Before

29. Începe spectacolul.

     Când cei doi au ajuns lângă masa noastră, mama m-a privit pentru o secundă apoi și-a dat ochii peste cap. M-am încruntat pentru la expresia ei, după care mi-am ridicat privirea de la meniu și l-am văzut pe Rainer uitându-se în jos spre mine.

     — Așteptam de ceva timp o cină atât de extravagantă, a spus Kai. Eu o să mă așez aici, a continuat în timp ce se așeza pe canapeaua roșie lângă mine. Când m-am întors privirea spre el, l-am auzit pe Rainer mormăind ceva, după care a ieșit din local vorbind la telefon.

     Calmează-te, Rylee. Poate cățelul lui a pățit ceva. Continui să îmi spun asta timp de câteva minute, gândindu-mă că Rainer se va întoarce înapoi, însă ceva mă neliniștea. Probabil eram curioasă, sau poate doar voiam să evadez de aici, să urc în mașină și să îl înving la cursa pe care i-am promis-o. 

     Mă ridic de pe scaun, îmi apuc geanta și mă scuz spunând că trebuie să ajung urgent la toaletă. Trebuia să ies din restaurant într-un fel sau altul, iar planul meu se îngreuna din moment ce mama avea vedere deschisă spre ieșirea principală. Nu îmi rămânea decât să găsesc ieșirea din spate. 
    Am mai aruncat o privire în oglindă încercând să mă motivez, după care m-am strecurat printre mese până la cel mai apropiat ospătar. L-am întrebat unde este ieșirea din spate, iar el mi-a făcut semn spre ușa de lângă cea care ducea la bucătărie. I-am mulțumit, apoi m-am grăbit să ies.

     În întunericul care se lăsase afară, nu se mai vedeau decât farurile mașinilor și luminile localelor. Aprind lanterna telefonului și reușesc să ocolesc buruienile din spatele restaurantului. Speram ca Rainer să nu fi intrat înapoi în restaurant pentru că nu aveam dispoziția necesară să fiu pusă într-o poziție stupidă. 
     Imediat ce trec de colț îl văd încă vorbind la telefon. Îmi fac apariția în spatele lui fără să scot vreun cuvânt, gândindu-mă că îl voi surprinde. Rainer închide telefonul apoi îl bagă înapoi în buzunarul blugilor și se întoarce spre mine de parcă știa deja că eram acolo. 

     — Cine era? 

     — Nu trebuia să fi la masă acum? Mi-am dat ochii peste cap imediat ce i-am auzit întrebarea și l-am urmat lângă mașină.

     — Nu mă simt confortabil acolo, i-am spus. A scos cheile mașinii din buzunar și mi-a aruncat o privire. Dar o să trebuiască să mă întorc, am continuat.

     — Kai o să le distragă atenția, a spus Rainer. Sper că nu ai uitat că îmi datorezi o cursă.

     — Plănuiesc să o câștig, amice, i-am spus.

     — Nu-mi place, mi-a spus întorcându-se spre mine.

     — Ce anume? L-am întrebat.

     — Amice. Nu suntem amici.

     — Atunci ce suntem, Rainer? Mi-am ridicat privirea spre el și l-am auzit oftând.

     — Urcă în mașină, mi-a spus.

     — Nu! A fost tot ce reușisem să spun înainte ca el să mă arunce pe umărul său.

     — Rainer, rochia! Am spus lovindu-l peste umăr.
     L-am auzit râzând în timp ce îmi trăgea rochia peste fund. Deschide portiera mașinii și mă așază pe scaun, după care ocolește mașina și se urcă la volan.

     — Un plan excelent aș putea spune, care este următorul lucru la care te-ai gândit? Tonul meu sarcastic l-a făcut pe Rainer să zâmbească preț de o secundă.

     — Să îți facem rost de o mașină.

     — Ai spus că dacă vei câștiga, va trebui să mă mut cu tine, dar nu ai spus pentru cât timp.

     — Cât timp reziști, mi-a răspuns.

