Pionul

Capitolul unu. Târfa

Conducând noua lui maşină şi ascultând Holiday cu volumul dat la maxim, Jamie Heather se îndrepta spre vechiul şi urâtul liceu la care învăţa. Melodia era pură ironie, pentru că tocmai începea prima zi din ultimul an de liceu, dar asta nu îl oprea.

În acelaşi timp, în acelaşi oraş şi în aceeaşi situaţie se afla Lauren Hastings. Doar că ea nu avea maşină şi deja ajunse la liceu. De fapt, singurul lucru care era asemănător în ambele cazuri era că şi Lauren, şi Jamie visau la vacanţă. Şi cine îi putea condamna?! Au avut aproape două luni de pauză, în care au avut un munte de teme pe care nu l-au terminat oricum. O lună şi jumătate nu a fost de ajuns nici să se disteze bine.

Lauren ajunse în faţa liceului de ceva vreme. De fapt, fusese printre primii ajunşi, adică numai tocilari care s-au trezit de la cinci dimineaţa de entuziasm că începe şcoala. Fata cotrobăi prin geantă până scoase un iPod Shuffle albastru, conectat la căşti, pe care şi le îndesă în urechi. Prima melodie care porni fu ceva de Paramore. Nu era chiar melodia ei preferată, dar nu se mai obosi să o schimbe.

În schimb se sprijini de gardul liceului şi se lăsă captivată de peisaj. O clădire mare, de un alb murdar, cu uşi negre, de abanos, şi ferestre care nu or să cunoască niciodată o perdea frumoasă, din cauza gusturilor directorului, care a comandat ca toate perdelele să fie verzi, dar nu verde ca o frunză, ci verde vomă, înconjurată de un gard murdar, verde închis, sau ceea ce ar trebui să fie verde închis, pentru că vopseaua era râcâită de vreme. În faţa liceului erau amplasate nişte rămăşiţe de bănci, rupte de elevi şi coşuri de gunoi răsturnate. Mai era parcarea, care arăta mai bine, pentru că era în special construită pentru profesori, deşi şi elevii din ultimul an aveau acces la ea. Şi ultima componentă a curţii liceului era parcarea pentru biciclete, deseori plină şi întotdeauna uleioasă şi de aceea Lauren nu venea niciodată cu bicicleta la şcoală şi prefera să meargă pe jos.

În acea secundă, meditatul îi fu oprit într-o manieră nepoliticoasă de un nebun care asculta foarte tare muzică. Schiţă un zâmbet atotştiutor şi ascunse iPodul în geantă. Apoi îşi încrucişă braţele aşteptându-l.

Jamie intră mândru cu maşina în parcarea şcolii. O puse imediat în locul unde obişnuia să fie maşina roşie a doamnei consiliere, o femeie ţicnită, care îl chema mereu în biroul ei pentru a discuta despre „problemele lui de comportament” pe care le numea aceasta „adolescentine şi trecătoare”. Când femeia va veni la şcoală va exploda de nervi că cineva i-a ocupat locul preferat.

Se dădu jos din maşină şi opri muzica. Atunci, fu aproape răsturnat de o blondă care mirosea puternic a caise. Lauren, recunoscu el imediat.

Lauren şi Jamie, Jamie şi Lauren nu erau un cuplu. Erau parteneri. Cei mai buni prieteni. Colegi de bancă. Viitorii rege şi regină a balului. Duşmani de moarte.

Jamie şi Lauren erau orice, dar nu iubiţi. Se cunoşteau de când lumea. Au copilărit împreună. Când Lauren a avut parte de primul sărut, în clasa a şasea, Jamie a fost primul care a aflat, în afară de Josh, care a fost cel cu care s-a sărutat. Când Jamie a avut prima iubită, Lauren a fost prima care a cunoscut-o. La fel şi cu cele treizeci şi opt care au urmat după ea. Jamie şi Lauren au fumat prima ţigară împreună, în spatele şcolii. Îşi cereau sfaturi despre orice.

„Îl ştii pe Kevin, de la ora de ştiinţe? M-a invitat în oraş sâmbătă. Să merg?”, „Tipa aia, Melanie e drăguţă sau să iau pe alta la balul de iarnă?” „Să mă îmbrac cu rochia aia verde lămâie?”, „Să îmi cumpăr ochelarii ăştia Rayban?”

Jamie a fost prima iubire a lui Lauren şi Lauren a fost prima iubire a lui Jamie. Erau un duo perfect. Cei mai buni la tot ce făceau.

Jamie era un geniu al matematicii, amuzant, spiritual, mincinos, spontan, batjocoritor, nepăsător, exagerat, ironic, excentric, cuceritor, complicat, ciudat, minunat. Avea ochii albaştri şi păr şaten. Poate era un pic mai scund decât ar fi trebuit, şi asta îl făcea uneori să arate ridicol când Lauren purta tocuri, ca în ziua aceea, dar era bine făcut şi frumos ar fi fost puţin spus. Îi plăceau farsele şi voia să devină „orice, dar bogat” şi nu e ca şi cum ar fi avut numai blugi Calvin Klein, un telefon iPhone, o maşină Mercedes nou nouţă, şi un card de credit cu mai mulţi bani decât poate număra pe el.