Fug cât de silențios pot înspre biblioteca care se situează în mod absolut convenabil tot la nivelul 2. Andy stă cu spatele spre ușă, după o masă lungă, examinând raftul. În partea opusă a camerei intră un gardian fluierând. Mai am puțin timp până îl va observa pe Andy. Ce să fac...? Lângă gardian e un raft de cărți nesusținut de pereți, lângă care se află pe orizontală un vas imens, stil grecesc. Tot ce am în buzunar este telefonul și o mingiuță de cauciuc d-a lui Gogu. Un plan mi-se conturează în minte, un plan cu multe lipsuri, instabil, dar care poate merge. Arunc cu mingea in peretele paralel cu anfora cea mare iar aceasta sare direct înspre anforă, împingând-o. Vasul cel greu se dezechilibrează și se lasă pe raftul subțirel, care cade fix în fața gardianului, lăsându-l în stare de șoc.
Imediat ce anfora s-a lăsat în față pe raft am sprintat către Andy. Nu aveam timp sa ajung la ușă cu el însă masa cea lungă și scaunele ne dădeau adăpostul perfect. Din fugă mă agăț de el răsucindu-mă, iar el, luat prin surprindere, cade... peste mine. Andy roșește și bâguiește pe un ton jucăuș chicotind:
- Uhm, știu că suntem adolescenți și avem hormoni și toate cele dar...
- Tacă-ți fleanca! îi șuier eu de teamă că gardianul care încă stătea nemișcat privind cu oroare la raftul căzut ar putea să ne audă .
Încearcă să se dea jos de pe mine însă îl țin cu putere de hanorac cu o expresie înfricoșată. Abia atunci realizează că e ceva serios. Îi fac semn să tacă și să mă urmeze. Ne târâm de-a lungul mesei, iar apoi dăm colțul rapid pe cealaltă parte a raftului. Eram adăpostiți deocamdată, dar cum aveam să ieșim de-aici?
Auzim pași lenți și apăsați apropiindu-se. Aproape... Aproape... Și mai aproape... Însă când să ajungă la 3 pași de noi, se auzi un bipăit înalt.
"054 aici, 054 aici. Terminat "
" 054 avem o urgență. Terminat "
" Ce s-a întâmplat 030? Terminat"
" Infectații au pătruns printr-o breșă a zidului. Avem nevoie de întăriri. Terminat. "
Atunci gardianul a fugit cât de repede a putut afară din bibliotecă. O liniște mormântală se lăsă în camera plină cu cărți. Andy privea înainte, fix. Nu se mișca. Nu clipea.
- Andy...?
Niciun răspuns de la tipul care acum 10 minute chicotea deasupra mea pe podea.
- Andy.
Încep să îl zgudui. Ochii săi verzi mă fixează îndurerați.
- E numai vina mea.
- Ba nu, prostuțule.
- Ba da. Dacă nu opream curentul nu aveau pe unde să intre, gardul e electrizat. Puteam să rezolv altfel dar... *oftat* ... Acum vom muri cu toții. Îmi pare rău...
- Nu o să ne lase să murim. Suntem prea importanți. În plus, a mea a fost ideea, e vina mea. Nu te mai învinovăți. Acum hai să ne găsim pisicile. râd și îl iau în brațe . Tu iei pisicii noștrii iar eu o găsesc pe Silvia, ok? O să reușim, o să trecem prin asta.
Andy zâmbește trist și dă din cap cu putere. Îi dau mesaj Silviei și fug pe coridoarele pe care lumina s-a reaprins. Este un haos total în clădire, deci e în siguranță deocamdată. Afară sunt nori tomnatici, dar cu temperatura asta ar putea ninge. Mă întâlnesc cu Silvia cea înlăcrimată și o iau în brațe. Îi e teamă de virus, îi e teamă de moarte. Fugim ajungând la camera lui Andy. Bat la ușă dar nimeni nu răspunde. Dacă l-au luat?...
Deschid ușa cu teamă, Andy era la geam, privind în zare. Ce se întâmplă afară?
- Fetelor, ați venit... Ceva îmi spune că cineva a ales să murim.
Nu înțeleg ce vrea să spună, însă după ajung și eu la geam. Toate persoanele de-o vârstă cu noi erau evacuate pe uși și urcate-n mașini. Noi și poate alte câteva persoane eram rămași singuri.
- Ce ne facem? întreb eu cu vocea tremurândă .
Silvia începu să țipe și să se agite. Andy începu să lucreze ceva la Liz. Eu îmi făceam planuri peste planuri în minte, toate fără niciun rezultat. Am decis să căutăm prin camere câte ceva de folos. În camera cu armament am găsit două pistoale și o arbaletă de încheietură cu niște săgeți mici dar foarte ascuțite. Andy păstră arbaleta și ne dădu nouă pistoalele. Imediat ce am ieșit pe ușă a început măcelul. Eram înconjurați de infectați dar aveam muniții limitate. Împușcăm, țintim, lovim. Sângele țâșnește inundând pereții, înroșindu-i. Trupuri moarte, văscoase, pe care călcau din ce în ce mai mulți infectați. Andy recuperează câte săgeți poate din trupurile vâscoase ale infecaților. Ajungem lângă lift, apăs butonul prin care se cheamă liftul iar acesta ajunge rapid. Le fac semn lui Andy și Silviei să intre în timp ce eu îi distrag pe infectați. Ușile dau să se închidă iar eu mă arunc înăuntru, simțind o durere ascuțită în braț. Ajung la timp înăuntru și fix atunci se taie curentul. Pesemne infectații au ajuns la generator. Andy o scoate pe Liz iar aceasta face lumină în ascensor. Silvia mă privește din cap până în picioare și cască ochii într-un anume loc de pe brațul meu.
- M-mira, ești b-bine..?
- De ce n-aș fi?
Andy vine lângă ea și îmi privește de asemenea brațul. Mă uit în jos rușinată, gândindu-ma că mi-am ruinat cel mai probabil bluza. Pe jos, însă, picura sânge. Și eram destul de sigură că bluza nu sângerează de una singură. Mă uit înfricoșată la ei doi. Andy îmi ridică în mod delicat mâneca și îi pot vedea Silviei lacrimile din ochi.
- Te-au mușcat serios. Ai o bucată destul de mare de piele lipsă.
M-au.. mușcat? ...
Simt cum lumea mea începe să se amestece, gândurile nu mai sunt coerente, parcă nu mă mai pot concentra, nu mai pot gândi. Lumea se învârte. Cad și ultimul lucru pe care îl mai știu înainte să alunec în negură este privirea înlăcrimată unanimă a celor doi prieteni ai mei.
