YOU ARE READING

Purnima: Un copil închis, un suflet pus în libertate✔️

General Fiction

NEEDITATĂ❗️ FINALIZATĂ ,, - Nu mă voi lepăda de Hristos! Nu vreau să-mi părăsesc țara, dar nu-L voi părăsi nici pe Hristos. " ,, - Purnima, încă n-ai nici măcar paisprezece ani. Cum poți fi atât de curajoasă? Cum poți să-ți abandone...

#actiune #adevarata #bhutan #credinta #crestin #curaj #drama #dumnezeu #familie #invatatura #iubire #maya #musulmani #non-ficțiune #persecutie #poveste #purnima #speranta #spirituale #tradare #truestory

,,Cât sunt de binecuvântată"

63 15 0

by DeanneWagnerAuthor

by DeanneWagnerAuthor

Într-un final, într-o dimineață devreme de marți, la data de 20 septembrie, grupul fu din nou adunat în biroul comandantului de district. Purnima știa că se întâmpla ceva, pentru că, până atunci, femeile fură separate în permanență de bărbați. Nu s-au spus prea multe în timp ce prizonierii au fost înșirați fără alte formalități și încătușați, iar apoi puși apoi să străbată piața satului, până la sala de judecată cu acoperiș de tablă. Purnima era atât de fericită că se afla din nou afară, la soare, chiar dacă era doar pentru câteva cli- pe, încât uită să-și mai facă griji pentru cele ce aveau să urmeze.

Grupul fu escortat prin sala deja plină și așezat în față, lângă avocatul care le fusese desemnat. În partea opusă, celălalt avocat anunța că avea să aducă acuzații oficiale la adresa celor unspre- zece. În mod ironic, după ce se dădu citire acuzațiilor inventate – inclusiv distrugerea de temple budiste și sacrificarea vacilor sfinte – Purnimei i se păru chiar că îi revine speranța. Poate că aceasta urma să fie ziua în care avea să li se facă dreptate și, deci, ziua în care aveau să fie puși în libertate. În mod sigur judecătorul își va da seama că are de-a face cu niște oameni nevinovați.

Avocatul lor și-a prezentat argumentele într-un mod foarte convingător, dar era evident că avocatul acuzării avea un scenariu prestabilit pe care trebuia să-l urmeze. În timp ce ziua se scurgea încet, făcându-și loc ceasurilor de seară, se părea că scopul principal al acuzatorului era să facă din acest grup de creștini un exemplu pentru alții. Era aproape zece seara când judecătorul se hotârî în sfârșit și sentința fu citită în fața grupului obosit. Purnima se ridică în momentul în care își auzi numele înșirat printre numele celoralți prizonieri. O undă de șoc îi scutură trupul când judecătorul anunță cu severitate că urmau să-și petreacă următo- rii trei ani în detenție într-o închisoare federală.

Trei ani. Cuvintele răsunau în mintea Purnimei. Tânăra îi promisese lui Dumnezeu că-i va rămâne credincioasă indiferent de ce se va abate asupra ei: departe de acasă, exilată din Bhutan, închi- să într-o tabără de refugiați. Dar închisoare? Era mai mult decât putea să ducă o adolescentă de cincisprezece ani. Închise ochii și căută mângâiere în povestirile biblice pe care le reținuse. Și-l ima- gina pe Isus stând pe un vârf de munte și învățându-și discipolii și simți cum curajul îi revine odată cu familiarele cuvinte care i se perindau prin minte: binecuvântați cei prigoniți ... binecuvântați cei... Se opri, dându-și seama de adevăr: Binecuvântată sunt eu.2 (vezi Matei 5:10)
Era greu să te gândești la o astfel de sentință ca la o binecu- vântare; spiritul și sufletul Purnimei acceptară situația mai repede decât reușise mintea ei s-o facă. În zilele ce urmau, însă, promisiunea făcută de Isus avea să fie temelia care îi întări pe prizonierii creștini, aceștia repetându-i deseori cuvintele la unison.
Fură încătușați doi câte doi și scoși afară din sala de judecată pentru a începe încă o călătorie dificilă prin junglă. Închisoarea era pe un vârf de munte, la câteva mile depărtare. În timp ce în mintea Purnimei se derula din nou ședința de judecată, devenea tot mai sigură că Dumnezeu juca un rol în ceea ce li se întâmpla. Fuseseră acuzați pe nedrept și urmau să fie închiși în numele cauzei lui Hristos. Această convingere o mângâia pe Purnima și simțea că este un privilegiu să fii chemat să suferi pentru Hristos. Privindu-și prietenii care-și târau picioarele prin junglă, își dădu seama din nou că se afla pe mâini bune.

Privindu-și prietenii care-și târau picioarele prin junglă, își dădu seama din nou că se afla pe mâini bune — Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.