The Player

Capitolul 3

Când am făcut planul jafului nu am luat în considerare şi faptul că ar putea să apară cineva în orice secundă şi să mă prindă cu garda jos. Mă uit la fereastra închisă  din faţa mea, dar cu toate că mi-au venit câteva idei în cap  n-o pot folosi ca mijloc de scăpare deoarece mi-ar lua prea mult şi dacă individul are şi o armă s-a zis cu mine. Singurele variante ar fi  să aştept să plece sau să sar la gâtul lui.

Am zis că e mai bine să acţionez înainte ca acesta să mă găsească, aşa că am ieşit din spatele dulapului, dar când m-am pregătit să-i centrez un pumn în faţă m-am oprit brusc când am văzut un bărbat cu o cagulă care ţinea un pistol îndreptat spre mine. Am încremenit de frică şi mai aveam puţin şi ridicam mâinile în semn că mă predau, dacă nu-i vedeam părul brunet şi răvăşit al lui Alex în momentul în care şi-a dat jos cagula.

- Ce faci, dobitocule? mă răstesc la el aproape să-l iau la bătaie.

- Glumeam şi eu. Trebuia să-ţi fi văzut faţa, îmi răspunde strâmbandu-se şi râzând în hohote.

- Ţi se pare amuzant? Ar trebui să cauţi şi tu ceva, nu să-ţi ardă de glume.

Mă aşez pe marginea patului printre perne roz pufoase şi ursuleţi de pluş şi mă întind aşteptând ca bătăile inimii mele să revină la normal. Stau aşa câteva minute şi pe urmă încep să caut ceva de valoare printre brăţările colorate şi cerceii cu Hello Kitty. Pe bune, zici că e camera unei fete de şapte ani, nu a unei adolescente. Când eram pe cale să renunţ am mai găsit o cutie de bijuterii şi când am deschis-o am avut plăcuta surpriză să descopăr o mină de aur sau mai de grabă de argint. Am vărsat toate bijuteriile în rucsac şi am părăsit camera oribilă, dar nu înainte de a-i lua cu forţa pistolul din mână lui Alex deoarece sunt sigur că nu ştie să-l folosească şi nu vreau să mă trezesc cu un glonţ în spate.

Mi-am adus aminte că în curând vor trece cele  douăzeci de minute pe care le-am avut la dispoziţie. Am mai aruncat o privire prin casă şi am ieşit fugind spre dubă. Aici am fost întâmpinat de Max şi Tobey care erau atât de entuziasmaţi de comoara noastră, încât au început să tragă de rucsac şi să se certe care să se uită primul.

- Terminaţi amândoi! Vă purtaţi ca nişte copii. Mai bine ai porni rabla asta înainte ca cineva să ne vadă, îi zic uitându-mă pe geam pentru a fi sigur că nu este nimeni pe stradă.

- Eşti tare nemulţumit de la o vreme, îmi spune Max dându-şi mănuşile jos.

- Şi ce ai vrea să facem? Să ne bucurăm ca un grup de majorete? Nu avem timp de astfel de prostii.

Tobey m-a lăsat în faţa casei şi oricât de mult s-a ţinut de capu’ meu să merg cu ei la bar, nu am acceptat deoarece oboseala a pus stăpânire pe mine de câteva zile. Nu ştiu de când nu am mai avut un somn bun şi noaptea asta vreau să dorm cel puţin şapte ore.

Din fericire minunata mea familie este plecată într-o excursie şi nu mă mai interoghează nimeni unde am fost şi ce am făcut. Urc scările asemenea unui zombi şi când ajung în camera mea, îmbrăţişez patul mult iubit care mă aşteaptă cu pernele confortabile şi aşternutul călduros.

Când somnul este cel mai dulce sunt trezit de copiii vecinului care se aleargă prin curte în fiecare dimineaţă şi chiar dacă sunt doar doi, fac gălăgie cât o grădiniţă. Sunt în conflict cu ei şi cu idiotul de tată al lor care le-a tot luat apărarea chiar şi atunci când mi-au zgâriat portiera sau când mi-au rupt oglinda laterală cu mingea. Deşi sunt ca două animale de la zoo, părinţii îi consideră nişte îngeraşi nevinovaţi.

Închid geamul pentru a nu le mai auzi urletele şi mă întind înapoi în pat pornind televizorul care s-a deschis tocmai pe un post de ştiri. După o scurtă prezentare a programului sportiv din seara asta, am fost şocat să văd banda mare cu Breaking News şi  să-l aud pe crainic cum prezintă ştirea initutlată Marele jaf nocturn. Am ascultat cu mare atenţie fiecare cuvânt şi  cu stupoare am observat descrierea ce se potrivea perfect cu aventura noastră din noaptea trecută.