Cine a zis că iubirea e superficială?

4.

  Bogătanii ăștia și dramele lor mă exasperează. Până la urmă ce fel de relație există între ei doi? Ike a făcut nu știu ce magie și a apărut în spatele meu, n-am putut să îl întreb dacă bla-bla-bla, am sperat până în ultima clipă...nu, ajunge, vreau acasă.

—Dar tu nu ești prieten cu el? mă decid să întreb și oricât încerc să-mi ascund tonul bănuitor, eșuez lamentabil. Până la urmă, ai și tu de suferit, nu? Unde mai pui că da, presupunând că știi cât de psihopat e, puteai să îl rogi să stea potolit, în cazul în care a auzit ceva din discuția ta! Nu, știi ce? E prea mult pentru mine.

  Tresărim amândoi când telefonul din mâinile lui începe să sune. Judecând după expresia sa, chiar dacă nu pot să văd numele apelantului, cu siguranță e lupul cel rău.

Încordat tot, răspunde imediat și îl duce la ureche, strângându-și în pumn degetele de la mâna liberă:

—Alo!

  Din cauza volumului ridicat, sunt și eu capabilă să aud vocea aceea enervantă, care a rămas la fel de nesuferită precum mi-o aminteam. Și n-am auzit-o decât de două ori până acum.

—Nu mă mai sunați, mă lăsați fără baterie. mârâie

Îmi frec brațele dezgolite. E prea frig aici, dintr-odată.

—Ike! Ce dracului e în capul tău? urlă Yusuf, atrăgându-le atenția și celorlalți

  Acum s-au strâns în jurul nostru și șușotesc, îndemnându-l să dea pe speaker, ceea ce și face.

—Lasă-mă o secundă, auzim glasul plictisit al lui Ike, apoi preț de câteva clipe se așterne o liniște completă, asta până când reia: organe de simț și oasele craniului. Dacă ești curios, vezi pe Wikipedia.

Apoi închide, înainte ca altcineva să mai aibă ocazia să scoată un cuvânt. Respir precipitat, holbându-mă în gol.

—Ce a fost asta? murmură Melody, apoi își mărește ochii brusc, atunci când realizează cine stă lângă fostul (sau actualul) ei iubit.

—Zahra? N-ai plecat?! vine direct la mine

  La un moment dat fiul-dentistului-care-nu-e-chiar-fiul-dentistului a vrut să mă ducă acasă, pus bineînțeles de ea, doar că nu am putut să o las singură. Cu toate că nu sunt tocmai de ajutor, cel puțin sunt aici. N-ar fi fost deloc avantajos pentru ea dacă apăream în fața tatei singură. Am venit împreună, plecăm împreună. Legea junglei!

—Da, Melody, îi răspund cu jumătate de gură.

Yusuf îl apelează iar pe Ike.

—De ce nu te-ai dus acasă? L-am pus pe-

—Melody, sunt bine! o liniștesc, strângându-o de mână.

  Groaznic e frumos spus, dacă încerc să descriu cum arată acum. Nu știam că îngrijorarea te stafidește așa.

—Zahra, ar trebui să te duci acasă. N-are rost să fii și tu pedepsită de tata, chiar n-ai niciun amestec în toate astea.

Pedepsită? O să fim măcelărite, dar îmi place că e optimistă.

—Sunt în regulă, oricum nu ies din casă, Melody. Dar...tipul ăsta. Înghit în sec, neștiind cum să formulez în așa fel încât să nu o zdruncin și mai tare. Nu e chiar periculos periculos, nu? Adică nu o să o rănească, așa-i?

Vreau să mă asigur că singura problemă aici e faptul că ziua de naștere a Marisei e ruinată.

—Cu el nu ști niciodată, e tot ce spune, apoi schimbă subiectul. Ești sigură că nu vrei să rog pe cineva să te ducă acasă?