-4-

99 18 14
                                    

    Eleonor se întinse pe patul din mijlocul camerei. Nu se interesă de interior prea mult pentru că nu o preocupa. Îi ceru lui Mel, după ce aceasta aduse o glastră și îi puse buchetul în apă, să o lase singură, iar după ce se împlini voința ei, cu toate că nu își dori, adormi. 

    Se trezi buimacă, după două ore când, de la ușă, jos, se auzeau forfote. Deși avea un somn profund acea neliniștea ajunse până la ea. Se ridică și ieși. La parter se auzeau voci tumultoase.

    — Cum pot să mă uit la tine și să îmi păstrez cumpătul când văd starea deplorabilă în care ai ajuns? Așa vrei să fi văzut? Nu îți e pic de rușine? Față de noi? De oameni care lucrează aici? De Eleonor?

    — SĂ NU! se înfurie tânărul care emana un miros oribil de băutură. Lăsați-mă cu tâmpeniile voastre! Nu vreau să se agațe o patetică de mine, pentru că așa ați deci voi că îi e bine. Nu vreau să am pe lângă mine o inutilă fără leac! Nu voi fi gardianul ei! Iar dacă are nevoie de un bărbat, sunt mulți afară!

    Lussian aproape că sări la gâtul lui, dar auzi pe cineva care se apropie. Marlee rămase mută în prag, în spatele lor, fiind martoră la cearta dintre cei doi, mai exact la ultimele replici. Eleonor, și ea, se opri la baza scărilor, înlemnită. Lussian privi la soția lui și tânărul la fată.

    — Oh, cu ea m-am pricopsit? rostind sarcastic.

    Eleonor înghiți în sec, strângând balustrada pentru moment. Își prinse degetele la spate și se frământă în timp ce toți tăceau. Era îngrozitor. Nu rezistă mai mult și urcă în cameră, lipsită de vitejie sau vitalitate. Marlee își luă ochii de la tânăr, închizându-și ochii pentru a-și păstra cumpătul, dar nu era de folos.

    — Repară asta sau IEȘI! străpunse glasul lui Marlee cu frustrare și mânie prin agitația sufocantă.

    Băiatul îngheță. Una era să aibă o altercație cu tatăl său și despre alta vorbea când intervenea Marlee. Strânse din dinți amuțit.

    — Mamă... avu o tentativă de a o împăca, dar lucrurile luară o întorsătură grea. Palma pe care o primi de la femeia dinaintea sa îi vibră în trup și suflet. Fuse atât de fulgerătoare că nu se putu ține drept pe picioare și nici fața nu putu să n-o întoarcă.

    — Am răbdat pentru tine tot răul pe care l-ai putut face în trecut, iar acum, când aproape că pic în genunchi și încep să implor, nu ești dispus să faci un lucru. Singurul pe care ți l-am cerut vreodată. Nu am avut pretenții de la tine și nu te-am mustrat într-atât ca să mă urăști când ai făcut greșeli. Mă distrugi lent, copile, și văd că nu îți dai seama. Și pe lângă mine, atâția alți oameni. 

    Marlee trecu înfrântă pe lângă el, iar Lussian o urmă vrând să o consoleze. Băiatul rămase cu capul în pământ. Își încleștă degetele în pumni. Îl dureau atât de tare acele cuvinte pe care nu știa că o femeie atât de blândă și umilă ca mama sa, putea să le spună cu atâta intensitate. Regretă, dar nu în sens. Regretă că cele două se aflară în locul nepotrivit, la timpul neprielnic. Iar conștiința relua, din nou și din nou, vorbele săgetătoare ale lui Marlee. Repară asta sau IEȘI ! Repară asta sau IEȘI !

    Se strădui să urce scările, apoi se duse în dormitorul său și intră la duș, ca să se limpezească și să înlăture iritarea faptelor și simțurilor. Pe urmă putea să discute și să drege ce a provocat.

    Eleonor se tânguia ce era mai bine să facă. Se ghemui pe fotoliu. Și făcu o hotărâre. Ura din tot sufletul alcoolici. Iar felul în care reacționase cu privirea la ea, o dezgustă, o răni, o făcu să simtă că locul ei nu e aici. Trebuia să vorbească cu Marlee și Lussian și să plece.

    Bagajul rămase lângă pat. Nu apucase nici măcar să deschidă fermoarul valizei. Nici că ar mai fi contat atunci. Se apropie de ușă, dar se trezi cu ea lovindu-o.

    — Ah... se dădu înapoi împleticindu-se, ținându-se de tâmplă.

    El se repezi spre ea.

    — Nu veni, zise Eleonor.

    — Stai calmă. Nu îți voi face nimic, răspunse el înaintând.

    — Am spus SĂ NU TE APROPII!

    El se năpusti spre ea și îi astupă gura cu mâna.

     — Taci! O să te audă! mârâi cu o expresie mânioasă.

    Eleonor simți cum îi îngheață sângele și fără cale de întoarcere își aduse aminte de episoadele din viața sa, pe când era doar un copil.

    Era doar o fetiță când tatăl ei năvălea în casă, ca un bici de furtună, băut până la refuz, cu ultima sticlă goală în mână, în casă, peste mama ei, pe care nu și-o amintea prea bine, și pe care el o lovea. Lăsa sticla jos și o lovea în nebunia lui.

    Slab își amintea de acele clipe, dar privirea lui fu ca un semnal declanșator. Și nu evocă doar acea memorie nefericită a mamei sale. O evocă în memorie și pe a ei, ceva ce uitate, ceva căruia nu-i duse lipsă.

    Era martora neputincioasă a orori pe care o trăia mama sa, în timp ce izul de alcool devora încăperea. Deși se adăpostea în cel mai îndepărtat și ferit loc din cameră, nu putea să scape. După ce se satură să-și verse nebunia pe mama sa, se apropia de ea și, găsind negreșit și târând după el sticla, o spărgea în dreptul urechilor ei și îi acoperea gura. Acel om putea să facă orice, oricui, dar pe acea mică ființă nu o putea vătăma decât în acel fel. O îngrozea, dar nu o lasă să scâncească. O obliga să privească demoni în ochi. Să confrunte monștri cu ochii deschiși larg.

    Acelea fură cele mai grele nopți pe care le trăise. Fuseră cele mai grele pedepse pe care le primi. Ar fi primit de încă câteva ori boala, dar nu acele clipe. Și și le aminti când nu avu nevoie.

    Eleonor îl privi îngrozită, prăbușidu-se peste ea, ca de nicăieri, acel timp încătușat. I se frânse vocea, iar inima i se chirci în piept, să se oprească.

    Totuși reacționă. 

    Pentru a doua oară, chiar atunci când o eliberă, tânărul primi încă o dată palma mâini tremurânde și usturătoare de femeie.

    Eleonor se retrase cât mai departe, pierdută. Era palidă și tremura haotic.  În timpane, doar în capul ei, zgomotul sticlei sparte se tot accentua.

    El o privi descurajat. Își ferecă furia și făcu un pas înainte.

    — Nu, nu, nu, răzbi ea. Pleacă. Oprește-te.

    Ea își astupă urechile și înainte să conceapă ce e cu ea, se prăbuși. Înainte să i se încețoșeze privirea pe de-a-ntregul, iar trupul să îi cedeze, văzu cum tânărul sare disperat să o prindă. Tot ce putu să lămurească înainte să-și piardă conștiința era expresia lui atât de împrăștiată și temătoare.

Micah - Ne Aparținem -Where stories live. Discover now