Antiexemplu

Capitolul 1

Dragi cititori,

Cu mult entuziasm vă anunț că, în sfârșit, Antiexemplu a primit haine noi! 🖋️
Am corectat tot ce era de corectat, am adăugat capitole proaspete, cu întâmplări care clarifică și complică lucrurile exact cât trebuie, iar unele scene le-am prelungit sau rescris ca să simțiți povestea și mai intens.

Comentariile vechi s-ar putea să nu se mai potrivească perfect cu unele capitole, și îmi cer scuze pentru asta. Totuși, am simțit că vă datorez o versiune mai clară, mai bine scrisă, mai aproape de ce ar trebui să fie această poveste. Așa că am revizuit, am rescris și am adăugat. Sper din suflet să simțiți diferența.

E cartea mea de suflet — și acum, mai mult ca oricând, abia aștept să o (re)descoperiți! 😄

Și, ca bonus, romanul vine acum cu o copertă nou-nouță și ilustrații cu personajele, strecurate printre capitole — mici surprize vizuale care sper să vă încânte! 

Vă doresc lectură plăcută, iar dacă aveți gânduri, impresii sau emoții de împărtășit, mi-ar face mare plăcere să le citesc. 💌

P.S. Din punctul meu de vedere, povestea asta a căpătat un upgrade major la capitolul umor — e cel puțin de 10 ori mai savuroasă! 😄 Voi ce ziceți? 

Cris

"Dacă vrei să dobândești puterea de a suporta viața, fii gata să accepți moartea." 

Sigmund Freud

RACER

12 AUGUST 2010

Sprijinit de marginea peretelui, exact lângă dulapurile zgâriate ale liceului, mă las ghidat de playlist-ul meu preferat, încercând să ignor complet haosul obișnuit al coridorului.

— Blondo, vrei să-ți desenez o hartă? urlă un exemplar perfect al speciei „dobitocus maximus", fix în mijlocul agitației.

Ridic o sprânceană, dar aleg să ignor. Încerc. Doar că volumul vocal al individului e echivalent cu o trompetă apocaliptică, iar încercarea mea de a rămâne zen devine inutilă când îmi face zob muzica. Înghit în sec. Răbdarea mea? Un fir de nisip pe cale să fie spulberat de un tsunami. Playlist-ul meu? O victimă inocentă care nu merita un asemenea sfârșit tragic. Așa-mi trebuie dacă ajung mai repede la ore.

— Sau, dacă vrei, pot să fiu eu GPS-ul tău personal! „Recalculând traseul spre creier" în trei, doi, unu... continuă el cu un entuziasm care mă face să cred că a fost scăpat în cap când era mic.

Asta-i tot ce mai lipsea ca să-mi compromit complet dispoziția.

Îmi scot casca dintr-o ureche, oftez și mă uit spre sursa problemei. Bineînțeles, cine altcineva putea fi decât Bobby „Motor", autoproclamat clovnul liceului, cu o gură mai mare decât orice sală de sport din oraș. Motor, cum îi zice toată lumea (pentru că odată ce începe să vorbească, nu mai tace), are două talente deosebite: să fie iritant și să creadă că e amuzant.

Aproape că îl admir pentru persistență. Pantalonii lui strâmți, hanoracul cu gluga trasă pe jumătate peste cap și adidașii colorați îl fac să arate ca un tutorial pe YouTube despre cum să NU te îmbraci.