Scaldare in dorinta [~Yaoi~]

Capitolul XXXVI

Capitolul XXXVI

            Mă plimbam dintr-o parte în alta a camerei lui Kyan doar cu un halat alb pe mine, mult prea lung pentru gustul meu, cu părul încă umed după duşul pe care îl făcusem.

             Auzisem uşa casei trântindu-se, apoi paşi grăbiţi îndreptându-se spre incaparea în care eu mă aflam.

             -Am ajuns! spuse Kyan intrând grăbit în cameră cu un troller în mână.

             -De ce a durat atât de mult pentru o cămaşă şi un pantalon?! îl întrebasem la fel de grăbit, deoarece el mersese acasă la Sam pentru a-mi aduce haine de schimb, însă stătuse mult prea mult.

            -E nebună! Ai vreo cinci cămăşi, cinci tricouri, opt perechi de pataloni, trei de papuci, ai şi boxeri, ai perie de păr, gel, parfum, de parcă mergi în excursie nu la un nenorocit de interviu! Ai până şi un balsam de buze! Ce-ţi face femeia asta? întrebase cu o privire atât de traumatizată.

             -M-am obişnuit cu ea, răspunsesem, luând trollerul din mâna sa, pentru a-l deschide.

             Îmi alesesem de acolo o cămaşă albă şi o pereche de pantaloni negri, însă, prividu-mă, Kyan se încruntase curios, apoi se apropiase.

             -Nu mergi la spânzurătoare, zise amuzat, observându-mi expresia îngrijorată. Dă-mi voie, adaugă apoi, îndemnându-mă să îi las locul meu dinaintea trollerului.

            Nu stătuse mult până să aleagă tot ceea ce el voise, apoi îmi făcu un semn cu mâna, cerându-mi să mă apropii.

             Îşi întinse degetele spre cordonul halatului meu şi trăsese de el, surprinzându-mă când trupul mi se dezvelise, apoi tresărisem uşor.

             -Ce faci? întrebasem când pielea mi se înfiorase odată ce aerul rece al camerei mă lovise şi mă obligase să mă acopăr din nou.

             -Până acum te-am dezbrăcat... Acum vreau să te şi îmbrac, rostise cu un zâmbet aparent nevinovat.

             -Chiar acum...?

             -Acum, venise răspunsul său hotărât împreună cu privirea lui atât de pătrunzătoare ce îmi parcurse trupul atât de încet şi atent încât înghiţisem cu greu.

             -Dar parcă ne grăbeam....

             -Îţi e ruşine? întrebase imediat, fără a-şi schimba expresia nevinovat de făţarnică şi aşteptând un răspuns pe care nu i-l dădusem.

             Îmi simţisem obrajii înflăcăraţi şi inima bătându-mi cu putere, deşi eram conştient că aceea nu ar fi fost prima dată în care corpul meu avea sa îi fie expus. Totuşi, ceva mă reţinea, iar el avea dreptate... Mă simţeam stânjenit.

            Se apropiase încet, strecurându-şi degetele în părul meu ud când îmi coborâsem chipul pentru a-mi ascunde roşeaţa obrajilor ce ameninţa să devină mai puternică.

             -Îţi cunosc deja fiecare părticică a corpului, spuse atât de sigur pe sine, urmărind cu buricul degetului său arătător muchia urechii mele.

             Zâmbisem şi îmi retrăsesem instinctiv capul când simţisem atingerea care mă gâdila, apoi îmi ridicasem privirea, însă doar până pe pieptul său.