Doar o vară (Volumul 2)

Capitolul 10

-Trebuie să dai din mâini în acelaşi timp în care îți mişti picioarele, spune Sergio, încercând să îmi potolească mâinile care împrăştie apă pretutindeni.

Nu credeam că va fi atât de greu să învăț să înot şi pun pariu că nici Sergio nu a crezut asta. Nu are răbdare să îmi explice cum reuşeşte el să nu se scufunde când picioarele nu îi mai ating nisipul fin al mării.

Îmi prinde încheieturile brațelor pentru a mă opri să mă zvârcolesc, iar durerea mă face să ma agit mai tare. Mă simt trasă spre mal de un Sergio sătul de orele nereuşite de înot, iar abia când corpul îmi este aşezat pe nisipul fin acesta îmi dă drumul la brațe.

-Cred că ai avut dreptate, nu eşti făcută pentru înot, spune Sergio printr-un chicotit nevinovat.

Îmi trec degetele peste ochii uzi de apa mării şi aprob uşor din cap, forțând un zâmbet. De ce replica lui mă face să mă simt atât de prost?

-Da, cred că aşa e, spun urmărindu-l cum se ridică în picioare.

-Mă duc să iau ceva de băut, spune el. S-ar putea să dureze ceva ținând cont că barul cu sucuri e undeva lângă plajă, iar coada este destul de mare. Rămâi aici cu tata şi Alejandro. Revin imediat.

Nu apuc să răspund când Sergio mă lasă singură pe malul mării, lăsând valurile să îmi îmbrace picioarele cu căldura lor specifică şi atât de relaxantă.

Tuşesc pentru a elimina apa ce a pătruns fără voia mea în propriul corp, urmărind copiii care înoată fără probleme. Aş vrea să pot face şi eu asta.

-Nu a fost aşa rău, spune nimeni altul decât Alejandro, aşezându-se pe malul mării alături de mine.

Are tonul sincer, dar ştiu prea bine că minte.

-Nu e nevoie să faci pe drăguțul, ştiu deja cât de groaznic m-am descurcat.

Îi evit intenționat privirea, preferând  să privesc în larg. Îmi sprijin corpul în brațe şi îmi înfing unghiile în nisip.

-Dacă vrei te învăț eu, spune Alejandro.

Aproape fulgerător îmi răsucesc privirea spre el, găsindu-l analizându-mi reacția minuțios. Are ochii strălucitori datorită soarelui care face contactul vizual să fie destul de greu.

-De ce ai face asta? Întreb. Ca să ai un alt motiv pentru care să râzi de mine? Nu, mulțumesc.

Îmi scot mâinile din nisip şi le curăț în noul val care îmi ajunge de această dată până la gât. Dau apoi să mă ridic, însă una dintre încheieturi îmi este cuprinsă de o strângere fermă.

-Nu voi râde, Cassley. Lasă-mă să te ajut.

Ceva din vorbele sale reuşesc să mă facă să cedez, astfel când Alejandro se ridică în picioare şi îmi întinde mâna o accept cu o ezitare observabilă.

Când ambii ajungem în picioare mă lovesc din nou de înălțimea sa ce o depăşeşte cu mult pe a mea şi pentru prima dată în viață regret că acest costum de baie nu îmi ascunde mai mult formele decât să le pună în valoare. Sânii stau să îmi iasă din cupele sutienului şi sunt mai mult decât sigură că asta l-a determinat pe Alejandro să mă ajute pentru că nu îşi ia privirea de pe ei.

Din fericire ajungem în apa care mie îmi ajunge până sub sâni, iar atenția lui Alejandro se mută asupra apei. Nu pot spune că arată rău. Are muşchii mult mai mari decât am crezut, iar pielea bronzată îmi face privirea să cadă asupra ei de multe ori până să reuşesc să mă trezesc la realitate.

-Deci, ce trebuie să fac? Întreb.

-Pentru început, mergi la apă ceva mai mare. Dacă vei sta aici vei fi tentată să atingi nisipul şi nu ai rezolvat nimic.

Îmi încrunt uşor sprâncene, dar asta nu îl face să nu mă împingă spre apa ce mă depăşeşte ca mărime.

-Aşteaptă, spun impacientată, prinzându-i brațul la pieptul meu. O să mă scufund dacă merg acolo. Ce parte din nu-ştiu-să-înot nu ai înțeles?

Alejandro chicoteşte, cu toate că am avut glasul destul de speriat când am vorbit. Vrea să mă omoare sau ce?

Îşi duce brațele pe după talie şi icnesc când mă răsuceşte cu spatele la el şi îmi lipeşte corpul de pieptul său care, şi prin apă se simte foarte bine.

-Relaxează-te, îmi şopteşte la ureche, iar eu îi dau drumul uşor la braț. Simte apa, valurile venind şi percepe-le viteza. Nu te lăsa condusă de frică.

Îmi mişc mâinile pentru a simți valurile care sunt blânde deocamdată. Trag adânc aer în piept pentru a mă detensiona, iar brațele lui Alejandro coboară mai jos pe corpul meu. Îmi prinde talia şi mă depărtează uşor de corpul lui.

-Mişcă-ți picioarele pentru ca relația cu valurile să nu dispară, iar în timpul ăsta dă din mâini în aşa fel încât să te ajuți pe tine însuți să vezi alte şi alte valuri venind. Nu le poți vedea dacă te scufunzi. Pentru asta e nevoie să rămâi la suprafață.

Fac ce îmi spune, fără să observ că el mi-a dat drumul la talie, iar acum eu îmi mişc mâinile şi picioarele fără să mă scufund.

-Oh, doamne, strig cu zâmbetul până la urechi. Am reuşit. Pot să înot!

Continui să înot, de-a dreptul fericită, căutând acelaşi sentiment la Alejandro, care astăzi a fost mentorul meu. Şi îl găsesc. La o distanță mică de mine, Alejandro mă priveşte cu un zâmbet pe chip. Un zâmbet mândru.

Oricât de rău şi crud ar vrea să pară, a făcut astăzi ceva bun pentru mine. A avut răbdarea de a mă învăța să înot, cu toate că Sergio a renunțat la mine, iar pentru asta îi voi rămâne datoare.