
— Ce voiai? Să îți pui capăt zilelor? Mă întreabă ferm convins și-și dă părul pe spate, ce i se desprinsese puțin din cocul micuț din care picura apa îmbibată în material, ce-i udase toate hainele.
— Vorbești prostii. Pleacă până nu te înjunghii.
— Cu ce, cu unghiile? Sau ai vreun briceag ascuns pe aici, prin chiloți.
Îmi dau ochii peste cap iar el zâmbește. Printre atâtea lucruri care putea să le facă el doar zâmbește și nu părea afectat de ceea ce spusesem la cimitir. Avea un zâmbet frumos.
— Nu vreau să văd pe nimeni mai ales pe vreun Volkov vreodată în viața asta a mea blestemată, îi arunc o privire ostilă și îmi storc părul mai bine, apoi trec la poalele rochiei și tușesc zgomotos.
Oftează și se ridică în picioare, storcându-și părul bine și netezindu-l pe spate în timp ce-și dă jos vesta din piele brună, apoi cămașa și o stoarce de apă. Mă uit cu atenție la el. Era solid și în dreptul inimii avea tatuate trei flori de nu mă uita albastre și o pasăre colibri cenușie, cu vârfurile penelor verde albăstruie. Ochii mi se măresc și-mi las capul într-o parte atunci când privirea-mi alunecă pe umeri, apoi în jos spre piept, abdomen și se opresc pe betelia blugilor negri ce-i stăteau lejer pe șoldurile osoase, descoperind puțin mai mult din pelvis datorită faptului că nu purta curea și erau uzi.
— Cred că am să plec totuși – își scarpină vârful nasului cu degetul mare. Privirea ta mă tulbură îngrozitor. Ai niște ochi atât de mari și obsedați, care probabil mă vor bântui la noapte.
