Cu cartile pe fata - Agatha Christie

CAPITOLUL 1

Domnul Shaitana

-Dragă domnule Poirot!

Era o voce blândă , ca un tors de felină - o voce folosită ca un instrument, o voce care nu avea nimic impulsiv sau premeditat.

Hercule Poirot se răsuci pe călcâie și făcu o plecăciune, apoi îi strânse mâna ceremonios.

În privirea lui se zărea ceva neobișnuit. S-ar fi putut spune că întâlnirea acesta întâmplătoare trezise în el o emoție pe care avea rareori ocazia să o simtă.

-Dragă domnule Shaitana , spuse el.

Amândoi tăcură. Erau en garde, asemenea unor dueliști.

În jurul lor, lumea bună a Londrei se plimba plictisită dintr-o parte într-alta. Se auzea voci mai ridicate sau mai șoptite.

-Dragă, ce minunăție!

-Cu adevărat divin , nu-i așa, dragă?

Vizitau Expoziția de tabachere de tutun pentru prizat de la Wessex House. Taxa de intrare de o guinee era donată spitalelor londoneze.

-Dragul meu, ce mă bucur să vă văd! spune domnul Shaitana. Numai trimiteți pe nimeni la spânzurătoare sau la ghilotină zilele astea? E sezon mort în lumea infractorilor? Sau vă așteptați să aibă loc un jaf aici? Asta ar fi chiar încântător.

-Din păcate, nu, monsieur , replică Poirot. Am venit aici din pură plăcere personală.

Domnul Shaitana fu distras o clipă de o Persoană Tânără și Adorabilă cu părul creț lăsat liber într-o parte și împodobit cu trei agrafe mari, de forma cornului abundenței, în partea cealaltă.

-Scumpo! De ce n-ai venit la petrecerea mea? rosti el onctuos. Chiar a fost o petrecere minunată!Ba chiar câțiva oameni mi s-au adresat în mod direct! O femeie chiar mi-a spus: ,,Bună seara?" și ,,La revedere" și ,,Mulțumesc foarte mult", dar, desigur, venea din suburbii, biata de ea!

În timp ce Persoana Tânără și Adorabilă îi dădea un răspuns potrivit, detectivul belgian își permise să studieze podoaba facială de pe buza superioară a domnului Shaitana. O mustață subțire - o mustață foarte subțire , poate singura mustață din Londra care ar fi putut concura cu cea a lui Hercule Poirot.

-Dar nu e așa de elegantă, murmură el pentru sine. Nu, în mod evident este inferioară în toate aspectele ei. Tout demême, atrage atenția.

Toată persoana domnului Shaitana atrăgea atenția, și pe bună dreptate. Bărbatul făcuse eforturi eforturi considerabile pentru a-și crea un aspect mefistofelic. Era înalt și subțire, cu fața alungită și melancolică, cu sprâncene stufoase și negre ca păcura; purta o mustață cu vârfurile țepene de la ceară și un barbișon minuscul. Îmbrăcămintea lui era o operă de artă , cu o croială foarte șic, dar întru câteva bizară.

Toți englezii cumsecade cu care intra în contact tânjeau să-l pocnească.Toți spuneau, cu o lipsă de originalitate ieșită din comun:

-Ăsta e afurisitul ăla de meridional, Shaitana!

Soțiile, fiicele, surorile, mătușile, mamele și chiar și bunicile lor îi completau, fiecare într-un limbaj specific generației din care făcea parte:

-Știu, dragă. Sigur că e un om înfiorător. Dar e așa de bogat! Și dă niște petreceri uimitoare! Și întotdeauna are ceva amuzant și răutăcios de spus despre cineva.

Nimeni nu știa dacă domnul Shaitana era argentinian, portughez sau grec sau de oricare altă naționalitate disprețuită pe drept cuvânt de britanicii insulari, dar trei lucruri erau certe: