Adoptată

Capitolul 49

Mă îndrept, împreună cu tatăl meu spre locul unde se află toată lumea. Acesta mă cuprinde de braț. Am intenția să mă feresc, dar îmi amintesc că nu îmi poate face rău. Mă uit în față și încerc să scap de emoțiile astea insuportabile. Când ajung în văzul tuturor pianistul începe să cânte o piesă aleasă de Matilda. Mi-a explicat jumătate oră semnificația sa și cât de potrivită e, însă eu nu am fost prea atentă.

Mă uit prin jurul meu. Sunt multe persoane pe care nici nu le cunosc. Cel mai probabil sunt din partea lui Luke. El cunoaște multe lume, deși nu mi-a prezentat prea mulți din aceștia. Sunt doar câteva fețe pe care le cunosc. Pot simți privirea urâtă a părinților lui Luke de aici. Nu au primit deloc bine vestea nunții noastre. S-au ținut de capul lui trei zile pentru ca el să renunțe la ideea de căsătorie. Știu că nu ar făcut așa ceva. Doi ani l-am tot zăpăcit cu nunta asta.

Într-un alt capăt o văd pe Amanda. Sunt surprinsă să o văd aici. I-am trimis o invitație mai mult din politețe, iar ea a acceptat să vină. Am schimbat doar câteva vorbe cu ea. Însă Luke a avut o conversație lungă cu aceasta. Ceea ce m-a enervat groaznic, dar nu am vreau să-mi stric dispoziția. Ea arată, ca de obicei, minunat. Poartă o rochie albastră scurtă, ce îi stă perfect pe corp. Arată la fel ca acum doi ani. A venit alături de sora ei, Emma. E la fel de scorpie ca atunci când am cunoscut-o. Poate și mai mult.

În primele scaune sunt Marco, Matilda și Derek. Singurele persoane care nu am nimic cu relația mea și a lui Luke. Ei m-au încurajat mereu. Și le mulțumesc pentru asta. Mai ales lui Marco. El nu are nicio legătură cu familia asta nebună. Dar e aici, alături de mine. Chiar dacă mi-a ascultat toate dramele, nu a arătat de parcă ar vrea să abandoneze prietenia noatră. Îi sunt recunoscătoare pentru asta. Și Matilda mi-a fost un ajutor în multe cazuri. E bine să ai și o părere feminină. Mai ales că ea îl cunoaște pe Luke mult mai bine decât eu o fac.

Ajung în fața altarului, unde dau de ochii frumoși a persoanei pe care o iubesc cel mai mult. Îmi zâmbește emoționat. Sunt bucuroasă că nu numai eu mă simt de parcă voi leșina în a doua secundă. Abia când pianistul se oprește din cântat pot auzi toate șușotelile. Dar sunt imediat absorbite când Luke îmi apucă mâinile între ale lui. Cu cât îl privesc mai mult cu atât mă îndrăgostesc mai tare. Inima îmi saltă, iar stomacul meu se strânge. Sunt copleșită din cauza emoțiilor, iar mâinile încep să-mi tremure. Luke îmi șoptește un va fi bine pentru a mă încuraja. Știu că va fi bine. De asta am și atâtea emoții. După atâtea obstacole și durere în sfârșit va fi bine.

- Izabella Blake, îl luaţi de soţ pe Luke Blake de bună voie şi nesilită de nimeni până când moartea vă va despărţi? Preotul începe să vorbească, făcând liniște.

- Da! Vocea îmi tremură și mă abțin cu greu să nu plâng.

Nu m-aș fi văzut niciodată într-o rochie de mireasă, împreună cu cel pe care îl iubesc și mă iubește. Nu m-aș fi văzut vreodată fericită după ce aflasem că proprii mei părinți nu mă voiam, iar un necunoscut începuse să aibă grijă de mine. Eram atât de confuză când Luke mi-a oferit propria mea cameră unde existau ferestre. Eram atât de confuză când puteam să ies de ușă de câte ori voiam. Puteam vorbi fără să mă tem că voi fi bătută. Nici nu înțelegeam de ce un om vine de luni până vineri la mine cu câteva cărți în mână și mă punea să scriu și să citesc. Credeam, pentru timp, că avea impresia că sunt stricată pentru că mă ducea la psiholog. Chiar eram stricată. Eram atât de speriată când îmi arată orice formă de afecțiune. Nu știam de ce face toate alea, de ce mă face să mă simt bine. Nu avea niciun motiv.

- Luke Blake, o luat de soție pe Izabella Blake de bună voie şi nesilit de nimeni până când moartea vă va despărți?

- Da!