Iubire latentă

Prolog

          Suntem suflete și trupuri. Suntem ființe raționale. Suntem oameni naivi.

           Am fost conștient dintotdeauna de faptul că întovărășirea mea cu Ronnie mă va duce la pierzanie, însă astăzi am simțit-o pe propria piele. Aerul condiționat nu prea își făcea treaba în încăperea cu pereți albi în care mă aflam, iar tensiunea din atmosferă părea a atinge cotele maxime atunci când mi-am așezat coatele pe genunchi și am răsuflat zgomotos.

             La câțiva centimetri de mine se afla prietenul meu ce ne băgase în bucluc după ce îi suflase în față domnișoarei Stealth, fumul gros de țigară. Aceasta, în calitatea sa de profesoară de literatură foarte supărăcioasă, nu a ținut la glumă și l-a întrebat de unde are țigara, iar când eu am fost arătat cu degetul, am devenit părtaș la faptă. Aparent aceasta s-a plâns directorului școlii noastre, Mollek Hight School, de comportamentul inadecvat de care am dat dovadă și ne-a trimis în biroul său pentru o mică discuție, loc in care noi stăm de aproximativ cinci minute, așteptând sentința.

— Sunteți conștienți de ce ați făcut?

            Îmi ridic privirea spre cheliosul din fața mea, îmbrăcat într-un costum negru și cu o cravată portocalie, ce îi dă un aspect de pinguin. Conștientizez că am greșit când am avut încredere în Ronnie și că nu ar fi trebuit niciodată să-i fac rost de acel pachet de țigări - cu toate că niciunul dintre noi nu fumase până azi - doar pentru a o impresiona pe Becca cu rebeliunea de care dă dovadă.

— Doar ne distram! protestează șatenul din dreapta și îmi vine să-i dau un croșéu de dreapta pentru a-i închide gura.

           Domnul Fitzpatrick îl privește urât pe sub sprâncenele stufoase și pot simți furia clocotindu-i în vene. Știu cât de deranjat e de comportamentul tinerilor din acest liceu, și de parcă rebelii nu sunt suficienți, mai apar și alte persoane care să încalce regulile.

— Ne pare nespus de rău domnule, mă trezesc vorbind și sărind în picioare, în încercarea de a-i lua apărarea lui Ronnie și de a ne scoate din încurcătură. Vedeți dumneavoastră, asta este doar o neînțelegere. Ronnie nu a vrut să încalce regulile, ci doar să o impresioneze pe Rebecca.

            Amicul meu își întredeschide buzele gata să nege, însă se oprește când ne vede privirile stăruind asupra sa și înghite în sec, obrajii săi căpătând puțină culoare și mărul lui Adam jucându-i rapid.

— Fata aia e capabilă cu o singură privire să declanșeze Efectul Fluturelui în jurul său, constată el gânditor de parcă nu e prima oară când spunea asta cu voce tare. Dacă vreți să nu mai ajungeți aici, încercați să stați departe de ea.

               Am aprobat și l-am asigurat că vom ține cont de avertisment, având drept răsplată detenție timp de o oră în fiecare zi din acea săptămână.

— Ești un idiot! îi țip în surdină lui Ronnie după ce închid ușa în urma noastră.

— Măcar eu știu să țin secrete! Mai era ceva ce voiau să-i zici? mă întreabă compătimitor.

— Nu știu! Hai să intrăm înapoi și să vedem ce mai am de adăugat... îl iau peste picior și mă îndepărtez, auzindu-l pufăind în urma mea.

               Holuri vechi, părtașe la toate discuțiile, întâmplările și momentele elevilor de-a lungul generațiilor m-i se întind înaintea ochilor, simțind cum urme de trecut m-i se înfiripă în suflet și minte. Urc treptele din marmură și mă țin de bara metalică, ușor vlăguit și melancolic, îndreptându-mă spre sala mea de clasă de la etajul al doilea, când o văd pe ea, fluturele distrugerii, sprijinită de ușa laboratorului de fizică.

               Evit contactul vizual ce m-ar putea lăsa cu dureri fizice și psihice și intru în baie, pentru a mă stropi cu puțină apă pe față. Reflexia mea din oglinda de lângă chiuvetă e ușor spălăcită și neclară, însă acest aspect e irelevant, fiindcă oamenii nu sunt prea schimbători. Îmi umplu pumnul cu apă și mă spăl pe față, simțind cum lumea în jurul meu stă pe loc, așteptând ca eu să revin la realitate.

          Deschid ochii. Nu văd nimic, doar umbre. Respir adânc și încerc din nou.

           De data asta mă văd din nou în fața oglinzii ce înfățișează chipul meu palid și faianța albastră de pe peretele din spate. Îmi șterg fața cu mânecile hanoracului negru pe care îl port și ies din baie, înaintând spre clasă.

             Miranda se află în banca din spate și îmi face semn cu mâna când pătrund înăuntru pentru a mă așeza pe locul liber de lângă acesta, dar oricât de mult mi-aș dori să stau cu ea, ideea de a fi luat la întrebări și disecat mintal de tocilara clasei nu îmi surâde.

            Decid, așadar, să mă mut lângă singurul loc liber rămas din prima bancă, alături de o tipă ce pare a fi prinsă într-o conversație cu o altă fată.

— Bună, Archie! mă salută aceasta când se întoarce spre mine.

— Bună... Rebecca.

———————————————

Nu sunt foarte experimentat în materie de scris, dar sper că este un prim capitol destul de reușit.