je t'aime // Miraculous Ladybug F.F

Capitolul 6 - Nu am nevoie de tine...

- Hm? Ți-ai dat seama că sunt o partidă bună și vrei să ne combinăm?

- EWW, NUUU!-țipă blunetta scârbită, fluturând din mâini.- Cum te poți gândi la asta?-zice aceasta rușinată.-

- Pentru că sunt pur și simplu perfect.

- Cum așa?

- Ai văzut cum i-am dominat pe ceilalți? Sau cum am doborât-o pe Lila?

Blunetta își aranjează hainele și zice pe un ton serios:

- De asta eu te voi opri. Tu ești de aproape o zi aici și ai prins tupeu. Tu îmi pătezi imaginea!

- Nu știam că dacă stai cu un model, venit de la New York, îți poate distruge imaginea.-spune el gânditor, împingând buza inferioară înainte.-

- Eu o să plec...

Blunetta dădu să plece, dar blondul o ia rapid de încheietura și o lipește de pieptul lui, mâinile ei fiind împreunate de ale lui.

- Ai spus că vrem să vorbim, hai să clarificăm ce avem de clarificat, ca să fie și ție și mie și nouă bine.

Inima blunettei aproape îi bubuia. Ce se întâmplă cu ea?

- bine...

Blondul o luă de mână și o duse pe cea mai apropiată bancă.

- Te deranjează ceva? Te încurc? Te enervez? Ești obsedată de mine?

- Poate. Posibil. Probabil. Nu.

- Poți răspunde la întrebări doar cu da și nu?

- Nu.

- De ce?

- Mi-ai rugat să răspund la întrebări numai cu da și nu. Nu-i așa?

Adrien își trece ușor mâna prin păr. E mai greu decât credea. Nu degeaba fata asta este considerată regina liceului. Dar nu doar prin notele și respectul acordat celorlalți, ci și prin atitudinea, psihologia și mentalitatea sa.

"Fii ca ea, folosește inteligența cu care mama natura te-a dat", își spuse Adrien în mintea sa.

Dar dacă te gândești un pic... El nici măcar nu știe cum o cheamă pe regină. Ar putea să-i intuiască numele, dar ar fi prea ciudat să-i spui cuiva Elena și pe acea persoană să o cheme Giulia. Doar un exemplu.

- Propun ceva... -Adrien îi atrage atenția rapid blunettei.- Ce ar fi să uităm de cele ce s-au întâmplat azi și să... ne prezentăm, cunoaște și dacă vrei să fim prieteni... Dacă vrei...

- Nu am nevoie! Nu am nevoie de tine! Mă descurc în orice caz, pentru că sunt independentă și puternică.-Spune Marinette cu tupeu mai mult decât își dorea.-

- Eu plec.

Adrien se îndepărtase ușor de ea puțin trist și își deschise telefonul apelând pe cineva. Între timp, Marinette regreta vorbele spuse de ea pentru prima dată. De ce? Posibil îi plăcea compania lui.

Dar un lucru era sigur: dacă ea va ceda, el va ajunge la conducerea liceului și ea va fi înlăturată. Și totuși, chiar dacă ea nu a cedat încă, lumea îl place mai mult pe el...

Blunetta își alungă repede gândurile și își reaminti de album pe care din nou, a uitat să îl înapoieze.

Scoate telefonul din buzunar și îi tastează numărul. Poate era prin apropriere și putea să i-l înmâneze.

Luka era singurul băiat din tot liceul care nu a încercat să se combine cu ea. Se cunosc de mici și obișnuiau vara să mănânce pepene roșu, dar și galben, să facă întreceri de înot, iar iarna făceau prăjituri și încercau să facă ceva construcții din zăpadă... Ce amintiri! Acum de-abia se întâlnesc, pentru că, chiar dacă sunt adolescenți, au multe îndatoriri față de profesori, părinți și alți apropiați...

- Alo? Luka? Am uitat să-ți dau albumul...-Ești prin zonă?-Aha, am înțeles, acum vin!

Blunetta închide telefonul și îl bagă în buzunarul de la sacou. Începuse să fugă, căci Luka nu-i plăcuse niciodată să aștepte prea mult.

Se oprise din fugă când era la trecerea de pietoni, unde observase ceva nou la panourile din oraș: erau pline cu reclame la o firmă de modeling nouă în oraș, dar pe care Marinette o adora nespus, Gabriel Agreste... Stai un pic! Gabriel Agreste...Agreste...Modeling... Adrien Agreste este model... Înseamnă  că Adrien Agreste este model la firma preferată a ei... De asta i se părea atât de cunoscut!

Un strigăt o trezi la realitate. Se uită în direcția din care auzi strigătul și îl văzu pe Luka. Apoi își dădu seama că ea era pe trecerea de pietoni, fix când era roșu. Creierul nu procesa ceea ce se întâmpla și văzu o mașină apropiindu-se cu viteza mare.

Picioarele însă, nu se mișcau. Erau înțepenite. Nu își ascultau creierul.

Blunetta așteptă impactul cu mașina, dar ceea ce simți erau două brațe care o protejau.

-----------------------------------------------------------

Hey, lume din nou, cu un capitol nou! Ce mai faceți voi? Pai eu bine, sunt momentan în Turcia și da, am pus în ultimele 3 zile, un capitol în fiecare zi. Nici eu nu stiu ce s-a întâmplat.

Am multe peripeții aici, de exemplu femeia de serviciu mi-a luat costumul de baie cu tot cu cearceaf, am jucat biliard cu unul de la spa sau cum aproape cadeam din picioare la plajă. Sau cum îmi era rău tare în avion. Bine, nici acum nu prea îi mai bine, mă dor urechile tare și abia pot auzi, încă nu m-am dus la spital, pentru că miercuri mă întorc în țară și după mă bag în controale. Miercuri nu este sigur de un nou capitol, adică văd eu :)) good night