Tabăra Pry Hills

Povestea mea

Iar atunci cand gresesti, Dumnezeu te invata sa apreciezi ceea ce ai. Asa ca am primit ceva mult mai rau, ca sa invat sa fiu puternica, sa pot spune ca am fost slaba, dar ca nu mai sunt. Inca de cand am invatat sa ma joc cu papusile imi repetam acelasi basm. Printesa din turn isi gaseste sufetul pereche, cel mai formidabil print, care arata exact ca printul Eric din Mica Sirena, se indragostesc, se casatoresc, primul venit, singurul din viata printesei, fara certuri fara probleme si traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Sfarsit.

Cea mai mare dorinta a mea, cel mai puternic vis. Asa am asteptat pana la 18 ani si jumatate, fara sa ma fi sarutat vreodata cu cineva, am asteptat rugandu-ma sa imi intalnesc dragostea. As fi putut avea relatii, dar eram mult prea inabordabila. Aveam un singur target, sa imi gasesc jumatatea. Iar apoi... am intalnit un baiat. Care ma voia pe mine, sau asa credeam. Nu am simtit fluturi in stomac, nu am simtit scantei, nu am simtit ceea ce scriam in toate cartile mele. Asa ca m-am multumit cu putin, pentru ca spunea ca e cum imi doream. Dar imi doream atat de mult pe cineva si avusesem anumite deceptii incat am facut cumva sa fie al meu. Si stiam in sinea mea ca nu e o idee buna, ca Dumnezeu mi-l va lua, pentru ca nu e ceea ce caut dar am zis, intr-o noapte plina de stele ce voiam sa fie magica, pe malul marii, pe un mod din lemn, ce-o fi o fi. Cuvinte pe care le voi regreta toata viata.

Asa am intrat fara sa stiu intr-o relatie in care nici macar nu am fost indragostita, asa am intrat in ceea ce urma sa fie cea mai mare miniciuna a vietii mele, ceva ce daca continuam imi oferea un iad pe pamant, pe care l-am si avut timp de 10 luni. Eu, care eram sigura ca nu voi avea vreodata cum sa intru intr-o relatie toxica, am intrat in cea mai toxica relatie posibila, si nici macar nu am realizat asta. Eu, Isabelle, am intrat intr-o minciuna. M-am indragostit intr-un mod fals de persoana pe care adevaratul baiat din spatele mastii o prezenta. De fapt, nu am fost indragostita niciodata. Eram indragostita dupa o idee, dupa o masca care aproape m-a dus la pierzanie. Voiam sa cred, ma chinuiam sa cred ca e dragostea vietii mele si jumatatea mea. Si stiam ca nu e, stiam ca nu imi doresc sa ma casatoresc cu el, dar voiam sa fie si mi-am sacrificat viata pentru el, pentru cine credeam ca este. Mi-am abandonat casa, parintii, am facut nenumarate greseli, m-am mutat cu el, am trait fara sens, mi-am uitat dorintele si prioritatile, toata energia mea a fost scursa si dusa in el. Toate dorintele mele sterse cu buretele fara ca macar sa realizez, iar esenta mea ratacita. Nu voiam sa il vad pentru cine este cu adevarat, nu voiam sa ii cunosc adevarata fata. Era ultimul lucru pe care mi-l doream sa il fac. Atat familia lui, cat si el, vindeau imaginea perfecta, dar cu cat timpul a trecut cu atat am realizat cat de norocoasa sunt sa am familia pe care o am, sa am putina pace pe care o aveam, sa fiu libera, sa am libertate asupra gandurilor mele, sa fiu umila si modesta, sa nu ma cred superioara tuturor si sa nu vorbesc mult si prost, sa nu fiu laudaroasa. Pentru ca asta era tot ce faceau ei, victimizare si superioritate, si le-am cazut in plasa. Am fost ulimilita, amenintata, batjocorita, tratata ca un jeg (numita asa), ca un nimic, ca guma de mestecat de pe talpa pantofului. Si stiam ca sunt valoroasa, imi cunosteam valoarea inainte, stiam ca sunt pretioasa si diferita, dar ei m-au facut sa imi pierd totul. Si pentru o vreme, i-am lasat. Am trait intr-un stres continuu pentru ceea ce credeam ca este o dragoste reala, pentru ca asa imi spuneau ei. Presupuneau ca sunt alaturi de Domnul, dar moralitatea lor era sub zero. Erau niste nimicuri, o ciuma care spune numele Domnului in desert. Asa, ca fara sa realizez in totalitate, am fost prinsa intr-o cusca, am inceput sa mint ca sa fiu bine, sa ne fie bine, eu care cel mai mult din lumea asta urasc miniciuna. Am devenit o alta persoana.

Rasetele mele s-au transformat in lacrimi, zambetele mele in grimase posomorate, sclipirea din ochii mei in ceata sufocanta. Nu aveam energie sa ma imbrac cum imi placea, sa fac glume, sa invat, sa scriu, sa fac orice. Am devenit un nimic. 18 ani si jumatate nu a trecut o zi in care sa nu spun o rugaciune in fiecare seara. Ei bine, aproape 10 luni nu am spus. Nu stiu cum si de ce, dar nu am facut-o.

