Adoptată

Capitolul 17

- Fratele meu e o persoană complicată. Vei avea nevoie de o sută de îmbrățișări odată ce faci parte din viața lui. Dacă te consideri o persoană slabă, mai bine ai sta departe de el. 

Mă încrunt. Nu cred niciun cuvânt din ce spune el. Vrea doar să mă sperie. Luke nu mi-a făcut niciodată rău. Mereu a fost drăguț cu mine. M-a făcut să mă simt iubită. M-a salvat de la viața mizerabilă pe care o aveam. 

- Ai putea veni cu mine, de exemplu. Mereu am fost fratele mai dorit. Știi tu, puternic, fermecător, cuceritor. 

Se umflă el în pene. Îmi dau ochii peste cap și mă dau mai în spate. Da, cu siguranță Derek e fratele mai arogant.

- Va trebui să te refuz.

- Pierderea ta. 

Chicotesc. Cu siguranță nu voi pierde mare lucru. Chicotește și el. Nu îl pot lua deloc în serios. Nu știu când glumește sau când e serios. Conversația pe care am avut-o a fost măcar puțin tratată cu seriozitate de el? 

- Ei bine, eu trebuie să plec. Nu toată lumea stă închis în ca tine. 

Desigur. Sunt sigură că Derek deja știe mai bine orașul decât bine. Îi fac cu mâna, iar el pleacă. Mă așez pe pat și expir zgomotos. Ce am să mă fac cu Luke? Am încercat să mă distrag de la gândurile cu el. Dar mereu ajung să vorbesc numai despre el. Lumea mea se învârte în jurul lui și nu știu cum să opresc asta. 

Dacă există vreo șansă ca eu să fiu îndrăgostită de el, trebuie să pun stop acum. Nu m-ar duce decât la durere. Luke are deja o soție. Mi-a spus deja că nu mă vrea nici măcar fizic. Mi-aș semna singură sentința la moarte dacă aș avea sentimente pentru el.

Telefonul îmi bipăie. E un mesaj. Marco. E un drum spre mine. Scriu că nu mai putem face proiectul și mai bine l-am lăsa pe altă zi. Dar nu trimit mesajul. Mă uit la el și la butonul de trimitere. Șterg mesajul. Poate proiectul mă va face să uit de problemele pe care le am.

Cobor. În sufragerie nu mai e nimeni. Însă le aud vocile din bucătărie. Sunt ușurată că nu trebuie să mă fac văzută. Nu după mult timp aud un ciocănit la ușă. Deschid, iar Marco stă în fața mea. Mă salută în timp ce îi fac loc să intre. 

- Urmează-mă. 

Iau spre camera mea cu el pe urmele mele. Ne punem pe jos, pentru a avea mai mult spațiu. Marco își ia ghiozdanul și își scoate laptopul.

- Ai spus că nu ai mai făcut un proiect. Așa că mă ofer să fac eu treaba mai grea. Tu doar caută câteva informații pe net.

Dau din cap și apuc și eu laptopul meu. Nu vreau ca Marco să facă toată treaba. Nu ar fi drept. Însă nici nu știu să fac un proiect. Și nu vreau să își pună încrederea în mine degeaba.

- Cum mai merge treaba cu băiatul de care îți place?

Îmi ridic capul din laptop și îl privesc urât. Știu că habar nu are că persoana pe care o bănuiesc că sunt îndrăgostită e chiar tatăl meu. Dar tot mă enervează faptul că presupune că îl plac.

- Nu îmi place de nimeni! Mă răstesc.

Marco mă privește printre gene și zâmbește ușor.

- Bine atunci. Cum merge treaba cu băiatul pe care nu îți place?

Pufăi. Nu îmi place de Luke. Nu în felul ăla. Doar pentru că îmi place felul în care mă atinge și mă face să mă simt bine când e lângă mine, nu înseamnă că îl iubesc. E doar o atracție fizică probabil. Va trece în puțin timp.