       Am fost de acord, fără să îmi dau seama de ce. Nu îmi doream să pierd cursa asta, dar știam deja că Rainer nu pierduse vreo cursă, așa că trebuia să mă concentrez și să sper că voi câștiga.

    Rămăsesem tăcută pe tot parcursul drumului până când Rainer parcase mașina în fața unei case din care răsuna muzică. Am coborât din mașină în același timp, iar din instinct m-am agățat de brațul lui. Am intrat în casă, spre surprinderea mea ușa era deja deschisă
    Ocolim prin sufragerie și ajungem într-o camera unde doua fete jucau biliard.

     — Bună, Rainer! A spus una dintre cele două zâmbind.

     — Unde-i Jai? A întrebat Rainer.

     — La etaj. Nu cred ca vrea sa fie deranjat acum, a răspuns cealaltă fată.

     Rainer mi-a strâns mâna într-a lui și am urcat împreună la etaj, unde o altă fată tocmai ce ieșise din camera în care probabil era Jai. Ea s-a oprit în fața mea în timp ce Rainer a întrat în cameră. 

     — Nu știam că Rainer are companie. Hayley, spune în timp ce întinde mâna spre mine. 

     — Sunt Rylee, i-am răspuns. 

     Rainer a ieșit din cameră în mai puțin de cinci minute, urmat de un băiat ce purta doar o pereche de boxeri, care probabil era Jai. Hayley se sprijină cu capul de umărul meu și spune zâmbind:

     — Acum începe spectacolul. 

     — Tu ești nouă, a spus Jai făcând un pas mai aproape de mine. 

     — Iar tu îmi invadezi spațiul personal, i-am răspuns.
      Jai mi-a zâmbit după care și-a pus mâna în jurul taliei lui Hayley, coborând împreună la parter. 

     — A, și Rainer, Tristan te așteptă în bucătărie. El are cheile mașinii, a strigat Jai de pe scări. 

     Rainer s-a întors spre mine pregătit să îmi spună ceva, însă l-am întrerupt spunând:

     — Am impresia că asta este doar o casă de nebuni.  
     Am coborât scările grăbită sperând să plecăm cât mai repede din locul ăsta. Rainer m-a urmat până la bucătărie unde un alt băiat desfăcea o sticlă de bere.

     — Ați câștigat cursa din Charlestown? L-am auzit pe Rainer întrebând din spatele meu.

     — Cursa a fost anulată. Tipul cu care Jai trebuia să concureze făcuse accident cu câteva zile înainte, i-a răspuns Tristan ridicându-și privirea spre mine. M-am uitat la el pentru o secundă, confuză, iar el a continuat: Maine o să participi la o cursă cu el dacă reușește să își repare mașina.

     — Avem nevoie de o mașină, am spus. Rainer a privit în jos spre mine, în timp ce Tristan s-a ridicat de pe scaun, a lăsat berea și a ieșit din bucătărie pe ușa din spate ce ducea spre garaj.

      — Ți-ai făcut bagajele? L-am auzit pe Rainer mormăind în urechea mea. Mi-am dat ochii peste cap și l-am îndepărtat.

     — Nici nu am de gând, i-am spus.
     Surprinzător, răspunsul meu îi adusese zâmbetul pe buze.

     — De ce zâmbești așa? L-am întrebat.

     — Să fiu sincer, mă gândeam că o să îmi ia ceva mai mult ca să te fac să îmi spui că preferi să dormi goală.

     — Nu dorm goală! Aproape i-am strigat în față în timp ce el încă râdea.

     — Ce păcat. Vocea din spatele meu m-a făcut să mă întorc rapid. Rainer devenise serios, iar liniștea inundase camera. Cheile mașinii, a continuat Tristan așezând cheile unei Mazda RX-7 în fața mea, după care a ieșit din bucătărie lăsându-ne singuri.
   
      — Să ne întrecem, am spus cu un zâmbet în timp ce am apucat cheile mașinii și m-am grăbit în garaj.