FIVE

Prolog

30 Decembrie 1994 ; Braşov, România.

     Un plânset de copil spărgea liniştea unei străzi pustii, învelite în zăpadă şi amorţită de frigul iernii. Era trecut de miezul nopţii şi toate casele aveau luminile stinse fiind învăluite şi ele de un somn profund.

   O femeie alerga ţinându-şi copilul de doar două luni strâns în braţe, dar acesta continua să plângă fiind cuprins de frica ce o simţea şi mama.

  Femeia s-a oprit in faţa unei case, a privit în jur, să nu fie urmărită de cel care vroia sa-i ia copilaşul, apoi a intrat în curtea casei şi a bătut la uşă. O lumină slabă de la o lumânare se vedea apropiindu-se de uşă , când aceasta s-a deschis, o femeie în pijamale a apărut în prag căscând.

-Ce…s-a întâmplat?

-Am reuşit să fug, a spus încercând să-şi liniştească copilul şi privind în toate părţile, trebuie să-mi ascund copilul! Suntem în mare pericol.

-Repede, intră! I-a spus femeia în pijamale deschizând mai tare uşa şi lăsând-o pe cealaltă să intre apoi s-a uitat repede spre strada pustie pe care locuia înainte de a inchide uşa. Cum ai reuşit să…

-Nu am timp să…dar fură întrerupte de un bărbat în pijamale care a apărut in cameră, fiind foarte uimit.

-Ce se întâmplă? A întrebat acesta uitându-se dezorientat când la femeia în pijamale care era soţia lui, când la femeia cu copilul în braţe şi iar la soţia lui.

-Nu pot spune mai multe acum, este după mine! Vrea să mă omoare şi să-mi ia copilul, reuşeşte femeia să spună printre lacrimi. Doar în voi am încredere şi ştiu că, dacă voi muri, veţi fi ca nişte părinţi pentru…dar nu reuşi să termine de spus, lacrimile curgându-i şiroaie pe faţă.

-Poţi fi sigură că vom avea grijă…dar te rog  să…ai şi tu grijă de tine.

-Mă vor urmări. Voi încerca să-i duc cât mai departe de voi. Aici vei fi in siguranţă, ii spuse bebeluşului pe care il puse în braţele celeilalte femei, apoi îşi scoase lanţul de la gât si îl puse la gâtul copilului. Te iubesc! Îl pupă pe frunte, iar acesta încetă să mai plângă privindu-şi cu ochii mari mama care nu reuşea să-şii mai controleze lacrimile.

-Hai prin spate, spuse bărbatul arătând spre o bucătărie modestă şi apoi ieşind pe o uşă din dosul acesteia. Dacă o iei tot înainte vei ajunge la o stradă, o iei la dreapta şi la şapte kilometri  este un sat. Acolo te vei putea odihni si ascunde un timp.

   Femeia făcu câţiva paşi spre locul arătat de acesta apoi, îşi întoarse capul spre cei doi care îi ţineau bebeluşul în braţe. Ei erau singurii ei prieteni şi ştia că poate avea încredere în ei. Le era atât de recunoscătoare că datorită lor, copilul ei va avea o familie, un cămin plin de iubire. Ştia că nu va reuşi să scape de cei care o urmăreau şi că mai devreme sau mai târziu o vor găsi.