FIVE

Capitolul 27

- Antrenamentul! Am uitat complet! M-am lovit cu palma de frunte.

   Am rămas câteva secunde blocată pe canapea şi holbându-mă la ecranul telefonului, dându-mi apoi seama că am scăpat de antrenament şi aveam în sfârşit o zi doar pentru mine. Am deschis televizorul pe un program cu muzică şi am dat volumul la maxim, apoi m-am dus la bucătărie  să văd ce mi-a pregătit mama de mâncare. Aveam mai multe cutii pline cu mâncarei în cuptor, pe care le-am deschis pe rând.

- Supă de legume. Nu! Conopidă pane. Mm, bun! Reţeta secretă a mamei cu peşte şi alte chestii bune. Sună bine.

   Am luat caserola cu peşte, iar restul le-am pus înapoi în cuptor. Când căutam o furculiţă prin sertar, abia am auzit tonul de apel al telefonului meu ce se chinuia să se facă auzit prin muzica de la televozor. Am alergat către măsuţa din faţa canapelei l-am luat în mână şi am apăsat butonul verde.

- Alo? Am zbierat în telefon în timp ce căutam telecomanda să dau muzica mai încet.

- Ce faci? Dai vreo petrecere? Am auzit o voce groasă, masculină.

- Nu, dar cine eşti?

- Chiar nu mă mai recunoşti?

- Nu! I-am spus sincer.

- Sunt James.

   De unde are numărul meu? M-o fi văzut când îl urmăream? Mi-a stat inima în loc şi aproape că uitasem cum să respit, până ce el a continuat.

- Dacă tot ai fost bună şi mi-ai arătat liceul, ce-ai zice să-mi arăţi şi oraşul? M-a întrebat acesta, făcându-mi inima să bată din nou şi să-mi dau seama că aveam nevoie de aer.

- Ăă. Bine.

- Atunci grăbeşte-te. Sunt în faţa casei tale.

   Au fost ultimele cuvinte înainte să închidă şi să mă lase să mă holbez la ecranul telefonului cu gura întredeschisă. De unde ştie unde stau? M-am dus la geam să mă conving că nu am avut halucinaţii când am vorbit cu el, dar era chiar acolo, stând cu mâinile în buzunare şi dând cu piciorul într-o piatră. M-am dus imediat la uşă şi am deschis-o, iar când el m-a privit, am rămas pironită în podea, fără cuvinte. Arăta chiar mai bine decât acum câteva ore când l-am văzut ultima dată, cu părul ciufulit de vânt şi zgribulit din cauza frigului.

- Intri? L-am întrebat când am reuşit să revin cu picioarele pe pământ.

- Ăă... a început să se fâstâcească.

- Tocmai îmi puneam să mănânc. Vrei şi tu?

- Sigur. Mi-a zâmbit şi a început să se îndrepte către uşă.

- Mersi că nu m-ai lăsat să îngheţ prea mult pe acolo... am bătut eu un apropo.

- Mă rog...

   James s-a aşezat pe canapea şi a început să schimbe programele la televizor, cât m-am dus eu la bucătărie şi am pus peştele din caserolă în două farfurii, aşezându-l să pară ca la un restaurant cu multe stele şi mă bucuram că s-a păstrat încă cald. Am aşezat fafuriile pe masă, am pus două furculiţe şi două cuţite apoi l-am chemat pe James să mănânce cu mine.

- Miroase bine! Mi-a spus el în timp ce se aşeza la masă. Ce e?

- Reţeta secretă cu peşte a familiei Mangold, i-am răspuns zâmbindu-i.

   Asta era adevărat, chiar dacă mama nu vrea să mi-o spună şi mie. E încă a familiei. Am început amândoi să mâncăm.

- E bun! Tu l-ai gătit? M-a întrebat cu admiraţie în ochi.