Culorile pe care nu le înțeleg

- CAPITOTUL 1 -

                În timp ce aștept ca viața mea să prindă ceva culoare, poate o nuanță de roșu sau nu, poate negru. Mi se pare atât de ciudat să fac totul de una singură și vreau să știu dacă se merită totul. Pentru ce muncesc? Tot ce fac, pentru ce? Ca un om peste 2 ani să vină și să îmi ocupe locul de drept? Este egoist. Știu. Dar acestea sunt niște gânduri pe care toți le avem, așa că să nu fim ipocriți. Asta a fost puțin răutăcios. Eu nu sunt așa, dar mi-ar plăcea să fiu . Vreau să fiu o voce dar pe cine păcălim? Niciodată persoanele ca noi nu ajung să fie. De ce? Știe toată lumea. Este prietenul acela. Este toată lumea din jurul tău. De parcă toți încercă să te oprească. De parcă toți știu ce vrei să faci. Treci strada, vezi o figură cunoscută dar nu ești tu. Este altcineva.

                Era dimineață. În dimineața asta am pornit foarte pozitivă la drum. Știu că doriți să povestesc ceva cu multă aventură și cu bărbați arătoși. Ei bine nu o să vorbim doar despre asta.

                 Oricum, aici era vorba despre ce am realizat în dimineața aceasta. De fapt, este ceea ce am realizat aseară, când stăteam și meditam asupra unui subiect care mă tortura de mult timp. După ani de zile în care capul meu era plin de îndoieli și mă concentram pe ce nu conta la momentul respectiv, am scăpat în sfârșit de povara grea de zi cu zi și am reușit să respir. Să fiu eu. Fără să îmi fie frică de cine o să fiu judecată. Mereu, o să existe cineva care o să comenteze și o să spună că este greșit ce faci, că nu este bine ceea ce faci, că nu știi nimic. Așa că încetează să te mai gândești la alții. Fii tu. După cum spuneam, multă vreme am fost speriată și uneori chiar mi-a fost rușine să recunosc cine sunt sau care sunt preferințele mele, îmi era teamă să îmi exprim punctul de vedere doar pentru că era diferit. Am avut doar de pierdut. Așa că, am încetat să mai gândesc la alții. Am fost egoistă și m-am simțit bine. Uneori trebuie să fi egoist. Îi spun asta și mamei mele de fiecare dată. Pentru că ea mereu se gândește la toată lumea în afară de ea. Mereu face așa. Mereu acolo pentru mine. Este bine să ai pe cineva alături și să știi că poți conta, când ai probleme sau necazuri. În momentul în care realizezi că depinzi de o persoană îți este frică, dar știi ce? Nu trebuie să te afecteze. Este în regulă să îți pese și este normal să ai sentimentul de teamă când realizezi că poți să pierzi pe cineva și să rămâi fără nimic. Pentru că, practic rămâi singur.De multe ori mă simt singură. În trecut lucrul acesta mă afecta acum...doar mă simt mai puternică și mai sigură pe forțele proprii. Așa trebuie să te simți. Nu descurajat, ci mai motivat în fiecare zi, depășindu-ți limitele impuse chiar de tine.

                  Un alt gând în această dimineață . Deciziile cele mai proaste sunt luate atunci când chiar nu ești în stare să gândești coerent și să adopți o poziție corectă față de o situație. Asta am învățat din propria experiență. Și toți o să facem asta, până la urmă. Totul este atât de vag și nimic nu este clar definit când vine vorba despre sentimentele noastre pentru că ghiciți ce? Nu suntem obiectivi deloc. Tot auzeam în facultate „voi vă credeți cei mai buni", „vă credeți speciali" și eu mă gândeam, ce zice femeia asta? Nu este adevărat, eu nu cred asta. Ba din contră sunt foarte critică cu mine. Dar apoi mult mai târziu, de curând aș putea spune, am realizat că femeia aia are dreptate. Eu mă simt specială și diferită. Și o anumită persoană mi-a spus asta odată, mi-a spus că sunt frumoasă și specială fără să fim prieteni, un necunoscut. Și atunci am început să mă gândesc serios dacă chiar are dreptate. Tot timpul m-am crezut diferită față de alții însă nu specială . Și am realizat că toți suntem speciali. Așa că eu nu am nimic în plus față de alții și nu trebuie să mă cred superioară tuturor dar când sunt în fața lor mă consider inferioară ceea ce este destul de ciudat și controversat.  

                     Știți mă gândeam poate nu o să fiu niciodată destul de curajoasă să scriu o poveste de dragoste pentru că nu sunt suficient de îndrăzneață. Poveștile pe care le tot citesc sunt așa de frumoase, unice și atât de intrigante...îmi trezesc sentimente, eu nu aș putea să scriu așa. Nu aș putea. Nu știu dacă lectura mea trezește sentimente. Uneori tind să cred că da, poate părea interesant ce am de zis. Sunt curioasă dacă există cineva asemănător mie, dacă cineva se regăsește în cuvintele mele și înțelege ce spun pentru că nu toată lume înțelege. Nu sunt arogantă, este doar un adevăr deoarece nu toată lumea a trecut prin asta. 

                    Și aici se termină gândurile mele în această dimineața. După cum spuneam este vorba de Sierra. Perfecta Sierra.