Latino Lover

C A P I T O L U L 17

I-am tastat repede după care am deschis mesajul de la bastardul de Manuel. Idiotul ăsta îmi făcea viața un calvar.

Nu-mi răspunzi la mesaje, ești rea ca de obicei. Putem rezolva problema asta, nu-ți face griji.

Tocmai mă amenințase? Ce naiba?

— S-a întâmplat ceva? vocea răgușită și joasă a lui Valentino mă speriase de-a dreptul. Mi-a dus mâna la piept și am oftat adânc, obținând din partea lui un zâmbet amuzat.

— Mă certam cu mama, l-am mințit în timp ce am ieșit de pe conversația cu Manuel. L-am privit cum se apropie de pat cu pași mărunți și l-am lăsat să-mi cuprindă corpul cu brațele lui.

— O să discut cu mama ta în legătură cu ce simt pentru tine, vorbise leneș în timp ce îmi trasa conturul feței cu vârful degetelor. Ne-am întins amândoi pe perne și am preferat să mă pierd în ochii lui sclipicioași. De ce nu puteam rămâne la el pentru totdeauna? Mă simțeam atât de în siguranță cu el în apropiere.

— Crezi că o să înțeleagă? l-am întrebat din considerentul că el o cunoștea pe mama poate mai bine decât mine. Ultimii ani din viața mea îi petrecusem departe de ea și habar nu aveam ce se schimbase la ea.

— De ce nu ar face-o, Madena? Chiar sunt atât de nepotrivit pentru tine? întrebarea lui mă făcuse să mă simt foarte prost. Nu voiam să îl las să creadă că e vina lui pentru faptul că mama nu e de acord cu relația noastră.

— Șșș, nu spune asta! l-am certat imediat, aducându-i un zâmbet larg pe buze. Mama ține la tine enorm, eu sunt cauza. Crede că o să îmi bat joc de tine, i-am explicat energică în timp ce-l lăsam să se joace cu părul meu.

— Nu înțeleg cum ești atât de drăguță acum, iar când ne-am întâlnit erai cea mai insuportabilă tipă pe care am întâlnit-o.

Am lăsat un chicot stânjenit la vedere. Ca de obicei, eram o nesuferită la prima vedere. Era vina mea că puneam prea repede etichete și ca nici nu mă chinuiam să cunosc oamenii. Valentino fusese puțin mai insistent și avusese noroc, dar dacă ar fi fost altcineva în locul lui, probabil nu și-ar mai fi dorit să mă mai vadă încă o dată.

— Eram insuportabilă, deci? l-am tachinat, iar Valentino m-a tras într-un mod drăguț de obraji.

— Erai, dar nu mai ești deloc, Madena. Nici nu ai idee cât de mult mă bucură să te am atât de aproape de mine, discuția luase o turnură serioasă, iar eu simțeam nevoia acută să spun ceva în așa fel încât discuția să nu se transforme într-o liniște asurzitoare.

— Ești un drăguț, mi-am trecut degetele peste barba lui ușor nerasă și ca să îmi dea un atac de inimă, își așezase palma peste a mea pentru a-mi ține degetele pe obrajii lui cât mai mult.

— Întotdeauna, rânjise șarmant suficient cât să mă facă să simt că leșin. Și așa era dezbrăcat până la jumătate, încă vreo două-trei cuvinte frumoase de la el și nu mai eram bună de nimic.

— Mâine dimineață trebuie să ajung acasă înainte de opt, mama vrea să vorbim, l-am informat în timp ce brunetul redusese brusc spațiul dintre noi. Oh, nu!

— Ar trebui să profităm de puținul timp pe care îl mai avem de petrecut împreună, nu? vocea lui devenise a naibii de cuceritoare și joasă. Uneori mă întrebam de ce tipul ăsta frumos din fața mea insistase atât de mult să cucerească o fată atât de ciudată ca mine.