4.

1.2K 79 36
                                                  

  Stau undeva pe margine, rozându-mi tensionată unghiile, în timp ce în fața mea se desfășoară o scenă la care cu siguranță nu m-aș fi așteptat, mai cu seamă de la seara asta.

  Toți sunt panicați, sor-mea plânge și se chinuie să îl facă pe nesimțitul ăla să răspundă la telefon, dar fără succes. Au venit înapoi și adevărații „răpitori", cu umerii lăsați în jos.
A ieșit totul complet aiurea, fără nicio legătură cu ce plănuise Melody sau cu ce sperase prietena ei de la propria zi de naștere.

  Nu știu cum să mă comport, fiindcă eu nu fac parte din micuța lor comunitate, nu am idee cât se serioasă e toată situația și nu-mi rămâne decât să...

  Țâșnesc în picioare când Yusuf intră în raza mea vizuală. Ceva nu-mi dă pace și am de gând să clarific chestiuța asta care-mi circulă prin minte, deranjându-mă. Îmi fac loc printre ceilalți, prinzându-l de braț.

—Vreau să vorbesc ceva cu tine, îi spun, apoi mă întorc pe călcâie și mă retrag puțin mai departe, așteptând să mă urmeze

Ceea ce și face, altfel ar fi fost destul de stânjenitor pentru mine. Cred.

—S-a întâmplat ceva?

   Cu siguranță nu îl interesează ce vreau, cu atât mai mult cu cât alcoolul din sistemul lui începe să se care și realitatea devine din ce în ce mai nașpa pentru turcul nostru. Dar cu o oră în urmă o pipăia pe sor-mea, așa că ar face bine să stea drept și să asculte ce am de spus.

—Da, s-a întâmplat. Vreau să știu ce ai făcut! îmi mijesc ochii, amenințătoare

Se încruntă, confuz. Bine, poate că nu mi-a ieșit privirea aia de Batman, gata să rupă în două niște funduri de băieți răi.

  N-am eu cine știe ce memorie, cu toate că mama a vrut să mă repare și cumpăra destul de des pastile –pe care uitam să le iau–, dar sunt foarte sigură că Melody a zis că Yusuf și Ike se înțeleg destul de bine.

—Despre ce vorbești? Uite, Zahra, acum chiar nu e momentul.

  Vrea să plece, dar șansele ca asta să se întâmple sunt complet egale cu zero, pentru că mă pun în fața lui, blocându-i calea. Am vrut să abordez puțin mai delicat problema, pentru că până la urmă chiar nu e treaba mea, băiatul acesta nu mă cunoaște mai deloc și e normal să nu-mi permită prea multe, însă circul trebuie să se încheie. Nu de alta, dar ora la care noi trebuia să fim acasă a trecut și viața mea e terminată. Încerc să mă asigur că o să fiu pedepsită jumătate din ea, nu toată.

—Te-am văzut acolo în mașină, domnule! îmi ridic degetul în sus, împungându-l în piept. Te-a întrebat Melody dacă e totul pregătit și ai înțepenit tot, apoi ai disimulat un calm pe care cu siguranță nu-l simțeai. Ai face bine să-mi spui ce se petrece!

  Clipește, șocat de furia din vorbele mele și mă privește de parcă aș fi nebună, dar nu e ceva cu care nu sunt obișnuită.

  Bineînțeles, nu mă duc atât de departe încât să cred că e implicat în tărășenia asta, dar pe oamenii de genul lui, super confidenți, e bine să-i abordezi așa cum trebuie: ca și cum ai știi deja totul, pentru că aici pute ceva, iar vreau să știu ce.

—Vorbește odată, sultane Baiazid! încep să îmi pierd răbdarea

Oftează, frecându-se la ochi.

—Nu e ceea ce crezi, Zahra. Deși nu știu ce crezi, dar pot să ghicesc. Am „disimulat calmul", pentru că n-am vrut să o îngrijorez pe sora ta degeaba. Nu eram sigur, așa că am zis să nu agit spiritele fără motiv. Vorbeam la telefon cu restul, ca să punem totul la punct și m-am trezit dintr-odată cu Ike în spatele meu. Putea să fi fost acolo de jumătate de oră sau la fel de bine abia să fii ajuns. Și ce era să fac? Să-i spun „scuze, frate, dar mi-ai ascultat cumva conversația? Nu de alta, dar petrecerea asta e foarte importantă pentru prietenii mei, așa că dacă ai de gând să ne faci o vizită, doar stai acasă.". Nu, corect? Așa că am sperat până la capăt că măcar de data asta o să ne lase în pace.

Cine a zis că iubirea e superficială?Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum