OBSÉSIE - Tulburare a voinței care se manifestă prin idei fixe, prin dorința irezistibilă de a face un act determinat, bolnavul fiind conștient de caracterul anormal al acțiunilor sale.
Mia Walker - Copilăroasă la cei 22 de ani ai săi, infantilă...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Băiatul ce o data își lipea buzele moi de fruntea ei, strângând-o cu putere în brațele sale, acum doar visa la un așa lux. Și totuși, ceea ce nu știa ea, și nu a știut niciodată, este faptul că baiatul ce o ținea atât de strâns în brațe, a fost diagnosticat cu obsesie compulsivă. Poate faptul că nu lăsa pe altcineva să se apropie de ea ar fi trebuit să-i dea de bănuit sau, poate faptul că i-a impus la început să lucreze ca impresară a lui și în niciun caz alt job ce ar fi pus-o în ipostaza de a vorbi cu alte persone. Singurii ei prieteni erau cei care sunt și ai lui, și știa că dacă îndrăznește să își caute alții, el se va enerva.
Dar îl iubește. Ciudat? Posibil. Nebunesc? Întradevăr. Cum ai putea iubi o persoană ce îți face mai mult rău decât bine?
Și totuși, cum să nu iubești persoana care te-a scăpat de dormitul pe străzi?
Cybele s-a trezit într-o zi că este aruncată pe stradă de fostul ei soț, cu pretextul că el nu mai are nevoie de ea. Familia ei nu a fost niciodată de acord cu căsătoria lor, așa că au decis să nu o mai recunoască pe biata fată, ce era orbită de dragoste, drept fata lor. Rămasă fără job, cu o lună în urmă de a fi alungată, și-a găsit un locșor lângă o clădire imensă ce adăpostea sute de instrumente muzicale, în mare vechi. Nu-i venea să creadă că bărbatul pentru care și-ar fi dat viața, a putut scăpa atât de ușor de ea. Nopți și zile la rând a mâncat ceea ce îi mai dădea lumea, reușind să supraviețuiască de pe o zi pe alta. Aspectul murdar nu îi oferea șansa de a aplica la un alt potențial job, așa că oricât ar fi încercat, nu putea trece nici măcar de paznicii de la intrare.
Din clădire mereu intrau și ieșeau destul de mulți oameni, majoritatea fiind cei ce au o legătură cu muzica, așa a fost observată de Adam, care pe atunci, abia își construia numele în artele pianiștilor. De câteva zile tot umbla să își găsească un pian nou, , și poate că nu l-ar fi luat de acolo dacă nu ar fi fost Cybele care, nefiind în cele mai bune condiții, totuși i-a stârnit interesul.
Cel mai mult i-au plăcut ochii ei. Un albastru atât de pal, încât l-ai fi confundat oricând cu un gri rece. Obrajii roșii și cearcănele imense ce îi atârnau de ochii parcă de sticlă, erau la ordinea zilei. Părul îi era încurcat într-o claie blondă în vârful capului, claie ce îi era prinsă cu un elastic pe care, cel mai probabil nu îl mai putea da jos. Corpul mic și firav îmbrăcau de fiecare dată aceleași haine, făcând-o deloc atractivă.
Dar un clic s-a produs in capul lui Adam, așa că o dată cu cumpărarea noului său pian, a luat-o și pe Cybel la el acasă. I-a spus că o va ajuta, și chiar așa a facut. I-a oferit un pat, o masă caldă, o nouă tunsoare, un nou job, o nouă viață. Părul ce mai de mult era o îmbârligătură cleioasă, acum era tuns într-un bob scurt. Avea o garderobă întreagă de haine, haine ce îi stăteau la dispoziție în orice minut. Adam i-a specificat de la început că va lucra numai pentru el de acum încolo, și ea l-a ascultat. Era prea naivă să își dea seama că devenise o proprietate sau poate îi era atât de recunoscătoare pentru că a slavat-o, încât îi datora propria sa viață.
