Capitolul 2: Ieșire în parc.

676 69 14
                                    

Venise şi momentul mult așteptat. Trebuia să mă întâlnesc cu fetele acum 4 zile, însă am sfârșit toate trei prin a amâna totul pe seara aceasta, iar acum îmi scotoceam prin dulap în căutarea unor haine potrivite. Corina era pe linia cealaltă a telefonului, dată pe difuzor în timp ce îi ceream părerea în legătură cu ce ar trebui să port. Voiam să invităm doi băieți ce ar putea fi posibili pretendenți pentru fete, dar tot îmi doream să arăt bine în fața acestora, chiar dacă nu prea mă interesau prea mult. Adevărul este că singura persoană care îmi trecea prin minte în felul ăla era doar Răzvan, fie că îmi plăcea sau nu să o recunosc.

După ce am găsit ținuta potrivită, aceasta constând dintr-un tricou negru larg și lung, acoperindu-mi fesele, o pereche de blugi scurți și bleo, iar în picioare o pereche de adidaşi, mi-am trecut peria prin păr de câteva ori, m-am asigurat că îmi dau cu puțin parfum, mi-am luat niște bani la mine, cheile și telefonul apoi am ieșit din curte liniștită, văzând că fetele mă așteptau deja la poartă.

"Știi, poate ar trebui să te mai grăbești și tu, melcule. Întârziem, se face târziu și după trebuie să ne întoarcem acasă. Parcă vezi că nici două ore nu stăm pe-acolo." a început Corina, dramatizând situația ca de-obicei.

"Știi, poate ar trebui să te mai calmezi și tu. Liniștește-te Cori, ajungem la timp. De câte ori am mai făcut așa și am ajuns acolo înaintea celorlalți?"

"Da, dar totuși..." aceasta şi-a mușcat interiorul obrazului, abținându-se din a mai spune ceva.

"Sper că aveți bani la voi. Mă gândeam că am putea să mergem cu barca, dar unul dintre băieți sau una dintre voi două ar trebui să aștepte. Acum depinde de situație."

"Recunoaște doar, tu vrei să ne faci lipeala cu cineva și nu știi cum." a spus Lav, amuzată de încercarea mea disperată de a le face odată un iubit.

"Poate..." i-am răspuns, la fel de amuzată.

"Și, sunt drăguți?" a întrebat aceasta.

"Tipic ție, Lav. Tu parcă aveai deja pe cineva, sau mă-ndoiesc eu?"

"Dacă aveam pe cineva, atunci de ce vrei să aduci 2 băieți? Din câte știu eu, și tu parcă aveai pe cineva. Sau mă-ndoiesc eu?" m-a imitat, făcându-mă să scot limba la ea.

"Dacă se dă unul dintre ei la mine, stai să vezi doar cum îi fac din două vorbe." ne-a întrerupt diva grupului, şi-anume Cori.

"Vreau s-o văd și pe-asta." i-am răspuns eu, glumind.

Corina era persoana care se comporta exact ca o divă. Îi plăcea să se împopoțoneze, să arate mereu perfect, iar moda și tot ce avea de-aface cu machiajul și îngrijirea pielii o interesa mai mult decât orice. La fel ca și mine, era o dansatoare incredibil de bună și fană a muzicii pop coreene, cum era și Lav de altfel, însă își cam pierduse interesul în k-pop de vreun an, după ce i-a fost sfâșiată inima de un idol coreean ce nu ar fi putut fi niciodată împreună cu ea, în special când nici măcar nu știa că ea există. Acesteia îi plăcea întotdeauna să meargă lucrurile după cum voia ea, iar dacă ieșea ceva greșit se supăra destul de rău.

Lavinia era genul de persoană care se îndrăgostea repede, iubea mult, punea suflet și aproape fiecare lucru rău spus ei o afecta, însă cu toate acestea, se prefăcea că nu-i nimic. Mânca mult dar rămânea o scobitoare, iar lucrurile ei preferate erau arta, cărțile, fotografiile și cel mai probabil activitatea aceea populară în zilele noastre pe rețelele de socializare, de a fi stalker.
Dacă ceva nu merge după cum vrea ea, în loc să se enerveze, este dezamăgită, tocmai de-aceea nu își dorește să își ridice speranțele. O pesimistă în adevăratul sens al cuvântului, asta e ea.

