Before

30. O cursă serioasă.

     — Vrei să recunosc că ești bun? L-am întrebat, iar ceva din întrebarea mea l-a amuzat.

     — Nu sunt bun, Rylee. Sunt cel mai bun.

     — Și modest, am continuat cu un zâmbet.
     Rainer a râs pentru o secundă înainte ca motoarele a alte două mașini să răsune din ce în ce mai aproape de noi.

     — Să mergem, l-am auzit pe Rainer spunând. Rainer și-a îndesat cheile mașinii sale în buzunar, înainte să urce pe scaunul din dreapta mașinii pe care eu o condusesem mai devreme.
     Am urcat la volan confuză pentru o secundă înainte să bag cheile în contact.

     — Cum rămâne cu mașina ta?

     — Mă întorc după ea mai târziu, a spus fără nicio explicație în plus.

     Am plecat cu viteză de pe loc privind în oglindă, doar ca să vad celelalte două mașini în spatele nostru.

    — Ne urmăresc cumva? L-am întrebat pe Rainer. A aruncat o privire în spate printre scaune, iar eu m-am întors spre el.

     — Așa se pare. Accelerează, a spus întorcându-se spre mine. Când privirile noastre s-au întâlnit abia reușisem să mai respir. Am apăsat accelerația, menținând contactul vizual. Riscul că puteam intra cu ușurință într-un zid devenise mai mare.
    
     — Ai de gând să îmi spui de ce ne urmăresc? L-am întrebat întorcându-mi din nou privirea la drum. Am schimbat vitezele și am apăsat accelerația din nou, când una din mașini apăruse în stânga mea.

     — Pierde-i, Rylee. Apoi du-te înapoi la Jai. A fost tot ce Rainer spusese, iar adevărul era că începusem să mă panichez.
     Nu aveam nicio idee pe unde conduceam, dar după ce ajunsesem de pe faleză, într-un cartier unde nici măcar stâlpii de iluminat nu funcționau, iar ei erau încă în spatele nostru, mă gândisem să mă dau bătută. Dar nu puteam face asta. Nu renunțam atât de ușor.

     — Următoarea la dreapta, vocea lui Rainer a răsunat din dreapta mea.
     Mașina albă de lângă mine nu ezita să se apropie din ce în ce mai mult. A coborât geamurile fumurii și m-a privit încruntat pe sub sprâncene înainte să ridice o armă spre mine.
     Pentru o secundă împietrisem, apoi văzusem că bărbatul își mutase privirea la Rainer și aruncase arma pe bancheta din spate, apoi încetinise. Mașina din spate îi urmase exemplul, iar imediat ce intrasem pe stradă, cei doi s-au întors înapoi.

     Imediat ce parcasem mașina în fața casei lui Jai, am reușit să iau o gură de aer. Am privit în jos spre volan doar că să îmi văd mâinile încă tremurând.

     — Rylee, l-am auzit pe Rainer pronunțându-mi numele încet. Rylee, uită-te la mine, a continuat aplecându-se ușor spre mine. Mâna lui mi-a atins obrazul mângâindu-l ușor cu degetul mare.

     — Liniștește-te, a spus la fel de încet, făcându-mi bătăile inimii să revină la normal. Am încuviințat ușor din cap în semn că eram bine, iar el mi-a zâmbit.

     — Drace, ai fost incredibilă acolo, a spus râzând.
     Am râs la rândul meu ridicându-mi privirea spre el, după care un moment de liniște se lăsase între noi. Ochii lui Rainer erau întunecați, dar în momentul ăsta păreau plini de viață, în timp ce ai mei erau terifiați. Terifiați de ce tocmai se întâmplase, de ce făcusem și de ce simțeam pentru Rainer. Mi-am lăsat capul pe umărul lui încercând să îmi recapăt respirația. 

     — Trebuie să mă întorc acasă, am spus simțind deja cum o parte din mine se stingea încet.

     — Îmi pare rău să te dezamăgesc, Rylee, dar în seara asta vom rămâne aici. 
     O parte din mine a respirat ușurată până să îmi dau seama adevăratul motiv pentru care trebuia să rămânem aici.