The Player

Prolog

                                                       PROLOG

Întotdeauna am crezut că o familie este un lucru bun. Că mereu o să găsesc sprijin în părinţi, fraţi mai mari, că vom avea parte de weekend-uri de neuitat, cu jocuri şi cu poveşti de familie, că vom fi alături unii de alţii oricât de grea ar fi situaţia dar...nu a fost să fie. O familie ar trebui să fie unită ca să poată trece orice obstacol, nu ar trebui să existe ură şi violenţă în mijlocul unei familii, totul ar trebui să fie lapte şi miere, însă la mine nu există aşa ceva.

 Am o familie! Una pe care o urăsc. Am o mamă, care probabil îşi doreşte acum mai mult ca oricând să mă fi aruncat la gunoi, sau să mă fi pus pe pragul unei case. Am un tată, care de fapt nu îmi este tată. Am chiar şi fraţi mai mari, care nu mă suportă şi vin mereu cu jigniri noi, dar am şi un frate mai mic, unul pe care îl iubesc din toată inima aproape inexistentă.

Am aflat de la o vârstă fragedă de ce nu sunt dorit în aşa zisa mea ,,familie’’. Adevărul nu m-a distrus deloc, deoarece de când am ajuns pe lume, nu am ştiut ce este aia dragoste de mamă, sau ce este aia o familie. Se pare că m-am născut din greşeală, că am fost conceput în urma unui act de viol, şi chiar dacă am fost sortit avortului, acest lucru nu s-a întâmplat.

Nu mi-a spus nimeni de ce au renunţat la avort dacă niciodată nu m-au vrut, dar, din auzite, am înţeles că bunica din partea mamei ar fi avut o legătură cu această decizie, însă acum, ştiu că şi ea regretă faptul că m-am născut.

Dar pe mine nu mă mai deranjează. Neştiind ce este aia iubire, nu prea am cum să simt acest sentiment. Încă de mic am fost izolat de lume, uitat de familie, şi tot ce făceam era să plâng pentru soarta ce o aveam.

 Îmi părea rău că nu aveam o mamă care să mă sărute seara înainte de culcare, un tată care să mă înveţe un sport anume, voiam un frate care să-mi explice totul despre cum să te porţi cu fetele, şi îmi doream o soră pe care să o enervez, dar ea mereu să mă ierte. Voiam o familie în care să fiu acceptat, în care să fiu iubit, nu o familie în care să fiu Cenuşăreasa în variantă masculină.

 Cu trecerea timpului inima mea mare de copil inocent a început să se facă din ce în ce mai mică, până ce a ajuns minusculă. Toate jignirile şi toată bătaia de joc nu mai contau, nu mă mai afectau.

Pentru familia mea sunt un gunoi, un nimic, mama m-a etichetat deja ca violator, la fel ca tatăl meu biologic. Nici nu îi pasă de mine, parcă aş fi o fantomă, un spirit care este jignit de persoanele care ar trebui să îi ofere sprijin.

Sunt considerat o greşeală în familie, iar acest lucru, înainte chiar mă deranja, însă acum, nu îmi mai pasă ce cred părinţii şi fraţii mei despre mine, deoarece mi-am găsit un loc al meu, locul meu fericit.

Acolo nu sunt privit cu ură, nu sunt considerat un gunoi, nu mi se adresează insulte. Acolo, am un nume, am o poziţie, sunt privit cu mândrie şi mi se acordă respectul cuvenit. În locul meu fericit, sunt cineva.

-B

____________

Hei! ♥ După cum vedeţi aceasta este o nouă carte în colaborare cu minunata @Amfetamina

Aşteptăm părerile voastre cu privire la acest mic început. 

P.S. ne vom semna cu initalele numelui de pe Watt.

Adica eu voi fi ,,- B'' iar Amfe va fi ,,- A'' logic :)) Sperăm sa va placa noua idee ♥