Black coffee and green tea

Capitolul 5: Un nume ciudat

Prima mea amintire din noua mea viață este cu un baiat micuț șaten cu ochii mari și verzi spre căprui. Ținea un ursuleț de pluș în mână și se uita curios la mine de după tocul ușii. Deși curiozitatea îi împânzea chipul cearcănele mari îi pătau pielea albicioasă și în ochii lui puteai vedea o urmă întunecată. Era îmbrăcat în negru, din cap până în picioare. O femeia înaltă și subțire pe care aveam să o numesc mai târziu mătușă l-a împins pe băiat către mine în timp ce acesta mă privea timid și îmbujorat. Nu a scos nici un cuvânt, iar mătușa mi-a spus că asta se datorează traumei prin care a trecut. Nu înțelegeam acel cuvânt pe atunci și am crezut că băiețelul e bolnav. Realitatea era mult mai crudă, întru cât acea ființă mică și plăpândă era singurul supraviețuitor al unui masiv accident în trafic, cu peste zece morți. Părinții lui au murit în acea noapte, unul dintre ei fiind și tatăl pe care nu l-am cunoscut niciodată, iar copilul de doar cinci ani a stat singur în mașina răsturnată, plângând, țipând timp de 3 ore. Ziare din întreaga lume au scris despre miracolul prin care Christian a supraviețui, ce nu s-a scris este că a avut nevoie de aproape 2 ani după ca să poată să înceapă din nou să vorbească. Treisprezece ani mai târziu, încă nu doarme în unele nopți.

Același băiețel a devenit bărbatul ce nu s-ar da în lături de la nimic pentru a mă proteja, așa cum și eu aș distruge lumea bucată cu bucată pentru el. Între noi s-a format un pact că nu vom renunța niciodată la a ne proteja reciproc, fiindcă pentru restul lumii nu suntem decât niște obiecte.

-Și când aveai de gând să-mi spui că trăiești? Christian mă privește cu subînțeles.

Îi zâmbesc agitată în timp ce caut o scuză potrivită.

-Mâine? 

Ochii lui par mai mult căprui decât verzi în întunericul nopții.

-Sunt cel mai important bărbat din viața ta, zice teatral, meritam măcar un telefon să știu că ai ajuns.

-Păi și pe Erick cui i-l lăsați? intervine Sofi în discuție din nou pusă pe șotii.

Chris își dă ochii peste cap și eu oftez încă măcinată de vină că nu l-am chemat și pe el. Mai mult ca sigur asta o sa îmi genereze probleme dar totuși parcă am simțit ca am nevoie doar de puțin timp de liniște înainte de școală, iar Erick pentru mine e o parte a provocării teatrale zilnice.

-Oh te rog, spune Chris strâmbându-se, nu-mi aminti de șoarecele ală de bibliotecă. Mi se face rău doar când te văd la brațul lui.

Sofi nu se poate abține să nu-l aprobe imediat. Spre deosebire de relația sa cu iubitul meu, pe Chris îl consideră mai mult ca pe un frate mai mare la fel ca mine.

-Cineva care mă înțelege! 

Cei doi fac un schimb de priviri și apoi se uită din nou la mine critici și îmgâmfați.

-Nu aveți inima, spun și îmi dau o șuvița de par nervoasă dupa ureche. Nu voi înțelege niciodată ce aveți cu săracul băiat!

Îmi dau ochii peste cam și îmi mut greutatea de pe un picior pe altul. Deja mă simt incomfortabil în această discuție și știu că ei o continuă intenționat.

-Vrei lista alfabetică sau cea cronologică, spune Sofi și Chris zâmbește imediat. Pe bune, anul ăsta îți găsesc un alt iubit, unul mai... nu știu, capabil?Ai nevoie de puțină acțiune, ce naiba!

-Acțiune pe naiba, mormăie Chris.

Fac ochii mari și aproape îmi cedează o gleznă, în minte privirea mătușii mă urmărește ca un vultur ce e gata să mă atace. Numai la acel gen de acțiune nu îmi stă mie gândul.