Capitolul 20

240 15 8
                                    

Lola

   Am fost întreruptă de zgomotele ce le scotea Anna, iar când m-am uitat către ea, lacrimile îi udau obrajii. I-am pus o mână pe umăr ca să ştie că sunt alături de ea şi să se calmeze. Dar a început să plângă şi mai tare.

- Nu pot... s-a auzit ca o şoaptă din gura ei.

- Ai trecut prin atâtea ca să găseşti medalionul. Încercam să o încurajez.

- Şi de asta mă temeam cel mai tare! Să nu fie prea târziu... ultimele cuvinte abia s-au mai auzit, fiind înecate în lacrimi.

- Putem măcar să încercăm. Acum! Cât încă mai avem şanse. Anna, nu am de gând să te las să renunţi tocmai pentru că nu ne-ai lăsat tu pe noi să renunţăm mai devreme.

   Stergându-şi lacrimile de la ochi şi pe de obraji, mă privea digerând cuvintele mele.

- Chiar crezi că mai avem măcar o şansă?

- Sunt sigură de asta! I-am răspuns.

   Cu un oftat, m-a prins de mână lăsând medalionul între palmele noastre, apoi şi-a îndreptat atenţia către Matt. Am făcut şi eu la fel şi imediat am simţitun vând revigorant în cameră şi mă simţeam mult mai puternică.    

   Nu am mai simţit niciodată până atunci atâta putere ce trecea prin mine şi toată o trimiteam către Matt care a început să respire, ba chiar i-am văzut mâna mişcându-se. Când am terminat, acesta a început să tuşească, ceea ce ne spunea că e viu, iar Anna nu a ezitat să îl îmbrăţişeze.

   Auzind bătăi în uşă, m-am dus să o descui. Între timp Anna îl ajuta pe Matt să se ridice din pat, iar acesta i-a şters lacrimile ce-i mai rămăseseră pe obraji. Când am deschis uşa, toată lumea era adunată în faţa ei şi văzându-mă că zâmbeam au început să se mire, dar au rămas cu gurile căscate când am deschis uşa mai larg şi l-au văzut pe Matt mergând pe picioarele lui.

- Matthew! A fost tot ce a reuşit Fergus să spună, apropiindu-se de el şi pipăindu-i faţa şi umerii apoi luându-l în braţe. Dar cum? A întrebat după ce i-a dat drumul lui Matt şi s-a apropiat de Anna.

- Nu eram mort, i-a răspuns Matt. Chiar dacă aşa părea, eram conştient de ce se întâmplă în jurul meu, dar nu puteam face nimic să opresc ceva, nu mă puteam mişca deloc.

- Şi au venit salvatoarele şi ne-au dat afară din cameră pe mine şi pe Aveline, l-a întrerupt Nathan râzând.

- Dar cum ţi-ai revenit? L-a întrebat Fergus pe Matt.

- Nu degeaba am lipsit câteva zile, a răspuns Anna venind către mine. Dar mai bine v-aţi face comozi pentru că e o poveste lungă care cred că v-ar interesa şi sper că aveţi pregătite nişte explicaţii.

   S-a uitat în ochii mei şi din acea privire am înţeles că nu vorbeşte despre faptul că au ascuns boala lui Matt ci despre mine şi toată povestea cu lanţul. Ceilalţi au luat-o înainte, doar eu şi Anna am rămas în urmă.

- Eşti pregătită să afli adevărul, sau o lăsăm pe altă dată? M-a întrebat ea serioasă.

- Nu cred că voi fi vreodată pregătită să aflu că cei care m-au crescut nu sunt părinţii mei, dar presupun că este mai bine să aflu mai repede decât să-mi lungesc suferinţa până mai târziu.

- Aşa e cel mai bine, şi orice s-ar întâmpla, nu uita că faci parte dintr-un grup de prietene ce îţi vor fi alături în orice moment.

- Ştiu, şi îţi mulţumes Anna pentru tot!

FIVEUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum