3.

599 98 25
                                                  

Scot încă o gumă din pachetul pe jumătate gol, molfăind plictisită. Stau pe marginea patului, bâțâind din picioarele care-mi atârnă pe podea. Din când în când, mai arunc câte o căutătură furioasă spre ținuta agățată pe umeraș.

Cum s-a terminat ziua de ieri?
Am reușit într-un final să evadez din acel iad comercial și să mă întorc acasă. Nici măcar nu mi-a păsat de hainele pe care le-a ales Melody, eu doar le-am probat și i-am vândut gogoși. Mi-am făcut un duș lung și fierbinte și am bântuit pe Netflix până m-a luat somnul.

Azi am făcut curat, l-am ajutat pe tata în garaj, am fost la piață, am vorbit cu Diana –colega și prietena mea cea mai bună–, am învățat niște înjurături în franceză (mi-am dat seama că nu știi niciodată când ai nevoie de ele), iar acum îmi plâng singură de milă.

   E hidoasă! Rochia s-a transformat într-o salopetă neagră, evazată, decupată, decoltată. Cum să mă îmbrac în așa ceva?

  Da, recunosc. Îmi place să văd alte tipe purtând lucruri elegante, le fac și poze când e cazul. Dar eu? Nu, în niciun caz. Pentru că nu-mi stă bine. Nici în hainele mele simple nu arăt fabulos, dar cel puțin nu mă străduiesc și nu dau doi bani pe aparențe. Însă așa?
Problema cea mai mare stă oricum în faptul că detest să pozez drept ceva ce nu sunt, iar îmbrăcată ca Melody, mă simt falsă.

—Băi, ce faci? Nici acum n-ai început să te îmbraci? Melody bagă capul pe ușă, aruncându-mi o căutătură dezaprobatoare.

7 gume și un balon cât China. Uite-l, vine!

Poc.

     Și s-a spart.

Chicotesc, ștergându-mă de rămășițele lipicioase.

—Zahra, nu mai fi scârboasă! Îmbracă-te! îmi comandă, apoi dispare

Vorbește de parcă ea ar fi gata. Și nu e! Decât dacă are de gând să vină cu ondulatorul blocat în păr, înfășurată într-un prosop și cu toată crema aceea de corp pe care o folosește, neîntinsă calumea.

Oftez indignată și scap cu mișcări leneșe de tricoul rozaliu și de pantalonii de trening.
Înainte să mă îmbrac în salopetă, mă inspectez în oglinda de la șifonier. Melody –fir-ar, Zahra, nu-ți aminti de treaba aia-, nu mințea cu nimic. Se pare că jumătate din sânii mei au rămas în altă viață. Până acum, n-am avut o problemă cu asta. Dar după ce acel bădăran a auzit, parcă am luat-o razna. Mă uit non-stop la ei. Mai am puțin și mă pipăi singură!

  Din fericire, nu sunt un om complexat. Sunt un om fericit. Nu mă pricep la nimic, habar n-am ce o să fac cu viața mea după liceu, dar o trăiesc din plin. Nu-mi bat capul cu lucruri inutile, nu mă supăr aproape niciodată, n-am nimic cu nimeni, sunt prietenă cu toată lumea și ador să râd. Trăiesc ca să râd. Cineva îmi arată un deget și eu râd. Mă prostesc, nu prea îmi folosesc partea rațională, fac tot ce simt. Nu mă isterizez dacă-mi apare un coș, ba chiar îi desenez cu carioca niște mustăți și îmi place de mine așa cum sunt, indiferent de alea douăzeci de kile pe care le am.

  Dar sunt irascibilă. Mă transform într-o chestiuță ciudată când mă enervez. Dacă știu că am dreptate, merg până în pânzele albe pentru punctul meu de vedere. Sunt împiedicată. Uneori intru într-o stare bizară și ignor orice ființă vie. Exagerez. Mă uit la prea multe seriale. Am note proaste. N-am niciun țel în viață și-alte baliverne, dar cel puțin știu că mă cheamă Zahra și că pământul nu e plat.

Cine a zis că iubirea e superficială?Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum