Adoptată

Capitolul 18

 Mă descalț în pragul ușii. Am găsit cumva drumul spre casă, deși era să mă pierd de câteva ori. Nu îmi place faptul că nu cunosc orașul ăsta. Aș vrea să știu să merg singură mai departe decât până la market-ul din apropiere. Nu știu câte ore am lipsit. Nu cred că foarte multe.

Deși plimbarea asta a fost menită să îmi limpezească gândurile, nu a avut vreun efect. Mă simt mult mai rătăcită în gândurile mele. Am atâtea întrebări cu privire la ce simt față de Luke. Îmi e teamă că s-ar putea să-l iubesc în alt fel decât o făceam până acum. Dar trebuie să îmi aflu răspunsurile la întrebări, chiar dacă există riscuri. Cred că știu persoana care mă poate ajuta. Nu îmi prea îmi place ideea de a-i cere ajutorul Amandei, mai ales în lucruri care țin de sentimente. Însă ea pare o femeie cu experiență în iubire.

Bat la ușa camerei lui Luke. Mă enervează că cei doi împart aceeași cameră. Același pat. Pe mine abia mă lasă în camera lui. De ce a mutat-o pe ea aici? Avem camere de oaspeți. Putea dormi acolo. Ușa se deschide, iar toate frustrările mele se risipesc. Luke mă privește întrebător. E mult mai relaxat decât era când l-am văzut ultima dată. Mă strecor din pragul uși și dau de Amanda.

- Pot vorbi cu tine ceva, Amanda?

Se întoarce spre mine și mă privește cu un zâmbet. De ce e așa zâmbăreață?

- Ce e, drăguță?

- Vreau să vorbim doar noi două.

Privirea ei îmi dă de înțeles că e foarte surprinsă. Se ridică din pat și vine lângă mine. Trag cu ochiul spre Luke și îl văd la fel de surprins. Poate chiar rănit.

- De ce cu Amanda și nu cu mine?

Întreabă el deranjat. E cumva gelos că am ales să discut cu Amanda? Evident că nu pot vorbi cu el! Acum câteva ore, când am vorbit, a ales să plece. Îi arunc o privire, iar el se încruntă. Știe și el care e motivul. Mai bine ar fi dacă am evita ceva timp discuțiile.

- Nu mai fi supărat, iubitule! Am eu grijă de ea.

- De ce eu nu pot să știu despre ce vorbiți?

Amanda pufăie.

- E fata, nu trebuie să știi chiar tot.

- Ba sigur că trebuie să știu! Sunt tatăl ei.

- Iar eu sunt viitoarea ei mama. Si stii, lucrurile de fete rămân între fete. Pa pa!

Nu o corectez, deși nu îmi place cum se numește mama mea. Mă apucă de mână și plecăm. Urcăm scările și ajungem în camera mea. Ea se face comodă în patul meu și o urmez. O urăsc pe Amanda, dar e ultima mea soluție.

- Despre ce vrei să vorbim?

Îmi întrerupe Amanda gândurile. O privesc pentru câteva secunde, punându-mi întrebările în ordine.

- Despre sentimente.

- Ce fel de sentimente?

- Iubire.

Buzele ei formează un o și mă privește pe sub gene. De parcă ar știi ceva ce eu nu știu.

- Te-ai îndrăgostit? E vorba de băiatul ăla ce a venit la noi?

Nu! Sunt sigură cu Luke i-a spus despre cele întâmplate. Marco nu e genul meu. Suntem doar prieteni.

- Nu știu dacă sunt îndrăgostită.

Nu îi spun dacă e vorba de Marco sau nu. Mai bine crede că e Marco decât Luke.

- Ai venit la persoana potrivită. Ce întrebări ai legate de astea?