Queen of Races

Capitolul 11.

Christian

   -Andrei, omule, ce ai? De ce ești așa agitat?
   -Tu nu înțelegi...
   -Dacă mi-ai spune, aș înțelege...
   -Nu a plecat de aici, a zis că vrea să vorbească cu tine.
   -Cine?
   -El...
   -Care el?

Ce doamne iartă-mă vrea să îmi spună Andrei? De când a venit la mine și Evelynn în camera este așa agitat. Nu s-a arătat în fața Evelynei ca să nu o sperie probabil, dar de mine nu se poate ascunde.
   -Lucas...
   -Andrei, dacă nu te calmezi în momentul ăsta, am să te fac eu.
   -Tatăl tău, ce nu înțelegi. Ai uitat cum îl cheamă?
   -Ce vrea să îmi zică?
   -Nu știu, aseară când Elisa se îngrijea de el, a mormăit ceva cum ca o să îți ia afacerile. Probabil delira, dar nu suntem siguri.
   -Uite-l. Lasă că îl rezolv eu!

Simțeam că explodez. Știți paharele alea pline până la refuz, dar tu mai pui o picătură și atunci dă pe afara? Ăsta sunt eu acum. Cum să își permită nenorocitul ăsta să vină în fața mea și să îmi spună că „își vrea afacerile înapoi”. Care afaceri? Alea pe care le-a lăsat de izbeliște și toate firmele pe care le-a lăsat cu o grămada de datorii? Acele afaceri? Nu, nu v-a primi nimic din ce este al meu, după tot ce ne-a făcut mie și mamei.
  
   -Spune-mi rapid ce ai de discutat cu mine deoarece sunt așteptat.
   -Nici nu vreau să te rețin prea mult Christian, vreau doar să stabilim niște lucruri înainte să plec de aici.

Încerc pe cât posibil să îmi păstrez calmul. Nu vreau să îl văd! Nu vreau să-l mai întâlnesc vreodată. Ochiul vânăt și buza spartă mă fac să îmi reamintesc ce i-am făcut aseară. Am o mica satisfacție, recunosc, dar după ce m-a văzut Evelynn, am regretat tot timpul.

   -Atunci treci direct la subiect!
   -Vreau partea din afaceri care îți revine, pe numele meu!   
   -Cum adică îmi vrei afacerile? Nu mai ai niciun drept asupra lor!
   -Ba am! Atâta timp cât îmi porți numele, am dreptul la tot ce este al tău!
De ce coșmarul a trebuit să devină realitate?
   -Îți jur, că dacă în minutul următor nu ieși din clădirea asta, din mâinile mele nu mai ieși viu!
   -Te las să te gândești, Christian! Ai timp 2 săptămâni începând de acum. Te voi căuta!
Și a plecat! M-a lăsat cu ochii în soare și gura căscată la fel ca data trecută. Nu mi se poate întâmpla mie asta. Cum o să mai dau eu ochii cu mama mea ca să îi spun ce s-a întâmplat?
   -Hei băieți, ce ați pățit?

Vocea ei m-a trezit din socul în care eram. Iubita mea! Evelynn a mea! Mă duc spre ea și îmi strivesc buzele de ale ei. Numai ea mă putea scoate din starea în care eram acum. Nu mă refuză și îmi răspunde imediat la sărut. Buzele ei moi cărnoase erau doar ale mele. Sper să nu o dezamăgesc și pe ea prin felul meu de a fi și a trai.

   -Christian, iubitule, ce ai pățit? De ce ești așa palid la față? Îți este rău? Te doare ceva? Ți-a făcut ceva bărbatul de mai devreme?
   -Sunt bine Evelynn, nu îți face griji.
   -Cine era?
   -Tatăl meu...
   -Doamne sfinte, mă bucur că este bine. Am crezut că...a murit.
   -Poate ar fi fost mai bine dacă murea...
   -Christian, nu vorbi așa! Nu știu ce este între voi, dar totuși, nu trebuie să uiți că este tatăl tău.
   -Vrei să ști ce avem de împărțit?
   -Am spus că în relația asta nu vor exista secrete, așa că da, aș vrea să aflu.
   -Să mergem. Îți povestesc la masă.

Am luat-o de mână și ne îndreptam spre restaurant. I-am făcut subtil lui Andrei semn să ne lase singuri pentru a putea vorbi. El și Elisa puteau mânca la altă masă.
Ne-am așezat și am așteptat ca ospătarul să ne aducă meniurile.
  
   -Deci, ce e între voi? Se vede de la o poştă că relația tată-fiu nu este una chiar bună.
   -Nici nu știu cu ce să încep...
   -Simplu! Cu începutul.