Parfum De Toamnă

1. O viață nouă

Ajunsă la liceu, merg pe hol grăbită, fiindcă am întârziat la oră. Scot telefonul să văd cât este ceasul și când iau colțul simt cum mă lovesc de ceva, mă împiedic și cad în genunchi și cu palmele pe podea. Pe lângă mine sunt cărți împrăștiat peste tot. La naiba! Tocmai am intrat într-un teanc de cărți lăsat aiurea pe hol. Care e prostul ce le-a pus aici? Mă ridic, îmi scutur genunchii, îmi frec palmele, înjur, pentru că mă ustură, apoi iau o carte de pe jos de curiozitate. Peste ce dracu' am dat? Matematică pentru boboci. ,,Materia mea preferată". Toate cărțile sunt la fel. Ăsta e un coșmar - să fiu înconjurată de matematică. Eu urăsc matematica. Prea multe cifre, virgule, teorii și ce mai e pe acolo. Se pare că cineva a auzit incidentul. Un băiat iese grăbit din clasă. Teancul de cărți fusese pus la patru pași distanță de ușa clasei. Mă privește îngrijorat. Eu îl măsor cu privirea și îi tind cartea pe care o aveam în mână.

- Te rog, să mă ierți, își cere iertare băiatul, începând să transpire. Trebuia să le duc la bibliotecă ș-ș-și...

- Dar tu nu te-ai gândit că pe aici mai trec și alte persoane? îl întreb pe un ton ridicat.

- Nu...

Oftez. Și eu trebuia să fiu atentă, dar ce mai contează? Întârzii. Trebuie să-i zic o replică tăioasă ăstuia, ca să vadă că doar el e vinovat.

- Data viitoare să poți.

Plec, dându-mi părul pe spate. Se vede că m-am uitat la prea multe seriale. Cu toate acestea, mereu mi-am dorit să fac asta, iar ăsta a fost un moment perfect. Oh, Doamne! Numai la liceu nu-mi stă gândul acum. Sunt pregătită pentru o explicație bună profesoarei de chimie. Mă gândesc s-o mint că a făcut autobuzul pană. Scuza asta încă n-am folosit-o. Nu e prima dată când întârzii la oră, dar nici ultima. Sunt convinsă. Ușa clasei e deschisă. Toți colegii mei sunt înăuntru, dar nu stau în bănci, plus mai sunt și alții din alte clase. Nici urmă de profesoară. Oare am ajuns la cât trebuie? Scot telefonul și văd că am întârziat 7 minute. Să întârzii la oră, iar profesorul să întârzie mai mult decât tine, e lucru mare. Am început bine ziua. O văd pe Andra sprijinită de bancă, tastând de zor pe telefon. Mă duc la ea, salutând-o și mă sprijin și eu de banca mea.

- Unde e profesoara?

- Nu cred că vine. Am auzit că are niște probleme.

- Sigur?

- Da. O vezi tu prin clasă? îmi răspunde Andra, colega mea de bancă.

- Minunat. Nu aveam chef de ea la prima oră. Să ne lase și să-și rezolve problemele.

- Hai în baie să fumez şi eu o țigară, spune Andra, făcându-mi semn spre baie și luându-mă de mână, după ce zice asta.

- Hai! îi răspund eu, lăsându-mă condusă de ea.

Andra este o fată slăbuță, cu pielea palidă. Își ține mereu părul negru cu vârfurile verzi pe spate, considerând că fața sa rotundă trebuie admirată. Dacă l-ar lăsa să stea și în față toată lumea ar observa cât de bine se asortează vârfurile vopsite cu ochii ei verzi. Rareori schițează un zâmbet pe față. Mi-a spus că trăsăturile ei fizice o arată fragilă, dar ea nu vrea să fie ca o fetiță, ci ca o femeie. E o persoană tare complicată când vine vorba de personalitatea sa. Problemele cu familia au făcut-o să-și dorească să se maturizeze cât mai devreme. Părinții ei se ceartă des, însă nu vor să divorțeze. Foarte rar îmi povestește despre viața ei în afara liceului. O văd cum se chinuie să nu-și arate vulnerabilitatea și mi-aș dori să o ajut, dar nu pot, deoarece și eu sunt în aceeași situație. Mi s-a părut o persoană incredibilă din prima zi de liceu, fiind la fel ca mine. Am simțit că ea trebuie să-mi fie colegă.