Iar eu? Eu rămân aceeași persoană care preferă să nu arate nici cel mai mic semn de slăbiciune în fața oamenilor, pentru că știu că toți o pot folosii împotriva mea. Iar dacă nu o folosesc, voi cădea drept o fetiță mică ce încă mai suferă când oamenii o părăsesc sau își bat joc de ea pe la spate. Nu că nu s-ar întâmpla la fel și la alții, dar asta-i viața.

Am plecat din loc, încercând să ne grăbim pentru a nu face băieții să ne aștepte prea mult. I-am sunat pentru orice eventualitate, asigurându-mă că totul mergea în concordanță cu planul meu. Avea de gând să fie o ieșire în parc foarte plăcută. Eram sigură că fetele se vor bucura de compania băieților, și cu atât mai mult se vor bucura băieții de compania acestora. Eram determinată să le fac lipeala, chiar dacă eram sigură că acum se așteaptă la ceva din partea mea, dar ce poți face? Așa merge treaba când ai o prietenă atât de minunată ca mine.

Când am ajuns în fața parcului, am văzut băieții așteptându-ne pe o bancă. Unul dintre ei era sprijinit de o bicicletă cel mai probabil închiriată, iar celălalt îşi ținea skateboard-ul într-una din mâini în timp ce se rezema cu capul de partea superioară a băncii. Imediat ce i-am salutat, cei doi s-au prins că trebuie să-şi iasă din rolurile de plictisiți de viață (fiindcă ăla e rolul meu) și să se implice și ei mai mult dacă vor să se facă plăcuți de fete.
M-am uitat la ele cu subînțeles, în timp ce le făceam cunoștință, iar odată ce toți s-au prezentat și s-au poziționat în așa fel încât să stea lângă cel de care le place, m-am pus în fața tuturor, conducându-i parcă spre victorie, și anume locul de joacă unde eram sigură că vor avea ocazia să se relaxeze, în cele din urmă împrietenindu-se. Deocamdată mergea totul bine, nu aveam de ce să îmi fac griji.

Sau cel puțin așa credeam. Când am ajuns în zona locului de joacă, i-am lăsat pe cei 4 singuri, spunându-le că mă voi duce să iau un snacks și niște suc. Fetele au insistat să vină cu mine, în special Lav, dar nu le-am dat plăcerea de a scăpa de viitorii lor soți, așa că m-am grăbit să scap eu, încercând să ignor privirile ucigașe aruncate spre mine chiar și când am ajuns în fața unui magazin, așteptând la coadă. Mă plictisisem deja, dar nu aveam ce face. Bănuiesc că era o zi perfectă pentru a ieși la distracție înainte de a începe prima zi de școală, liceu în cazul meu, pentru că vedeam în continuare copii care se împingeau, râdeau, se plimbau și așa mai departe.
Când am ajuns în față, în final, i-am cerut fetei care vindea popcorn cu caramel, două sticle de Cola și o doză de Sprite pe care le-am ținut în mână cu greu, dar am reușit. I-am oferit banii pentru cele cumpărate, dar când să îmi îndrept privirea spre locul unde trebuia să mă întorc, m-am lovit de umărul unui bărbat cu ochelari ciudați și o pălărie care se potrivea de minune cu acel sentiment bizar pe care mi-l transmitea. Mi s-a părut însă foarte cunoscut, dar înainte de a putea să mă uit mai bine la el, mi-a aruncat repede un "Scuze" spus într-o română de baltă, apoi a plecat cu viteza luminii din locul precedent.

Bulversată, speriată chiar, m-am întors la cei 4 pentru a le spune ce s-a întâmplat și pe cine avusesem impresia că întâlnisem, dar când am văzut că Lav țipa și râdea în același timp cu gura până la urechi, dată în leagăn cu viteză de tipul cu skateboard, iar Corina se ciondănea într-un mod absurd cu celălalt băiat, am simțit că ar trebui poate să țin asta pentru mine deocamdată. Cel puțin atunci, până când găseam momentul potrivit să le povestesc totul.


final fericit | p.jiminUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum