OBSÉSIE - Tulburare a voinței care se manifestă prin idei fixe, prin dorința irezistibilă de a face un act determinat, bolnavul fiind conștient de caracterul anormal al acțiunilor sale.
Mia Walker - Copilăroasă la cei 22 de ani ai săi, infantilă...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
După evenimentele ce s-au petrecut acum câteva zile, nu l-am mai văzut pe Adam, și într-un fel m-a întristat. Deși eram cufundată în rușinea totală de a da ochii din nou cu el, aș fi vrut să mă mai enerveze.
Am decis să nu mai ies în club de acum încolo, căci starea pe care o avusesem nu se compara nu nici o altă stare de rău de până acum. Simțeam cum mușchii mi se contractau constant, încercând parcă să-mi elimine din corp ceea ce nu-mi pria. Capul îl simțeam ca o piatră grea ce îmi era atașată de gât, dar fără vreo întrebuințare. În marea majoritate a timpului, eram într-o stare de euforie, acum amintindu-mi doar mici fragmente în legătura cu noaptea aceea. Iar când corpul începuse să-mi ardă, tot ce voiam era să intru într-un lac glacial, căci puteam să simt cum corpul începea să scoată aburi de la căldura ce mi-o degaja deja corpul în contact cu aerul mai rece din cameră.
Deși nu știu mare lucru din ce s-a întâmplat, îmi pot aduce aminte destul de bine când Adam m-a băgat sub jetul de apă, stând cu mine în brațe. Nu știu cât stătuse cu mine așa, însă în momentul acela, uitasem de tot răul din corpul meu, iar ceea ce mă înspaimânta și mai rău, este faptul că nu apa mă făcuse să mă simt mai bine.
Dacă reușește ceea ce și-a propus? Și de ce mă înspăimântă atât de tare gândul ăsta? Poate pentru că pare puțin psihopat pentru fazele anterioare?! Subconștientul meu are grijă în a-mi reaminti cum Adam m-a înspăimântat de câteva ori prin vorbele sau comportamentul său.
Vârful pixului ce îl țineam acum în mână, se mișcă pe foaia din fața mea, creând forme fără sens. Eram destul de prinsă în gânduri încât să nu-mi dau seama că măzgăleam fără sens de ceva timp. Azi e o zi destul de liberă, așa că m-am oferit să mă ocup de hârțogăria ce mai rămăsese, uimindu-l pe Murphy care, dupa incidentul din biroul său se comportă Dumnezeiește cu mine.
În față am laptopul deschis pe o pagină cu apartamente de închiriat. Am de gând să plec de la Murphy și să reușesc în sfârșit să fiu complet independentă, mai am nevoie doar de salariul următor pentru a-mi putea achiziționa un loc special pentru shooting-uri foto. Aveam în minte de destul de mult timp să plec de aici, așa că m-am apucat să strâng bani cu aproape un an în urmă, reușind să am acum o sumă frumușică.
-Hei! Vocea subțire a lui Iris mă făcu să-mi îndrept atenția înspre ea, închizând cu repeziciune pagina ce era deschisă în prim-plan pe laptop.
-Hei! I-am răspuns, afișând un zâmbet puțin crispat.
O încruntătură își făcu loc între sprâncenele sale, luându-mi mouse-ul din față, deschizând din nou pagina.
-Ce-i asta? Aproape că țipă, vocea ei devenind mult mai groasă.
-Nu e... adică, încerc să mă justific în fața ei, însă eșuez lamentabil.
