FIVE

Capitolul 31

  

   După jumătate de oră eram mai trează şi mult mai flămândă, aşa că am coborât scările îndreptându-mă către bucătărie în timp ce mă gândeam ce aş putea să mănânc. Înainte să ajung pe holul ce ducea spre bucătărie, am auzit voci ce m-au făcut să mă opresc înainte să-mi dau seama ale cui erau.

- Cât mă bucur să te revăd! Credeam că ai murit şi că nu voi mai apuca să-mi mai văd sora vreodată. Se auzea vocea lui Aveline, iar când m-am uitat mai bine, erau chiar la intrarea în camera unde mâncam deobicei, împreună cu încă o persoană ce nu reuşeam să o văd din cauza peretelui.

- Şi eu mă bucur să te revăd şi îmi pare foarte rău pentru tot ce ţi-am făcut.

   Am auzit altă voce ce semăna izbitor de mult cu una foarte cunoscută mie, iar picioarele mi s-au înmuiat prea tare ca să mă mai pot uita dupa colţ fara să-mi pierd echilibrul, riscând să fiu prinsă că trag cu urechea. Şi nu voiam să pierd acea discuţie.

- Te-am iertat de mult. Până la urmă, tu m-ai ajutat să-mi dau seama ce fel de om este Devonian. 

   Devonian? Am inghiţit în sec. Ştiam eu că are ceva cu mine, dar nu ştiam de ce. Poate şi din cauză că nu i-am spus niciodată pe nume! Mă simţeam vinovată că omisesem acest detaliu atât de important.

- Eram tânără şi îmi plăcea să fac ce mă tuna capul. Vocea celeilalte femei m-a făcut să mă opresc din a mă mai învinovăţi şi să ascult în continuare cu atenţie. Credeam că sunt liberă şi că îţi dau o lecţie, dar eu am primit-o pe cea mai dură. 

   A oftat, iar atunci mi-am făcut curaj să trag cu ochiul din nou. Mi-am întins capul, iar femeia era exact în raza mea vizuală, dar prea concentrată la Aveline ca să mă mai observe. Şi plângea. 

   E chiar mama! M-am dat imediat înapoi după perete, lipindu-mă de acesta. Erau prea multe informaţii şi întâmplări într-un timp mult prea scurt. Voiam să plec imediat de acolo, dar curiozitatea nu mă lăsa. Voiam să mă duc la mama şi la Aveline, dar picioarele nu mă lăsau, aşa că am rămas acolo şi am ascultat în continuare. 

- După cearta pe care am avut-o, a venit Devonian la mine. Atunci m-am hotărât să mă răzbun, iar el părea să fie cel mai bun mod şi nu l-a deranjat deloc că îl foloseam. Credeam că sunt mai puternică si că vă pot face pe toţi să jucaţi după regulile mele. Şi m-am înşelat... 

   A izbucnit şi mai tare în lacrimi, făcându-mi inima să se rupă. Nu suportam să-mi văd mama plângând, şi aproape am ieşit de dupa colţ cu gândul să îi sar în braţe. Dar când a continuat să vorbească, picioarele mi-au rămas iar inţepenite în podea.

- Devonian a plănuit totul foarte bine, iar eu nu am fost decât pentru amuzamentul lui. După ce ai plecat tu, am rămas eu cea pe care să se răzbune că i-ai scăpat printre degete. 

   Aveline o strângea în braţe în timp ce mama plângea. Aş fi vrut să fiu eu cea care o calmează, dar nu mă simţeam pregătită să dau ochii cu ea dupa tot ce aflasem.

- Hai să vorbim despre altceva. Încerca să o consoleze. A trecut atât de mult timp în care s-au întâmplat foarte multe şi vreau să redevenim acele surori unite care eram înainte de toate astea.

- Şi eu vreau asta!

- Ai copii? Familie? Mi-ar face mare plăcere să-i cunosc.

- Nu.

   Trecuseră câteva secunde bune, iar eu încă aşteptam ca mama să continue. Nu, nu am soţ, dar am o fiică. Însă nu a mai spus nimic.