1.

890 109 20
                                                  

  Mă uit serioasă la fața de cățeluș a surorii mele. Stăm amândouă la masa din bucătărie și ne înfruntăm din priviri, ca să vedem care dintre noi cedează prima. Telefonul e la mijloc, iar ecranul încă e aprins, fiindcă n-a trecut nici măcar un minut de când i-am închis mamei.

  Ah, cum face asta? Are ochii ăia mari și sprâncenele ridicate. Arată drăgălaș, în timp ce eu mai mult ca sigur semăn în clipa asta cu un cartof criminal, asta dacă legumele ar avea personalitate. Ceea ce nu e deloc imposibil...

—Nu uita că ieri am întins rufele! se decide să vorbească

Vezi să nu.

—Și eu am spălat frigiderul. rânjesc, convinsă că pornim în lupta asta cu aceleași șanse de câștig

  Oftează. Nu e un oftat trist sau resemnat, e mai degrabă unul amuzat.

—Haide, Zahra, e deja cinci! Dacă stau să mai fac și asta, nu o să mai am timp să mă pregătesc și știm amândouă-

—Că îți ia pe puțin trei ore să te decizi cu ce să te îmbraci. o completez plictisită

Chipul i se luminează.

—Vezi? Eu am planuri, tu pe de altă parte n-ai nimic de făcut toată ziua. Nu poți să mă ierți măcar de data asta? mă întreabă, lipindu-și coatele de masă, ca să se apropie și mai mult de mine

  Nu e ca și cum n-aud ultima replică cam de fiecare dată când mama sună și ne dă câte ceva de făcut.

—Ah, fir-ai tu să fii, Melody! încep să râd, pleznindu-o ușor peste frunte

  E toată numai un zâmbet când mă vede îndreptându-mă spre șifonier. Nu pot să-mi dau seama dacă îmi mulțumește cu adevărat în sinea ei, fiindcă în secunda următoare e cu iphone-ul în mână, sunându-și prietenele. Aud ușa de la dormitorul ei închizându-se și multe, dar multe chicote. Fetele astea vorbesc cu cameră cam de 100 de ori pe zi și totuși nu e de ajuns, având în vedere bârfele suculente pe care și le au de spus una celeilalte.

  Hmm, oare cam cât de frig e afară? Mă uit puțin pe geam, dar nu-mi dau seama. Nu plouă, nu ninge, dar e înnorat și bate vântul.

Unde sfântul broaștelor mi-am pus geaca?

—Melody, mi-ai luat cumva geaca aia roșie? strig, în timp ce scormonesc prin șifonier

Bineînțeles că nu-mi răspunde.

  Culmea! Parcă toate gecile mi-au intrat în pământ.

  Într-un final trag pe mine paltonul portocaliu al mamei, fiindcă îmi amintesc cât se lăuda cu capacitatea lui de a ține de cald. De ce n-au porcăriile astea și glugă?
Cu haina asta care mai are puțin și sărută pământul, plus papucii roz, arăt ca un clovn căruia îi lipsește o doagă.

  Îmi bag telefonul în buzunar și-mi strecor căștile în urechi, rugându-mă la Dumnezeu să nu-mi cadă și să se facă praf. Și-așa are el ecranul crăpat, încă un accident și pot să-i spun la revedere.

  Aerul rece mă izbește direct în față. Totuși e suportabil, îmi spun, apucând mătura sprijinită de peretele casei.

  Mereu mi se reproșează că nu știu să o folosesc, fiindcă aparent îți trebuie talent și pentru a da cu mătura. Nu trebuie să te grăbești, chiar dacă îți tremură picioarele de frig, pentru că riști astfel să împrăștii toată mizeria.

Hai că-ncepem...

*

—Fuck away the pain, erase him from your brain, strig din toți rărunchii, fără să-mi pese că vecinii mei ar putea suna la poliție

Cine a zis că iubirea e superficială?Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum