Pionul

Capitolul trei. Unde?

Se uita în oglindă de o jumătate de oră şi tot nu îi venea să creadă. Lana arăta bine, dar nu arăta ca ea. Părul ei adesea prins în cozi simple de ponei arăta atât de frumos lăsat pe spate. Mai că strălucea!

Purta o rochie pe care a găsit-o în dulapul mamei sale. Ea nu avea haine destul de bune pentru o întâlnire serioasă şi rochia pe care o avea pe ea era cea mai de preţ haină pe care o deţinea mama ei. Dar atâta timp cât dânsa este la serviciu, şi vine spre dimineaţă, nu are cum să afle că scumpa ei rochiţă a fost îmbrăcată.

Această rochie mult preţuită era un obiect pe care dacă i l-ai fi arătat lui Lauren ar fi ţipat de indignare, sau i-ar fi dat foc, dar din perspectiva Lanei, o persoană nepricepută într-ale modei, bucata de material cenuşie era deosebită. Cu bretele groase şi mulată pe corp, rochia nu avea nimic special. O curea plictisitoare în jurul mijlocului şi o mică despicătură în partea piciorului drept. Nici prin vise nu s-ar fi gândit Lana că nu este o rochie potrivită. Era perfectă, după părerea ei.

Lăsând în urmă oglinda din camera ei micuţă şi mobilată cu prost gust, pe ai cărei pereţi a încercat de sute de ori să deseneze, fără succes însă fiindcă vopseaua pe care o folosiseră părinţii ei era de calitate superioară şi nu permitea acuarelei să se aşeze, fata coborî scările până la parter, unde mobila nu era cu mult mai nouă, dar măcar mai conţinea şi un televizor care chiţăia ceva despre topurile muzicale din toată lumea.

Căută biata Lana timp de zece minute întregi pantofii arginti pe care plănuia să îi încalţe. Până la urmă îi găsi undeva în spate. Nici ei nu îi aparţineau, dar îi mai încălţase de câteva ori şi mama ei nu îi făcuse nicio observaţie. Tocurile se potriveau perfect cu rochia şi geanta de aceeaşi culoare a mamei sale.

Pentru o secundă, fata fu ruşinată la gândul că ţinuta ei era alcătuită în totalitate din hainele mamei sale, dar amintindu-şi singură că pe ea nu o cheamă Lauren să aibă un dulap mai bogat decât Madonna, se mai linişti.

Se uită nerăbdătoare la ceas. Jamie trebuia să apară în câteva minute. Emoţiile o copleşiră. Îşi rodea unghiile fără nicio jenă, şi bătea din picior, acţiune care făcea un zgomot tare amuzant pe parchet.

Reverifică micul obiect în formă de cerc de pe perete. Trecuseră cinci minute şi Jamie tot nu apărea.

Încă opt... Niciun semn de viaţă de la alte persoane din galaxie, nepunând-o la socoteală pe fata cu păr mov care prezenta melodiile de top de săptămâna trecută.

Trecuseră două zeci de minute de la ora stabilită şi Lana începu să se panicheze. Ieşi pe veranda sărăcăcioasă şi se uită peste tot după un Mercedes neagru şi sofisticat - care, din câte înţelese din ce bârfeau Gabriella şi Brittany era noua sa maşină de lux. Dar niciun Mercedes nu trecu prin faţa casei sale.

Lana se lăsă păgubaşă. L-ar fi sunat fără nicio reţinere dacă i-ar fi cerut numărul. Poate intervenise ceva important şi urma să vină peste câteva minute. Sau să reprogrameze. Sau mai era o posibilitate, dar deoarece fetei nu îi plăcea deloc preferă să o ţină deoparte. Dar pe cine păcălea?! Era foarte evident că tocmai căzuse în plasa lui. De ce nu luase posibilitatea aceasta mai devreme în calcul?! Trebuia să realizeze mai din timp că Jamie este un player şi un amator de farse desăvârşit. În plus, de ce, pentru numele a tot ce e sfânt, s-ar fi uitat la ea care e şi mai mică, şi mai săracă, şi mai urâtă, şi mai neinteresantă, ca oricare dintre celelalte pretendente ale lui?!

Fata îşi dori să moară de ruşine. Se pregătise cu atâta entuziasm şi acum arăta exact ca o proastă. Lacrimile îi inundau ochii. Îşi ascunse faţa în palme şi zăcu acolo, pe verandă până după ce se înserasă.