LYCAN

4. Luptă, Apoi Mori

Oricât m-aş strădui să mă prefac inconştientă, nu cred că are vreun rost. Vor ajunge la mine mai devreme sau mai târziu.

- În sfârşit s-a trezit prinţesa vânător! am tresărit auzind urletul lui Cage. L-am observat în mulţime şi brusc se făcu mai linişte, iar toate capetele s-au întors spre mine. Privită de sute sau poate chiar mii de vârcolaci ce vor să se distreze cu mine, rezistența mea tocmai s-a evaporat complet.

- Unde dracului m-ai adus? am reuşit să gâfâi, de vorbit nu e cazul să mă străduiesc. Sunt legată, în picioare, de un stâlp metalic, cu braţele la spate. Încăperea pare să fie o imensă hală subterană căreia nu îi găsesc vreun capăt, doar mai multe etaje suspendate, ce colcăie de aceleaşi creaturi în formă umană, dar sunt sigură că sunt vârcolaci până la ultimul. Nu e nicio fereastră, pereţii de stâncă par ciopliţi cu dalta, lumina provine de la zeci de lămpi răspândite pe pereţi şi tavan, ca cele din tunel. Deci ăsta e Buncărul.

Akima îşi ţine vârcolacii în cuşti, mai ales în primii ani. E clar că el şi regele Amun nu au aceeaşi viziune.

- Unde crezi că eşti, prinţesă? În teritoriul amunilor! Urlă cât îl ţinu gura, desfăcându-şi braţele de parcă asta mă ajută să văd mai bine în jurul meu. După el, toţi urlară în cor.

Cage veni spre mine şi îmi dădu părul de pe faţă. M-am abţinut din răsputeri să nu îl scuip, mai ales că îmi simt gura plină de sânge. Acum poartă pantaloni de piele şi bocanci. Părul e ud şi nu mai e acoperit de sânge şi praf. Aroma ciudată de noaptea trecută e şi mai intensă.

- Mă gândisem să te las uşor până te pui pe picioare, dar după ce i-ai făcut lui Jahal, e clar că ai chef de acţiune. Joaca lui cu şuviţa mea de păr mi-a readus furia, aşa că nu m-am abţinut de data asta. Am colectat sângele ce oricum îmi umple gura şi i l-am scuipat în faţă. Rămase din nou nemişcat şi şocat, aşa cum se întâmplase când l-am lovit cu capul în gură, noaptea trecută. În urma gestului meu se auzi un val de urlete, majoritatea amuzate. Cage veni mai mult în faţa mea, nederanjându-se să îşi şteargă sângele de pe faţă.

Spatele mi s-a îndreptat instinctiv când i-am văzut ghearele ieşind, înfipse una în faţa mea, foarte aproape de colţul ochiului. Am urlat în timp ce el îşi trecu gheara prin obrazul meu, apoi pe gât, nu suficient să mă ucidă, doar să îmi provoace mai multă suferinţă. Fața mi s-a umezit din nou de sânge, dar mi-am înghiţit urletul şi l-am privit fix în ochi, nu vreau să îi mai ofer satisfacţie. Îşi scoase gheara din carnea mea abia când ajunse deasupra sânilor, apoi le înfipse pe toate în maioul ce abia mai atârnă pe mine şi îl smulse complet.

De data asta urletele se auziră mai tare, iar respiraţia mea seamănă cu cea a unui taur, în timp ce îl privesc pe nenorocit în ochi. Nu mi-aş dori nimic mai mult decât să îl fac bucăţi. Încă o dată, mă bucur că de bustiera mea nu s-a atins, deşi e sfâşiată şi abia se mai tine într-o breteluţă. Cage colectă cu degetul sângele ce se scursese între sânii mei. M-am agitat că o sălbatică când i-am simţit atingerea, dar asta nu a făcut decât să îi întindă un zâmbet pe buze.

Înainte să îmi dau seama ce face, îşi îndesă degetul în gura mea.

- Dacă vrei să scuipi ceva pe mine, măcar să fie proaspăt. Rânji, îndesându-şi degetul pe gâtul meu până când am început să tuşesc. Nu aveam ce să mai scuip, mi-a dat capul pe spate şi şi-a ţinut degetul în gura mea până am fost nevoită să îmi înghit propriul sânge ca să nu mă înec. Ochii mi s-au umplut de lacrimi, nu ştiu dacă de la furie, neputinţă sau durere, dar i-am strâns imediat şi m-am străduit să le opresc. În niciun caz nu o să plâng acum, în faţa lor.