Iubire latentă

Capitolul 3

Capitolul 3 ~ "Secrete"

          Aveam corpul și sufletul cufundat în întunericul din camera mea, iar răsuflarea-mi răsuna tăioasă în tăcerea nopții. Stelele scânteiau pe cer, undeva departe, la ani lumină depărtare de mine, dar mintea mea era acolo, la ele și la frumusețe lor călăuzitoare. Am adormit cu gândul la ele și m-am trezit cu el la o singură stea ce refuza să radieze sau să lase ca ceilalți să se apropie de ea și să-i admire frumoasa strălucire. Becca era extrem de frumoasă.

              Încă îi puteam întrevedea chipul printre genele mele somnoroase, verdele crud al ochilor săi, părul ca o cascadă a nopții și buzele ca două jumătăți de soare. Am oftat înfrânt. Încercam să-mi țin prietenul departe de persoana de care inima îmi cerea să mă apropii. Eram nebun și îmbătat de vise.

               Mi-am urmat rutina obișnuită și mama m-a dus la școală cu mașina, în drumul său spre muncă. Părea mai obosită decât de obicei, fiindcă avea cearcăne, iar încercarea sa de a-și prinde parul blond într-un coc eșuase lamentabil.

— Ești bine, mamă? am întrebat privind pentru câteva clipe spre ea.

             A oftat, și-a trecut vârfurile degetelor de la mâna stângă pe volan ca și cum l-ar fi mângâiat, iar apoi a oprit în parcare și și-a întors atenția asupra mea.

— Am avut și zile mai bune, a recunoscut înainte de a afișa un zâmbet strâmb. Tu?

— Am primit detenție.

              Cuvintele mi-au ieșit inerte pe gură, rostogolindu-se pe limbă ca niște pietre. Am ieșit din mașină și am menținut contactul vizual prin geamul între-deschis. Brusc, aveam din nou conștiința ușoară.

— Ce? a țipat mama.

             Am afirmat printr-o mișcare a capului și am dat din umeri, simțindu-mă vinovat.

— Ronnie, i-am explicat cu glas scăzut, iar ea a părut brusc să înțeleagă și să se înfurie.

— Trebuie să-ți faci prieteni normali, mi-a spus revenindu-și în fire.

           Am tresărit și m-am uitat în față la Becca, în timp ce se îndrepta spre intrarea în curtea liceului.

— Crezi? i-am răspuns visător, fără a fi atent la ce se întâmplă în jurul meu.

             Mama a chicotit la reacția mea și fără alte advertismente, a plecat, lăsând în urmă un nor de praf. Am tușit de câteva ori și am împrăștiat cu mâna particulele ce îmi acopereau vederea ca o perdea, iar apoi am pornit spre școală.

— Becca mă adoră! l-am auzit pe Ronnie în dreapta mea, în timp ce-mi lăsăm lucrurile în dulap.

           Mi-am rotit gâtul spre el și i-am observat zâmbetul mare cât ziudul chinezesc. I se vedeau și cărămizile de atâta bucurie.

— Ai mac între dinți, i-am spus.

            A tresărit și m-a dat ca un apucat la o parte, încercând să se uite în mica oglindă de pe ușa dulapului, în timp ce eu am bufnit în râs la reacția sa.

— M-ai mințit! mi-a reproșat.

             Avea ochii mijiți la mine și buzele strâns unite.

— O meritai, i-am răspuns nonșalant luând un manual și închizându-i ușa în nas.

— De ce, Archie? Doar pentru că nimeni nu vrea să se apropie de ea?

               Cuvintele lui m-au durut. Da, Becca nu era capabilă decât să creeze probleme. Nu voiam să sufere. Dar eu voiam? Eram dispus să îi interzic prietenului meu ceea ce și eu îmi doream?

— Scuze, Ron.

                Dar era interpretabil și nici măcar eu nu știam la ce se referea acea părere de rău. Poate la faptul că am făcut acea glumă. Că i-am cerut să renunțe la cea pentru care avea să dezvolte sentimente. Sau poate că îmi ceream scuze la gândul că și eu începeam să o doresc la fel de mult.

— Nu, ai dreptate, m-a contrazis. E vina mea că ai primit detenție. Poate că am fost prea disperat după atenția ei, iar uneori pare atât de indiferentă la orice s-ar petrece în jurul său. Poate că are sufletul de piatră, fiindcă de fiecare dată când încerc să deschid un subiect ea îl închide cu atâta nonșalanță. Eu doar...

— Înțeleg, Ronnie. Înțeleg.

             M-a privit cu ochii căprui și sticloși, iar apoi și-a scuturat capul.

— Las-o baltă. E imposibil ca cineva să se apropie de ea mai mult decât Robert a fost în stare deja. Și prețul pe care l-a plătit a fost excluderea din echipa de fotbal a școlii.

— Unde vrei să ajungi cu asta? am întrebat.

           Și-a prins buza de jos între dinți și a tras aer în piept, potrivindu-și cuvintele. Ronnie putea fi impulsiv și chiar o pacoste uneori, dar pe lângă toate acestea, era deștept.

— Am văzut-o ieri la docuri. Părea gânditoare și m-am dus la ea. Nici nu părea că m-a observat până când n-am auzit-o spunând că dacă mă apropii mai mult mă va răni. Pentru că așa ajung toate persoanele la care ține.

             A urmat o pauză scurtă în care și-a potrivit genta pe umăr, facându-mi semn să ne îndreptăm spre sala de curs.

— Și ai luat asta drept manifestare a ceea ce simte?

— Cam așa ceva, a răspuns. Mi-a spus indirect că ține la mine, Archie. Iar asta e minunat, dar acum dacă mă gândesc, modul în care a spus-o mă sperie. E posibil să mă afecteze atât de rău încât să regret?

— N-am nici o idee.

             Iar întrebarea sa îmi lăsase un gol imens. Dar eu? Eram dispus să sacrific orice ar fi nevoie pentru ea?

— Deci ce ai de gând să faci?

              A deschis ușa și a intrat în clasă, aruncându-mi peste umăr o privire amuzată.

— N-am nici o idee, mi-a repetat cuvintele.