Imi este greu sa va scriu despre asta, sa povestesc, simt un nod in gat si lacrimi in ochi, pentru ca este ceva de care imi este rusine. Dar stiu ca spunand asta, devin mai puternica si imi las fricile la o parte. Pentru ca sunt o luptatoare, pentru ca stiu cine sunt si imi cunosc valoarea. Acum mi-o cunosc.

De Paste, ai mei s-au certat cu ai lui, eu eram ciuma, vinovata de totul rau din viata lor, asa ca mama a luat hotararea sa nu mai locuim impreuna, iar eu desi acum sunt in extaz pentru aceasta decizie, la momentul ala era ca si cum innebunisem, atat de dependenta ma facusera de ei, incat nu imi mai puteam vedea viata fara acea agonie.

Dar am trecut peste, am scapat de dor, iar Dumnezeu mi-a deschis ochii. Am observat ca dorul meu era fals, am redescoperit ce inseamna sa ai pace in viata si am realizat iadul prin care trecusem, iar cand ma intalneam cu el... desi il iubeam cumva ca pe familie, ajunsesem sa simt o repusie pe care nu o constientizam din prima. Asa ca in mijlocul sesiunii, am renascut din cenusa.

I-am dat drumul. Le-am dat drumul, iar Domnul a fost langa mine si mi-a dat putere sa fiu ferma si sa nu imi regret decizia luata.

Si, culmea, decizia mea a fost luata prin un mesaj de la o dragoste pierduta, neimplinita vreodata, care probabil m-a si impins sa imi doresc atat de tare sa am pe cineva fara ca macar sa realizez. Acest baiat brunet a reaparut in viata mea, mi-a reamintit in doar cateva zile cine sunt si cum eram, inainte sa ma despart, dar cand deja luasem decizia. Mi-a trimis toate filmuletele pe le avea cu mine, mi-a spus cat de speciala sunt si cat de mult regreta ca m-a pierdut.

Normal, acum credeti ca sunt cu el, nu? Ei bine, viata nu e basm, e mult mai neprevazuta. El era doar un capitol neincheiat, colacul meu de salvare, dar m-a facut sa realizez ca nu eram indragostita de acel baiat toxic si a reusit sa ma duca inapoi la țărm. Apoi a fugit, exact ca data trecuta, dar de data asta nu a mai avut relevanta pentru mine, l-am iertat.

Asa ca, dupa examenul la fiziologie, in acea seara a inceput eliberarea mea, iar sambata ce a urmat, s-a continuat, iar apoi acum o luna, s-a finalizat, cand am aflat cu adevarat ce am insemnat pentru acel om. Nu ma iubea pe mine. Iubea ideea de o fata perfecta langa el. Dar nu m-a iubit nicio secunda, nu m-a dorit pe mine cu adevarat nicio secunda, nu m-a cunoscut nicio secunda, nu m-a inteles si nu a stiut cine sunt cu adevarat nicio secunda. Acel baiat nu m-a cunoscut niciodata. Si nici eu nu il cunosc pe el.

Intre timp, inca o idila din trecut a reintrat in viata mea si am aflat de ce ma abandonase. Cumva, in mai putin de 2 luni, am trecut de primul meu an de facultate, am incheiat 3 capitole din viata, unul care aproape m-a distrus si doua care ramasesera neincheiate. M-am recunoscut pe mine in data de 14 iulie, atunci cand am fost la Praga, unde nici nu trebuia sa ajung. Praga este locul unde m-am regasit, unde am reinviat, unde mi-am amintit cine este Isabelle, ce vrea de la viata si cum poate obtine orice isi doreste si pe oricine isi doreste. Dar acolo, intre cladirile gotice, in stil baroque si art nouveau, in catedralele impozante, acolo mi l-am amintit si pe Dumnezeu, iar el m-a luat din nou in palma lui si m-a ridicat din negura.

Am cunoscut chiar si pe altcineva, pe cineva care nu imi da dubii, care imi arata cine sunt cu adevarat in fiecare zi, care imi seamana in cele mai nebunesti moduri, care ma innebuneste de data aceasta in cele mai minunate moduri posibile si care seamana incredibil de mult cu un personaj din cartile mele.

Si asa am realizat cat de repede am reusit sa ma vindec cu ajutor divin, am realizat ca nu eram de fapt terminata, eram doar un pheonix ce astepta sa renasca. Am invatat sa nu ma mai victimizez, sa imi vad adevaratele puteri, sa imi apreciez familia si mai mult si am reusit sa imi cresc dragostea fata de ai mei, de lume de viata, de Dumnezeu si mai mult. Am prins gust de viata, de a trai.

Iar acum sunt pregatita sa inving orice batalie trebuie castigata si sa imi intalnesc destinul.

Asa ca, asta e povestea mea, castorilor, macar o farama din ea.

XOXO Iss.