OBSÉSIE - Tulburare a voinței care se manifestă prin idei fixe, prin dorința irezistibilă de a face un act determinat, bolnavul fiind conștient de caracterul anormal al acțiunilor sale.
Mia Walker - Copilăroasă la cei 22 de ani ai săi, infantilă...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
După ce Adam a rostit acele cuvinte care mă făceau să-mi pun întrebări în legătură cu faptul dacă e totul ok acolo sus, în capul lui, am mâncat în liniște. Însă privirea lui pe tot parcursul cinei nu mi-o pot scoate din minte. De fiecare dată când încercam să-l privesc dădeam de acei ochi tulburători ce-mi studiau fiecare gest, mișcare, urmă de pe corp. Era ca și cum avea acces în mine și ma putea vedea complet dezbrăcată, ceea ce mă scotea din minți. Să știu ca un bărbat mă poate face să mă simt așa e ceva complet nou, iar pe mine de fiecare dată m-a înfiorat de moarte tot ce inseamna nou. După o lungă contrazicere pe tema "te pot duce acasă" și "am și eu picioare să merg" am sfârșit în mașina lui, pe același loc pe care am stat și când am venit. Aveam mâinile în poală, jucându-mă cu degetele, privind în jos.
-De ce ai fugit în seara aceea? Întrebarea lui veni de nicăieri și mă făcu să-mi îndrept privirea înspre el.
-Nu m-am simțit confortabil în sală. Și nu mințeam, chiar nu m-am simțit în largul meu.
-De ce? Vocea lui era atât de calmă încât nu mă puteam enerva pe el în momentul ăsta pentru întrebările puse. Ah, mă scoți din sărite, omule!
-De ce te interesează? Și brusc, mașina se opri, iar inima începuse să-mi bată mult prea repede. Știam eu că trebuia să-mi folosesc picioarele să merg acasă!
Se intoarse înspre mine și-mi prinse bărbia între degetele sale forțându-ma să-mi păstrez privirea înspre el. Mi-am întredeschis buzele cerșind mai mult aer, simțind cum mașina se micșorează odata cu noi.
-Pentru că mă interesează, Mia. Acum răspunde-mi. Apropierea dintre noi ce se produse îmi făcu stomacul ghem. Degetele sale îmi mângâiau bărbia în mișcări lente, trimițând mici fiori in tot corpul.
-Nu cred că avem ce discuta pe subiectul acesta, domnule Harris. Mi-am facut curaj să deschid gura într-un sfârșit. Palma lui se mutase pe obrazul meu, avându-și degetul mare aproape de colțul gurii mele. Atingerea lui era caldă și plăcută, și mă uram pentru faptul că nu voiam să-și mute mâna.
-Va rog să porniți mașina și să mă duceți acasă, altfel voi găsi altă cale să ajung. Am avut curajul să vorbesc din nou, dar de data asta fără să îl privesc. Și va rog sa nu ma mai contactați. M-am tras mai în spate trăgând o gură mare de aer.
A pornit mașina și nu a mai spus nimic, ceea ce mi-a rănit puțin sentimentele, sperând totuși sa spună ceva. Aveam impresia că merge cu încetinitorul, timpul scurgându-se atât de încet încât parcă ma chinuia pentru ceea ce am spus. Însă nu pot permite această apropiere. Nu pot... Când în sfârșit mașina s-a oprit, am ieșit val vârtej din ea mergând, aproape alergând, înspre ușa. Căutându-mi cheile prin buzunare am fost întoarsă de două brațe puternice și ațintită de aceeași privire ce stârnea toate particulele din mine. Avându-și mâinile pe talia mea și le-a strâns și mai tare în jurul meu făcându-mă să icnesc. Mi-am adunat toată puterea mentală de a nu mă lăsa copleșită de ce se întâmplă și mi-am pus palmele pe pieptul celui din fața mea, încercând sa-l împing. Cu o singură smucitură eram complet lipită de el.
